Cum transformi un refuz într-o vânzare? Eveniment dedicat antreprenorilor, organizat la Sibiu

Cum transformi un refuz într-o vânzare? Eveniment dedicat antreprenorilor, organizat la Sibiu

Antreprenorii și proprietarii de afaceri mici din Sibiu sunt invitați joi, 6 august, la un eveniment dedicat vânzărilor, negocierii și dezvoltării afacerilor. Intitulată sugestiv „De la NU la DA”, întâlnirea își propune să ofere participanților instrumente practice pentru atragerea clienților și creșterea vânzărilor, prin ateliere interactive și exerciții aplicate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul este organizat de AVA Leaders și va avea loc între orele 16:00 și 20:00, în sala Arini A a hotelului Mercure Arsenal Sibiu.

Șapte sesiuni dedicate antreprenorilor

Programul cuprinde șapte sesiuni susținute de specialiști în vânzări, marketing, comunicare și dezvoltare de business și are ca mesaj principal ideea de „Nu aștepta un «DA». Construiește-l”

Participanții vor lua parte la ateliere dedicate dezvoltării abilității de vorbit în public, conceperea unei strategii de marketing, vizibilitate online, tehnici de negociere și vânzări, dar și la un interviu cu doi antreprenori invitați. Organizatorii spun că accentul va fi pus pe exerciții practice și interacțiune, nu pe prezentări teoretice.

Diana Lăcătuș: „După fiecare zece refuzuri vine și un «DA»”

Speakerul principal al evenimentului este Diana Lăcătuș, fondatoarea AVA Leaders, care spune că experiența acumulată în peste două decenii de activitate în vânzări a învățat-o că perseverența este unul dintre cele mai importante atuuri ale unui antreprenor.

„Fac vânzări de 25 de ani. Primele le-am făcut la 16 ani, învățând de la tatăl meu, care era antreprenor. După toată această experiență, am ajuns la o concluzie simplă: după fiecare zece refuzuri vine și un «DA». Diferența o face perseverența și curajul de a nu te opri atunci când primești un refuz. În afaceri, dar și în viață, succesul vine de multe ori tocmai pentru cei care aleg să continue”, spune Diana Lăcătuș.

Cui se adresează evenimentul

Organizatorii spun că evenimentul este gândit în special pentru antreprenorii care conduc afaceri cu până la 30 de angajați și care sunt implicați direct în procesul de vânzare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În schimb, conferința nu este recomandată companiilor care au deja departamente de vânzări bine dezvoltate sau persoanelor care nu doresc să participe activ la exercițiile propuse.

Numărul de locuri este limitat la 70 de participanți.

Cât costă participarea

Prețul unui bilet este de 235 de lei și include accesul la toate sesiunile, materialele de lucru și exercițiile practice. Participanții care doresc să ia parte și la cina de networking organizată după încheierea conferinței pot achiziționa separat un bilet în valoare de 200 de lei.

Înscrierile se fac prin intermediul platformei indicate pe site-ul organizatorilor. l

Autor - Vlad IGNAT
04 august 2026 la 15:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 33 minute
Sibienii se pot înscrie în concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun
Primăria Sibiu a dat startul înscrierilor pentru concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun, „Sibiu, Orașul de Poveste”....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
• acum 12 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.