Curajul de a merge cu autobuzul prin Sibiu

Chiar şi cei mai cârcotaşi dintre localnici, chiar şi cei mai Gici Contra dintre Gică Contra, trebuie să recunoască un lucru: că la Sibiu de ceva vreme destulă, transportul în comun a progresat. Oricum ar întoarce-o mai-sus-menţionaţii, acum nu mai aştepţi la loterie în staţie să vezi dacă vine, ce vine şi la cât vine. Autobuzele îşi respectă programul, mai întârzie ele dar din cauze externe, ca de exemplu bd. Coposu închis pentru chestii, orele de vârf când superpărinţii îşi iau supercopiii de la şcolile din celălalt capăt al oraşului faţă de locul unde stau, lucrări de reabilitare care îţi blochează benzile de circulaţie sau alte din astea. Nimenu nu poate nega că, chiar dacă în weekend şi de sărbători cursele sunt mai rare, se circulă totuşi mai bine acum decât înainte.

Numai că s-o circula mai bine acum la Sibiu decât în epocile trecute când eram suverani şi nu eram sclavii Europei, numai că uneori îţi vine pe buze sau pe degetele cu care baţi la tastatură o întrebare: dacă există posibilitatea de a se da adeverinţe de călător, autorizaţii de călătorit cu autobuzul sau alte chestii care să îţi permită SAU NU să foloseşti transportul în comun.

Exemple edificatoare:

O ceată de homeleşi, tot clanul, urcă cu toată logistica după ei: cărucioare, genţi, saci cu peturi; ocupă scaune şi culoarul de delpasare, fac gălăgie fiecare în felul lui, înghesuie locul, mai bagă o muzică la smartphone (ciudat, îţi cer bani să-şi ia ceva de mâncare dar au un smartphone mai meseriaş decât al tău) iar tu aştepţi momentul când vor coborî ca să ai linişte. Zadarnic, ei coboară de regulă la celălalt capăt de linie. În urma lor, scaunele put, autobuzul pute, totul pute de-ţi mută nasul.

Un cuplu de indivizi ciudaţi, mereu aceişi, unul mai adult şi mai raţional, altul veşnic agitat şi urlând înjurături sau vorind exclusiv cu „p” şi „p”, care se uită cu ură în jur. Când coboară, ca bonus de „emrsi că ne-aţi cărat moca”, mai dă câte un pumn în uşa autobuzului.

Diverse grupuri de şmecheraşi de la categoria bididiu (infractor debutant) corcit cu locuitor de zonă defavorizată, la îla de 10-11 ani care se bagă şi el în seamă. Pe tot traseul, urlă, fac gălăgie, sunt agresivi şi le place asta. Genul celor care îţi bat copilul dacă nu le dă bicicleta ca taxă de şmecher. De obicei dau ture de oraş. Nestingheriţi de cineva.

Trupe întregi de puberi şi piţi-dive de gimnaziu care cred că dacă sunt porcoşi la modul cât mai sonor, îi confundă lumea că-s maturi. Nu sunt violenţi fizic, dar rişti ca după o cursă cu ei să ai tot interiorul autobuzului mâzgălit cu „graf”-uri făcute cu markerul.

Nu mai pomenim de restul de persoane, teoretic mature şi civilizate, care au descoperit şi ei apa caldă şi că smartphone-ul are difuzor, netul clipuri video şi vor să arate cât de la maximum pot asculta ei ce ascultă. Ce asculltă? Păi ca tot omul: zecimi de podcasturi, reel-uri cu nimic, manele-bănăţene-selecţii Ardeal, ştiri pe care tu le ştii, orice altceva care poate fi dat tare. În plus, o privire sictirită că ce nu le convine la ăştia că doar am muncit o viaţă şi am dreptul.

Sunt curios (chiar sunt curios) cum de le rezistă nervii şoferilor de la Tursib, că vorba aia, tu vezi chestiile astea odată al câteva zile pe când ei le văd de prea multe ori pe zi. Sunt curios cum ar fi ca poliţia să se plimbe şi ea pe anumite trasee interesante, prin selecţie sau la apelul discret al conducătorului auto.

Da, ştiu veţi râde, ăsta se dă cu autobuzul li nu are maşină „propietate”. Da şi nici nu îşi parchează rabla la un km de locul unde are treabă, că nu a găsit loc.

Oricum, să mergi ziua cu autobuzul prin Sibiu, ai nevoie de ceva curaj la purtător.