E mare vânzoleală ori de câte ori începe luna iunie. Clasicele desene pe asfalt au fost înlocuite de spectacole cu personaje desprinse din filmele de animație, de petreceri înmuiate în baloane de săpun, cu participarea clovnilor de ocazie care prestează contra cost pe la cine îi invită. Clovnii din politică sunt și ei prezenți și ne vorbesc despre cât de importanți sunt copiii, însă, în realitate, singurii care contează cu adevărat pentru ei sunt propriii copii. E foarte bine că toată lumea se străduiește să le ofere celor mici o zi în care să se simtă răsfățați, doar că pentru mulți acea zi se încheie în seara de 1 Iunie. Am auzit discursuri rostite în limbaj de lemn despre cât de importantă e generația celor ce se așază acum în bănci, doar că starea de fapt din educație se burzuluiește la mormanul de șabloane deversat de gurile bișnițarilor de promisiuni. Învățământul românesc trece printr-o perioadă seismică, greva cadrelor didactice învolburând societatea. Dacă într-adevăr Educația, copii ar fi fost o prioritate, azi nu ar fi existat niciun motiv de nemulțumire. Așa-zisul sistem educativ e o construcție realizată din cărămizile compromisului. Ce ar fi fost dacă accesul în sistem s-ar fi făcut mult mai greu și dacă salariile ar fi fost unele decente? Probabil că nu am mai fi asistat la situații în care candidați care nu au reușit să ia notă de trecere să se așeze la catedră. Pentru a pretinde calitate și a cere performanță, trebuie să oferi un venit decent, cu atât mai mult cu cât vorbim de un domeniu vital pentru bunul mers al societății. E foarte simplu: oferi salarii decente, pretinzi o bună pregătire și performanță, iar lucrurile se triază natural, într-o astfel de situație. Dar cine să bată în cuie o asemenea abordare? O armată de politicieni needucați, care s-au perindat la guvernare timp de peste trei decenii? Cum să-i pese unui ins cu educație precară de un sistem care trebuie să educe? Cum să priceapă un semianalfabet rostul alfabetizării? Lanțul slăbiciunilor din peisajul românesc îi plasează pe mulți copii între unii dascăli fără vocație și părinți care cred că educația se rezumă la haine scumpe, acces la jocuri în rețea și telefoane de ultimă generație. Încă din copilărie, românii învață să pășească în dezechilibru pe nisipuri mișcătoare, să facă slalom printre compromisuri, să asculte promisiuni în care nici cei ce le rostesc nu mai cred. Altfel, festivismul face tumbe ori de câte ori e nevoie să mai abatem atenția de la marile lipsuri.