Sibienii, de la a visa, la a crede în câștigarea Cupei României. Măldărășanu: ”Ar fi încununarea întregii munci de 4 ani, a mea, a staff-ului, a băieților…”

Sibienii, de la a visa, la a crede în câștigarea Cupei României. Măldărășanu: ”Ar fi încununarea întregii munci de 4 ani, a mea, a staff-ului, a băieților…”

Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a spus, în conferința de presă premergătoare finalei cu CFR Cluj, că și-a sfătuit jucătorii încă de la primul sezon petrecut la Sibiu să viseze la Cupa României, iar acum le cere să creadă că vor putea câștiga trofeul. Măldărășanu crede că o eventuală câștigare a trofeului ar însemna încununarea muncii tuturor din club la finalul unui ciclu de patru ani de când a preluat-o pe FC Hermannstadt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ca și câștigător de trei ori cu Rapidul, ca jucător, al Cupei României, Marius Măldărășanu își dorește foarte mult să ridice trofeul deasupra capului și din postura de antrenor. Și i-a îndemnat pe jucători încă din primul an de când a preluat echipa sibiană, în Liga 2, să viseze la Cupă, luându-l drept martor pe căpitanul de-atunci și de-acum al grupării de pe ”Municipal”, Ionuț Stoica, aflat și el în conferința de presă de la Arad, unde se va desfășura finala de miercuri seara, cu CFR Cluj. Iar acum, Măldărășanu e de părere că jucătorii săi ar trebui nu numai să viseze, ci și să fie ferm convinși că vor putea câștiga mult râvnitul trofeu.

”Aș vrea să mă uit, așa, puțin în urmă… Acum patru ani, când am ajuns la Sibiu, obiectivul era promovarea. Când au început meciurile din Cupa României, din postara de echipă din liga a doua, le spuneam băieților: «Visați la trofeul Cupa României!». Căpitanul este aici lângă mine, poate confirma, era de față. Așa, odată cu trecerea anilor, am ajuns în acest sezon și le-am cerut nu doar să viseze, ci să creadă. Și iată că, crezând cu toții, am ajuns ca mâine (n.a. miercuri) să jucăm o finală. Cred că suntem aici meritat. O finală pe care vreau s-o jucăm cu sufletul, să ne bucurăm de ea, dar totodată să dăm totul pentru a câștiga trofeul”, a afirmat Măldărășanu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cireașa de pe tort

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măldărășanu crede că o eventuală cucerire a trofeului Cupei României după finala cu CFR Cluj ar însemna încununarea celor patru ani de când este la Sibiu, perioadă în care a promovat echipa după primul sezon și a bătut de fiecare dată la porțile play-off-ului, în următorii trei ani, în Superligă. În plus, el își dorește foarte mult să obțină Cupa României și din postura de antrenor – după patru ani intenși petrecuți pe banca sibienilor – după ce ridicase trofeul deasupra capului pe vremea în care îmbrăca tricoul Rapidului.

”Asta-i viața antrenorilor, soare, ploaie, urcușuri, coborâșuri în viața unei echipe, în viața unui club. Sunt lucruri normale. E adevărat, patru ani, însă ne vom aduce aminte cu plăcere peste ani și ani tot acest parcurs. Câștigând trofeul, ar fi ceva extraordinar, încununarea întregii munci, a mea, a staff-ului, a băieților, a tuturor celor din club. Cum a spus și Ioan (n.a. Ionuț Stoica), Hermannstadt e un club înființat destul de devreme, în 2015. A jucat deja o finală acest club, aceasta este a doua. Este foarte frumos să câștigi un trofeu, pentru oraș, pentru suporteri, pentru emulația care se poate crea, pentru copiii care cresc cu învingătorii. Este ceva extraordinar. Și normal, pentru că un trofeu e un trofeu pentru oricine, și ca antrenor. Am câștigat acest trofeu ca jucător și este normal să mi-l doresc și ca antrenor. Împreună cu băieții, vom face totul mâine (n.a. miercuri)”, a mai spus Măldărășanu.

Autor - Ovidiu BOICA
13 mai 2025 la 20:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
„Uneori, chiar și atunci când statisticile spun ceva cu certitudine, trebuie să păstrezi acel 1% șansă” – povestea unui rezident ATI din Sibiu
Dr. Roxana Sânpălean este medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și rezident-șef. A absolvit...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Acum 20 de ani pe vremea asta, în septembrie 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta era, dacă bine îmi amintesc, tot vreme blândă, de "vară indiană"....
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Roboți, drone și simulatoare militare, la Noaptea Cercetătorilor de la AFT Sibiu
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și-a deschis porțile vineri, 25 septembrie, pentru Noaptea Cercetătorilor 2026. Timp...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
„Spune NU. Rămâi TU!” – proiect de prevenție privind consumul de droguri, pentru liceenii din Sibiu
Elevii din două licee din Sibiu vor participa, pe 28 și 29 septembrie, la conferințe dedicate prevenirii consumului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
MICĂSASA: Primarul a făcut cinste de… Let’s Do It, Romania!
Autorităţile locale din comuna Micăsasa au „furat startul” campaniei naționale Let’s Do It, Romania!. Vineri, împreună cu elevii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
ŞELIMBĂR: Întreaga comunitate se adună la „Zilele Comunității Șelimbăr”
Sâmbătă şi duminică, şelimbărenii şi nu numai petrec la „Zilele Comunităţii Şelimbăr”, la Zona de Agrement – Pădurea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Cabinetul de Planning Familial al SCJU Sibiu oferă consiliere gratuită, fără bilet de trimitere
Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă gratuit servicii de consiliere și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Ce facem în weekend la Sibiu. Drumeții, ateliere, teatru, concerte și petreceri, în 26 și 27 septembrie
Ultimul weekend din septembrie vine cu un program bogat la Sibiu și în împrejurimi. Sibienii pot alege între...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.