Foto: Răzvan NEGRU
FC Hermannstadt a întors rezultatul cu golurile nou-intraților Sergiu Buș și Aurelian Chițu, pe ”Giulești”. Chițu a adus victoria cu reușita din minutul 90+3. În primăvară, sibienii câștigau cu 1-0, pe ”Municipal”, în fața Rapidului, în sezonul regular, cu golul lui Cristi Neguț (‘90+5). Tot pe arena din Parcul Sub Arini, în aprilie, jucătorii lui Măldărășanu se impuneau în penultimul act al Cupei, în fața Rapidului lui Șumudică la acea vreme, cu 2-1, golul calificării în marea finală purtând semnătura lui Sergiu Buș, în minutul ‘90+4!
Acesta este al doilea succes al sibienilor în actualul sezon al Superligii. Cu 10 puncte, FC Hermannstadt lasă locurile de baraj, săltând pe 11.
În etapa viitoare, a XI-a, ”alb-roșii” primesc vizita Argeșului, echipa fostului lor președinte, Dani Coman, afectat zilele acestea de pierderea tatălui.
Măldărășanu, unul din fiii Rapidului, i-a adus la capătul răbdărilor pe câțiva suporteri giuleșteni, duminică seara, pentru că echipa pe care-o conduce d epe bancă de cinci ani, FC Hermannstadt, tocmai obținuse al treilea succes consecutiv în fața ”alb-vișiniilor”. Și nu oricum, ci tot în prelungiri, la fel ca în primăvară, când cele două formații s-au întâlnit în Sub Arini, prima dată în campionat, în penultima etapă a sezonului regular, a doua oară în semifinalele Cupei. Acum, după ce Alex Dobre deschisese scorul, Sergiu Buș a reaprins speranțele în tabăra sibienilor, cu un gol de generic TV, iar Chițu a dat lovitura de grație în minutul 90+3, după ce hipnotizase defensiva lui Gâlcă.
Sibienii s-au prezentat în ”Giulești” cu temele făcute și lecția bine învățată, imuni la cei 10.000 de fani ai ”alb-vișiniilor”; care au făcut, ca de fiecare dată, o atmosferă pentru care merită să te faci fotbalist. Cu o echipă mult schimbată, cu Jair, Karo și Gjorgjievski printre titulari, ”alb-roșii” și-au surprins adversarul și puteau deschide scorul încă din minutul 3. Nord-macedoneanul a combinat din prima cu Neguț, apoi mingea a ajuns la Antwi, care a centrat de pe dreapta, în gura porții, la firul ierbii, dar primii doi n-au reușit să ajungă la reîntâlnirea cu mingea.
În cealaltă jumătate de teren, Manea l-a lansat pe Baroan, dar Căbuz a fost mai iute și a respins cu piciorul, din afara careului de 16 metri (‘4), iar Selimovic a blocat șutul de la distanță al lui Keita (‘7).
Rapidul, fără șut pe spațiul porții în prima repriză
Singura dată când giuleștenii au pus cât de cât probleme înaintea pauzei a fost când Alex Dobre a primit pe dreapta, de la Christensen, și a încercat o execuție la bara a doua, dar mingea s-a scurs alături (‘14).
Rapidiștii au tremurat, la rândul lor, când Dragoș Albu a trimis în stâlpul din dreapta lui Aioani și Pașcanu a respins în corner din fața lui Gjorgjievski și Jair (‘17).
Cinci minute mai târziu, Neguț a șutat pe colțul lung, de pe linia de 16 metri, lateral stânga, Aioani a respins în față, dar Gjorgjievski a fost luat prin surprindere (‘22).
Dragoș Albu a blocat o nouă tentativă a gazdelor de a-și inaugura rubrica șuturilor pe poartă, la încercarea lui Christensen (‘30), iar în urma cornerului rezultat, Alex Dobre a reluat imprecis, cu capul (‘31).
Ultima tentativă a sibienilor de a deschide scorul a fost irosită de Karo, venit în sprijinul ofensivei la lovitura liberă executată de Neguț, cipriotul nereușind să-l pună la treabă pe Aioani (‘34).
Giuleștenii au cerut penalti în prelungirile reprizei, când Manea a aruncat lung de la margine, iar Keita a prelungit cu capul, pe spate, până în brațul lui Selimovic, care era prin preajmă, dar ”centralul” a luat decizia corectă, trimițând echipele la vestiare cu 0-0 pe tabelă.
Dobre pune Rapidul pe plus
La la reluare, a fost rândul sibienilor să întindă mâinile spre punctul cu var, la un duel Neguț – Keita, dar și de data asta Cojocaru a luat decizia justă (‘53). Apoi Gjorgjievski a mai amânat înscrierea primului gol pentru Hermannstadt, trimițând alături dintr-o centrare din flancul drept (‘53).
Tabela au deblocat-o giuleștenii la o fază în care Cojocaru a lăsat bine avantaj după ce Albu îl faultase în marginea careului pe Manea, mingea a juns la Alex Dobre, care l-a învins pe Căbuz cu un șut de la 18 metri (‘58).
Șansele sibienilor de a lua un punct de pe ”Giulești” cel puțin ar fi putut deveni aproape nule pentru că Alex Dobre a pătruns lejer pe dreapta, a combinat cu Christensen, norvegianul a trimis mingea mai departe, dar Vulturar l-a iertat pe Căbuz (‘64).
Inspirația lui Măldărășanu și golul de generic TV al lui Buș
La jumătatea reprizei, Măldărășanu a apelat la Chițu, iar peste alte 10 minute l-a introdus și pe Sergiu Buș. La scurt timp, Buș a primit în centrul careului de la Kevin Ciubotaru, între Kramer și Pașcanu, s-a descotorosit de aceștia dintr-o preluare pe piept și a șutat din întoarcere, cu stângul în vinclu, trecându-l pe Aioani în rândul spectatorilor (‘78)!

Foto: Facebook FC Hermannstadt
Giuleștenii au digerat greu noua situație, dar Manea a trimis în brațele lui Căbuz, din apropiere, după lovitura liberă a lui Christensen și recentrarea lui Pașcanu (‘84), iar Karo a avut o super-intervenție, altfel Koljic ar fi putut readuce Rapidul în avantaj (‘88).Golul a picat în cele din urmă tot în poarta lui Aioani, Nana Antwi centrând între Pașcanu și Aioani, fix unde a apărut Chițu, și el intrat pe parcurs și tabela s-a modificat din nou, în al treilea minut al prelungirilor, specialitatea sibienilor când vine vorba de Rapid.
Ar mai fi de notat doar încercarea lamentabilă a lui Alex Dobre de a obține un penalti, în ultimele secunde, făcându-l însă și pe arbitru Cojocaru să zâmbească. Același Dobre care încasase un ”galben” după faultul stupid asupra lui Biceanu, care avea să ducă la golul de 1-2, și care avea să se ia la harță cu suporterii care băgaseră echipa întreagă în ședință.
Cât îi privește sibieni, aceștia s-au ales cu toate cele 3 puncte și acesta poate fi momentul zero al reabilitării, dar nu va fi deloc ușor. Vine Piteștiul, una din revelațiile sezonului, pe ”Municipal”, apoi urmează duelul cu CFR-ul…
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA