Baschetbaliștii sibieni au cedat cu 93-74, marți seara, la Tg. Mureș, în primul meci al întâlnirii cu echipa locală. ”Galben-albaștrii” revin pe propriul teren vineri, 16 mai, iar dacă vor pierde și al doilea joc cu echipa lui Farago, vor continua pentru clasificarea pe locurile 11-12.
Marți seara, Monyea Pratt a fost cel mai bun jucător al lui CSU, în double-double, cu 18 puncte și 12 recuperări.
În tricoul albastru cu galben a debutat Andrei Vulc, fiul ”secundului” Cătălin Vulc și, totodată, nepotul lui Mircea Vulc, fostul președinte și antrenor al clubului, sub comanda căruia au fost obținute cele două titluri naționale, în 1995 și 1999. De altfel, CSU s-a prezentat la Tg. Mureș cu numai șapte (!!!) baschetbaliști, în afara celor din primul ”cinci” mai fiind prezenți doar Vulc și Banciu.
Tomas Rinkevicius nu l-a avut la dispoziție, în schimb, pe Alex Gross, care s-a despărțit de CSU pe cale amiabilă.
Scăpată de grijile retrogradării, după ce a câștigat cu 3-0 întâlnirea cu CSM Galați, echipa sibiană a fost depășită categoric de CSM Tg. Mureș, în primul joc pentru clasificarea pe locurile 9-12. ”Galben-albaștrii” n-au avut nicio șansă, marți seara, în fața echipei lui Peter Farago, cedând la o diferență de 19 puncte, rezultat final 93-74. Mureșenii au avut avantaj din primul până în ultimul minut, cu o mică excepție, tabela indicând o singură dată egalitate, chiar în debutul întâlnirii.
Fără Alex Gross, care a părăsit Sibiul, având probleme medicale, Rinkevicius a apelat la ”Mo” Pratt, Mateo Colak, Ahmad Rand, Filip Adamovic și Anastasios Zetos din primul minut, aceștia răspunzând ”cinciului” Mladen Jeremic, Goran Martinic, Pavle Reljic, Goran Gajovic și Szabolcs Santa.
Santa a deschis scorul, iar Martinic a înscris prima triplă a meciului. Pratt și Adamovic au ratat de la distanță, tabela fiind inaugurată și în dreptul lui CSU de Rand, apoi Pratt a redus diferența la minim (5-4).
După ce Santa și-a trecut alte două puncte în cont, Pratt a egalat pentru prima și, totodată, ultima dată cu o aruncare de la exterior (7-7).
Mureșenii au reacționat imediat prin Martinic, iar Santa și Jeremic au completat un run de 6-0 prim care Mureșul se desprindea la două posesii mari (13-6), pentru ca Reljic să majoreze ecartul la +7 cu un coș din afara semicercului (18-11).
Colak, de la linia de ”libere”, a redus din diferență, dar cu lay-up-ul lui Bogdan Popa și tripla lui Jeremic, Mureșul s-a desprins și mai mult (26-17). Adamovic a reacționat din spatele arcului de cerc, dar același Jeremic și Borșa, ultimul cu o aruncare de la distanță, au făcut ca diferența de pe tabelă să fie acum compusă din două cifre (31-20), cu 37 de secunde înainte de prima pauză, perioada încheindu-se după ce și Major a punctat de la exterior (34-22).
Echilibru în sfertul al doilea
Adamovic și-a înjumătățit punctele de la linia de ”libere” în debutul actului secund. La fel și cel care-l faultase mai devreme, Bogdan Popa. CSu a ajuns la un deficit de -14 (41-27), dar ecartul putea fi și mai mare dacă Popa și Reljic ar fi fost mai siguri la linia de 5,85.
Rand a ratat dunk-ul, iar Zetos și Andrei Vulc, din spatele semicercului, dar mureșenii n-au profitat pentru a se desprinde și mai mult. Până la urmă Rand a contribuit cu cinci puncte, o triplă și un coș de sus, pentru a-l răzbuna parcă pe precedentul slam ratat, însă Jeremic i-a ținut pe ”galben-albaștri” la distanță cu un coș de-afară (44-32).
Gajovic a contribuit și el cu două coșuri consecutive de la distanță în finalul reprizei, câștigată de Mureș cu 54-42 după un sfert al doilea încheiat nedecis (20-20).
Run de 12-2 pentru gazde
Sibienii au revenit în formă de la vestiare, cu un and-one al lui Zetos și aleey-oop-ul lui Rand, cu intercepția lui Colak și assist-ul lui Pratt (54-47). Apoi Zetons, cu un lay-up, a micșorat ecartul la șase lungimi (55-49).
Gajovic a reacționat însă rapid, cu cinci puncte (60-49), iar Jeremic și Reljic au completat un parțial de 12-2, Mureșul având pe tabelă cel mai mare avantaj de până acum, la jumătatea sfertului trei, moment în care Rinkevicius a cerut time-out (67-51).
Colak a înscris de la distanță, la reluare, dar Reljic l-a imitat. Pratt a contribuit și el cu o triplă, apoi Casale a înscris de sus, iar Reljic și-a transformat ”liberele”.
Mureșenii au câștigat și sfertul trei, cu 26-18, iar înaintea ultimelor 10 minute diferența de pe tabelă era acum de 20 de puncte (80-60), dificil de recuperat de ”galben-albaștrii”.
28 de puncte, cea mai mare diferență de pe tabelă
Pratt și Colak au înscris primele coșuri din actul decisiv, dar Martinic a replicat cu un three-point play, iar David Engi a punctat de la distanță (86-64). Mureșenii au reușit un run de 12-0 și s-au dus la aproape 30 de puncte (92-64).
În partea a doua din ultimul sfert, mureșenii au redus turația, permițându-le jucătorilor lui Rinkevicius să mai spele din rușine, reducând deficitul la -19 după un run de 10-1. Mureșul s-a impus cu 93-74 și are prima opțiune de a juca pentru locurile 9-10, situație în care ar ajunge dacă va câștiga și în ”Transilvania”.
Pentru locurile 9-12, întâlnirile se dispută în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”. Jocul al doilea dintre CSU și CSM Tg. Mureș va avea loc la Sibiu, vineri seara, de la ora 19:00, iar dacă ”galben-albaștrii” vor echilibra disputa, meciul decisiv se va desfășura pe malurile Mureșului, luni seara, pe 19 mai, tot de la orele 7 seara.
Monyea Pratt, cel mai bun marcator al lui CSU, în double-double. Americanul, cel mai bun indice al eficienței
Deși sibienii au pierdut fără drept de apel la Tg. Mureș, Monyea Pratt, veteranul lui CSU, a avut cel mai bun indice al eficienței. Americanul de 39 de ani a terminat întâlnirea în double-double, fiind principalul marcator al întâlnirii. El a înscris 18 puncte și a făcut 12 recuperări, a dat 8 pase decisive, a făcut 3 intercepții și un capac pentru un +29 la eficiență.
Tot 18 puncte a înscris și Mateo Colak, care și-a completat evoluția cu 6 recuperări, 4 intercepții și 3 assist-uri.
Alți doi baschetbaliști de la CSU au înscris câte 15 puncte. Filip Adamovic a fructificat două din cele cinci aruncări de la distanță, la fel ca Mateo Colak, cărora le-a adăugat două recuperări și 4 assist-uri, iar Colak a făcut 6 recuperări și 4 intercepții, adăugând 3 pase decisive.
Anastasios Zetos, românul și cu cetățenie greacă, a avut următoarele cifre, în peste 33 de minute petrecute pe parchet: 7 puncte, 6 recuperări, un assist și o intercepție.
Daniel Banciu a fost folosit 17 minute și jumătate, timp în care a făcut 3 recuperări și a dat o pasă decisivă, iar Andrei Vulc, la debut, în 10 minute, a înscris un punct și a făcut prima sa recuperate în LNMB (n.a. Liga Națională).
Pavel Farago a avut, în schimb, un lot complet la dispoziție, astfel că și-a permis o rotație mare. Cel mai mult a stat pe parchet Goran Martinic (24 minute), acesta fiind și unul dintre cei mai buni marcatori al Mureșului, cu 14 puncte, cărora le-a adăugat 3 recuperări, 6 pase decisive și o intercepție.
Mladen Jeremic a înscris 16 puncte, a făcut 3 recuperări, două intercepții și a dat 4 pase decisive pentru un indice al eficienței de +19, identic cu cel al lui Goran Gajovic (13 puncte, două recuperări, 3 assist-uri, o intercepție).
Tot 13 puncte a marcat și Pavle Reljic (două recuperări, 5 pase decisive), iar Bogdan Popa și Szabolcs Santa au încheiat meciul cu 10, respectiv 9 puncte.
Duelurile cifrelor la recuperări și intercepții n-aveau să predictibilizeze diferența de pe tabelă, de la final, de 19 puncte. La recuperări, scorul a fost egal (37-37), iar la intercepții, sibienii au câștigat disputa la limită (10-9).
Mureșenii au stat mai bine la aruncările de la distanță, cu un procentaj de 40% (12/30). La acest capitol, CSU a avut doar 27% (8/29)