CSU Sibiu pierde primul meci cu Mureșul pentru clasificarea pe locurile 9-12. ”Galben-albaștrii”, învinși la diferență de aproape 20 de puncte

CSU Sibiu pierde primul meci cu Mureșul pentru clasificarea pe locurile 9-12. ”Galben-albaștrii”, învinși la diferență de aproape 20 de puncte

Baschetbaliștii sibieni au cedat cu 93-74, marți seara, la Tg. Mureș, în primul meci al întâlnirii cu echipa locală. ”Galben-albaștrii” revin pe propriul teren vineri, 16 mai, iar dacă vor pierde și al doilea joc cu echipa lui Farago, vor continua pentru clasificarea pe locurile 11-12.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marți seara, Monyea Pratt a fost cel mai bun jucător al lui CSU, în double-double, cu 18 puncte și 12 recuperări.

În tricoul albastru cu galben a debutat Andrei Vulc, fiul ”secundului” Cătălin Vulc și, totodată, nepotul lui Mircea Vulc, fostul președinte și antrenor al clubului, sub comanda căruia au fost obținute cele două titluri naționale, în 1995 și 1999. De altfel, CSU s-a prezentat la Tg. Mureș cu numai șapte (!!!) baschetbaliști, în afara celor din primul ”cinci” mai fiind prezenți doar Vulc și Banciu.

Tomas Rinkevicius nu l-a avut la dispoziție, în schimb, pe Alex Gross, care s-a despărțit de CSU pe cale amiabilă.

 

Scăpată de grijile retrogradării, după ce a câștigat cu 3-0 întâlnirea cu CSM Galați, echipa sibiană a fost depășită categoric de CSM Tg. Mureș, în primul joc pentru clasificarea pe locurile 9-12. ”Galben-albaștrii” n-au avut nicio șansă, marți seara, în fața echipei lui Peter Farago, cedând la o diferență de 19 puncte, rezultat final 93-74. Mureșenii au avut avantaj din primul până în ultimul minut, cu o mică excepție, tabela indicând o singură dată egalitate, chiar în debutul întâlnirii.

Fără Alex Gross, care a părăsit Sibiul, având probleme medicale, Rinkevicius a apelat la ”Mo” Pratt, Mateo Colak, Ahmad Rand, Filip Adamovic și Anastasios Zetos din primul minut, aceștia răspunzând ”cinciului” Mladen Jeremic, Goran Martinic, Pavle Reljic, Goran Gajovic și Szabolcs Santa.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Santa a deschis scorul, iar Martinic a înscris prima triplă a meciului. Pratt și Adamovic au ratat de la distanță, tabela fiind inaugurată și în dreptul lui CSU de Rand, apoi Pratt a redus diferența la minim (5-4).

După ce Santa și-a trecut alte două puncte în cont, Pratt a egalat pentru prima și, totodată, ultima dată cu o aruncare de la exterior (7-7).

Mureșenii au reacționat imediat prin Martinic, iar Santa și Jeremic au completat un run de 6-0 prim care Mureșul se desprindea la două posesii mari (13-6), pentru ca Reljic să majoreze ecartul la +7 cu un coș din afara semicercului (18-11).

Colak, de la linia de ”libere”, a redus din diferență, dar cu lay-up-ul lui Bogdan Popa și tripla lui Jeremic, Mureșul s-a desprins și mai mult (26-17). Adamovic a reacționat din spatele arcului de cerc, dar același Jeremic și Borșa, ultimul cu o aruncare de la distanță, au făcut ca diferența de pe tabelă să fie acum compusă din două cifre (31-20), cu 37 de secunde înainte de prima pauză, perioada încheindu-se după ce și Major a punctat de la exterior (34-22).

 

Echilibru în sfertul al doilea

 

Adamovic și-a înjumătățit punctele de la linia de ”libere” în debutul actului secund. La fel și cel care-l faultase mai devreme, Bogdan Popa. CSu a ajuns la un deficit de -14 (41-27), dar ecartul putea fi și mai mare dacă Popa și Reljic ar fi fost mai siguri la linia de 5,85.

Rand a ratat dunk-ul, iar Zetos și Andrei Vulc, din spatele semicercului, dar mureșenii n-au profitat pentru a se desprinde și mai mult. Până la urmă Rand a contribuit cu cinci puncte, o triplă și un coș de sus, pentru a-l răzbuna parcă pe precedentul slam ratat, însă Jeremic i-a ținut pe ”galben-albaștri” la distanță cu un coș de-afară (44-32).

Gajovic a contribuit și el cu două coșuri consecutive de la distanță în finalul reprizei, câștigată de Mureș cu 54-42 după un sfert al doilea încheiat nedecis (20-20).

 

Run de 12-2 pentru gazde

 

Sibienii au revenit în formă de la vestiare, cu un and-one al lui Zetos și aleey-oop-ul lui Rand, cu intercepția lui Colak și assist-ul lui Pratt (54-47). Apoi Zetons, cu un lay-up, a micșorat ecartul la șase lungimi (55-49).

Gajovic a reacționat însă rapid, cu cinci puncte (60-49), iar Jeremic și Reljic au completat un parțial de 12-2, Mureșul având pe tabelă cel mai mare avantaj de până acum, la jumătatea sfertului trei, moment în care Rinkevicius a cerut time-out (67-51).

Colak a înscris de la distanță, la reluare, dar Reljic l-a imitat. Pratt a contribuit și el cu o triplă, apoi Casale a înscris de sus, iar Reljic și-a transformat ”liberele”.

Mureșenii au câștigat și sfertul trei, cu 26-18, iar înaintea ultimelor 10 minute diferența de pe tabelă era acum de 20 de puncte (80-60), dificil de recuperat de ”galben-albaștrii”.

 

28 de puncte, cea mai mare diferență de pe tabelă

 

Pratt și Colak au înscris primele coșuri din actul decisiv, dar Martinic a replicat cu un three-point play, iar David Engi a punctat de la distanță (86-64). Mureșenii au reușit un run de 12-0 și s-au dus la aproape 30 de puncte (92-64).

În partea a doua din ultimul sfert, mureșenii au redus turația, permițându-le jucătorilor lui Rinkevicius să mai spele din rușine, reducând deficitul la -19 după un run de 10-1. Mureșul s-a impus cu 93-74 și are prima opțiune de a juca pentru locurile 9-10, situație în care ar ajunge dacă va câștiga și în ”Transilvania”.

Pentru locurile 9-12, întâlnirile se dispută în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”. Jocul al doilea dintre CSU și CSM Tg. Mureș va avea loc la Sibiu, vineri seara, de la ora 19:00, iar dacă ”galben-albaștrii” vor echilibra disputa, meciul decisiv se va desfășura pe malurile Mureșului, luni seara, pe 19 mai, tot de la orele 7 seara.

 

Monyea Pratt, cel mai bun marcator al lui CSU, în double-double. Americanul, cel mai bun indice al eficienței

 

Deși sibienii au pierdut fără drept de apel la Tg. Mureș, Monyea Pratt, veteranul lui CSU, a avut cel mai bun indice al eficienței. Americanul de 39 de ani a terminat întâlnirea în double-double, fiind principalul marcator al întâlnirii. El a înscris 18 puncte și a făcut 12 recuperări, a dat 8 pase decisive, a făcut 3 intercepții și un capac pentru un +29 la eficiență.

Tot 18 puncte a înscris și Mateo Colak, care și-a completat evoluția cu 6 recuperări, 4 intercepții și 3 assist-uri.

Alți doi baschetbaliști de la CSU au înscris câte 15 puncte. Filip Adamovic a fructificat două din cele cinci aruncări de la distanță, la fel ca Mateo Colak, cărora le-a adăugat două recuperări și 4 assist-uri, iar Colak a făcut 6 recuperări și 4 intercepții, adăugând 3 pase decisive.

Anastasios Zetos, românul și cu cetățenie greacă, a avut următoarele cifre, în peste 33 de minute petrecute pe parchet: 7 puncte, 6 recuperări, un assist și o intercepție.

Daniel Banciu a fost folosit 17 minute și jumătate, timp în care a făcut 3 recuperări și a dat o pasă decisivă, iar Andrei Vulc, la debut, în 10 minute, a înscris un punct și a făcut prima sa recuperate în LNMB (n.a. Liga Națională).

Pavel Farago a avut, în schimb, un lot complet la dispoziție, astfel că și-a permis o rotație mare. Cel mai mult a stat pe parchet Goran Martinic (24 minute), acesta fiind și unul dintre cei mai buni marcatori al Mureșului, cu 14 puncte, cărora le-a adăugat 3 recuperări, 6 pase decisive și o intercepție.

Mladen Jeremic a înscris 16 puncte, a făcut 3 recuperări, două intercepții și a dat 4 pase decisive pentru un indice al eficienței de +19, identic cu cel al lui Goran Gajovic (13 puncte, două recuperări, 3 assist-uri, o intercepție).

Tot 13 puncte a marcat și Pavle Reljic (două recuperări, 5 pase decisive), iar Bogdan Popa și Szabolcs Santa au încheiat meciul cu 10, respectiv 9 puncte.

Duelurile cifrelor la recuperări și intercepții n-aveau să predictibilizeze diferența de pe tabelă, de la final, de 19 puncte. La recuperări, scorul a fost egal (37-37), iar la intercepții, sibienii au câștigat disputa la limită (10-9).

Mureșenii au stat mai bine la aruncările de la distanță, cu un procentaj de 40% (12/30). La acest capitol, CSU a avut doar 27% (8/29)

 

Autor - Ovidiu BOICA
14 mai 2025 la 10:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. csu

    Sa-i faca contract lui Pipkins pe 5 ani. Sa nu il pierdem.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 28 minute
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.