Foto: Răzvan Negru
Consiliul Județean Sibiu, întrunit în ședința ordinară din data de 30 iulie 2025, a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor aferenți investiției „Extindere pavilion chirurgical în vederea gestionării pacientului critic (politraumă) și crearea de circuite noi în blocurile chirurgicale”. Decizia a fost luată înainte de începerea efectivă a ședinței, din cauza creșteri a cotei TVA, care necesită recalcularea tuturor datelor financiare din proiect.
Această investiție vizează modernizarea și extinderea infrastructurii medicale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, fiind propusă pentru finanțare prin Programul Sănătate – cod PS_P3/RSO4.5_A7, axat pe dezvoltarea infrastructurii unităților sanitare ce tratează pacienți critici. Proiectul include amenajarea unui spațiu destinat gestionării pacienților politraumatizați, cu sală de evaluare rapidă și sală de resuscitare, o sală de operații hibrid pentru intervenții de urgență, precum și circuite separate pentru pacienți, în funcție de gradul de urgență. Se prevede, de asemenea, conectarea funcțională cu secțiile ATI, UPU și blocul operator existent.
În forma sa actuală, documentația tehnico-economică a fost realizată de societatea ACCORA PROIECT S.R.L., iar devizul general al proiectului indică o valoare totală de 28.049.096,00 lei, inclusiv TVA. Valoarea investiției era estimată la 22.140.266,16 lei fără TVA, respectiv 26.331.553,13 lei cu TVA, iar lucrările de construcții și montaj (C+M) se ridicau la 7.351.000,00 lei fără TVA (8.747.690,00 lei cu TVA). Contribuția proprie a Județului Sibiu în proiect era stabilită la 1.428.993,81 lei cu TVA, din care 543.267,40 lei reprezentau cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă, iar 885.726,41 lei acopereau cheltuielile neeligibile.
Pentru implementarea proiectului, se prevede un parteneriat între Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în calitate de lider de proiect și Județul Sibiu. Proiectul va beneficia de resurse financiare suplimentare pentru acoperirea eventualelor cheltuieli neeligibile, de funcționare și întreținere, necesare asigurării sustenabilității.
Având în vedere modificările fiscale care urmează să intre în vigoare, autoritățile județene au decis să revină cu proiectul în forma actualizată într-o ședință viitoare, cel mai probabil în cursul lunii august. Din fericire, autoritățile centrale au anunțat prelungirea termenului de depunere a proiectelor în cadrul Programului Sănătate, fapt ce oferă Consiliului Județean răgazul necesar pentru adaptarea devizului și menținerea proiectului în cursa pentru finanțare.
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ioana DEDU
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Ioana DEDU
Ioana DEDU
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT