Cum poți fi furat de un fals turist, care-ți pune o hartă sub ochi. „Crema” hoților de buzunare, în Sibiu

Eram la liceu și plecasem în oraș să mă întâlnesc cu prietenii. Am luat autobuzul, ca să ajung mai repede. Însă, alegerea avea să îmi furnizeze o experiență neplăcută. Un buzunar al pantalonilor mei adăpostea o bancnotă destul de valoroasă pentru acele vremuri, banii urmând să ajungă la un prieten, care îmi vânduse un casetofon cu căști. Am coborât din autobuz, iar când am dus mâna la buzunar, să leșin și alta nu: cineva mă „operase”, lăsându-mă fără bancnota care urma să îmi așeze căștile pe urechi și casetofonul la cingătoare. Nu pot reproduce aici frazele pe care le-am adresat în gând și nu numai hoțului de buzunare, care mă ușurase de bani. 

N-am încercat niciodată să trec dincolo de nevoia de a face rost de bani a „șuților”, nu m-am întrebat ce le mână degetele îndelung exersate către buzunare, genți, borsete. Până când, zilele trecute, am văzut filmul „Amar”, regizat de Diana Gavra, producție pe care o veți putea urmări joi la Sala Thalia, de la ora 19.30 și sâmbătă, de la ora 15.00 la Cinegold, în cadrul Astra Film Festival. Documentarul pornește de la povestea lui Răducanu Amar, un hoț de buzunare care dorește să se lase de „meserie” după câteva „popasuri” la închisoare, după ce a conștientizat că ar fi mai nimerit să devină un sprijin pentru copiii și soția lui, nu o povară. Dar nu pocăința sa reprezintă fascinația filmului, ci posibilitatea de a intra într-o lume în care nu poți păși dacă nu ești „din branșă”, o lume cu drame și bucurii explozive, cu o psihologie greu de bănuit. 

Filmul ne prezintă „crema” hoților de buzunare din România, celebrități ale acestei tagme, majoritatea „scoși la pensie” de vârstă, detenție și dorința unei vieți liniștite. Zorică, Jean, Bebe, Amar sau Mihai sunt câțiva dintre cei ce își spun povestea. Unii dintre ei vorbesc despre „magie”, despre provocările irezistibile ce trec dincolo de nevoia de a face rost de bani. E un amestec de povești nebănuite, limbaj colorat, cu o abundență de argouri pestrițe cu parfum de mahala. 

Hoțul de buzunare trebuie să intre în pielea celui pe care urmează să îl prade, să îi studieze fiecare mișcare, să pătrundă în mintea lui, să îi anticipeze reacțiile. Dacă victima e un om credincios, care își face cruce în fața bisericii, s-ar putea ca „șuțul” să abandoneze ideea de a-l buzunări. Vi s-a întâmplat vreodată ca un turist să vă împingă sub ochi o hartă, rugându-vă să îi explicați cum ajunge în punctul X? Ei bine, s-ar putea ca „turistul” să fie un hoț de buzunare care, la adăpostul hărții, să vă sustragă portofelul. Ca orice fenomen, furtul din buzunare nu mai e ce a fost, iar hoții au primit o lovitură grea în momentul în care au început să fie folosite tot mai mult cardurile bancare. Ce face un „șuț” cu câteva mii de lei „produse” într-o zi? Veți afla din film. 

Pe parcursul celor aproximativ două ore, ai sentimentul că realitatea mai puțin știută a unui fenomen care, la un moment dat, ne-a speriat pe toți, ți se confesează neostenită. Descoperi oameni care își pun întrebări, care ieri se considerau prinți, iar azi au decăzut inimaginabil. Nu îi vei admira pe hoții de buzunare după acest film, dar i-ai putea înțelege mai bine și ai putea descifra mănunchiul cauzelor ce le-au trimis degetele spre buzunarele trecătorilor. Filmul e savuros, pentru că e lipsit de ficțiune, dialogurile colorate sunt cât se poate de naturale, iar personajele devin, fără să își dea seama, actori în propriile vieți, devoalând filosofii uneori surprinzător de sănătoase. E poate unul dintre cele mai bune documentare pe care le-am văzut în ultimii ani, pentru că ne aduce în față o realitate de lângă noi, pe care n-am avut curiozitatea, timpul ori curajul să o explorăm.