Cum s-a produs crima din cartierul Ipas. Înainte de a fi ucis, tânărul a agresat 5 persoane

Tânărul de 23 de ani care a fost ucis sâmbătă noaptea de un bărbat de 68 de ani, în Sibiu, a intrat într-un bloc și a agresat cinci persoane. Cel acuzat de crimă a ieșit din apartament nervos și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, apoi cu o platbandă dintr-o bancă din apropiere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu, a transmis, luni, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reținerea bărbatului în vârstă de 68 ani din municipiul Sibiu pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

„La data de în data de 05.08.2023, în jurul orei 22.00, victima, un tânăr în vârstă de 23 ani, s-a deplasat pe scara unui bloc din municipiul Sibiu, unde, într-un interval scurt de timp, a agresat 5 persoane, pe care acesta nu le cunoştea. Alarmat de gălăgia produsă pe scară şi de convorbirea telefonică avută cu unul dintre bărbaţii loviţi de victimă, inculpatul a ieșit din apartamentul său pentru a vedea ce se întâmplă. A intrat în conflict cu victima şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona capului şi trunchiului, în timp ce aceasta se afla căzută la pământ. Inculpatul a desprins apoi o platbandă dintr-o bancă situată în apropiere, lovind victima în zona capului şi a gâtului”, spune Mihaela Ruginosu.

Ca urmare a loviturilor primite a survenit decesul tânărului în vârstă de 23 ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit legiștilor, moartea tânărului a fost violentă şi a fost cauzată de „un stop cardio-respirator consecutiv unui traumatism cranio-facial cu hemoragie subarahnoidiană și panventriculară cerebrală consecutivă”.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus duminică arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Un tânăr de 23 de ani, ucis în cartierul Ipas de un bărbat de 65 de ani

Autor
07 august 2023 la 10:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 1 oră
Biciclist rănit în munții Cindrel
Un bărbat de 63 de ani a avut nevoie de ajutorul echipei Salvamont după ce a căzut cu...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 5 ore
Accident în Poiana Sibiului. Un copil și o tânără au ajuns la spital
O tânără de 23 de ani și un copil de 10 ani au fost răniți întrun accident rutier...
Eveniment
2 min de citit