Crește numărul pasagerilor pe ruta Sibiu-Munchen

Compania aeriană Lufthansa crește frecvența zborurilor săptămânale pe ruta Sibiu – München în sezonul de vară 2024, respectiv de la sfârșitul lunii aprilie vor fi disponibile 19 frecvențe săptămânale, aceast nivel apropiindu-se de nivelul operat în anul 2019 când au fost disponibile 21 frecvențe săptămânale. Această creștere se traduce prin adăugarea de zboruri suplimentare pe parcursul săptămânii, astfel, pasagerilor care aleg aceste zboruri de conexiune li se oferă opțiuni variate de orare și rute. În zilele de luni, marți, miercuri, joi și duminică va exista disponibilitate pentru trei zboruri zilnice, iar în zilele de vineri și sâmbătă de două zboruri zilnice.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pasagerii noștri vor beneficia acum de o varietate mai mare de opțiuni de călătorie pe ruta Sibiu – München, permițându-le să aleagă programul care se potrivește cel mai bine nevoilor lor.

Această expansiune reflectă angajamentul continuu al companiei aeriene față de sudul Transilvaniei prin dezvoltarea operațiunilor de la Aeroportul Internațional Sibiu și dorința de a oferi mai multe opțiuni și flexibilitate pasagerilor care accesează serviciile aeroportului sibian.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, grupul Lufthansa asigură zboruri de conexiune care permit pasagerilor să călătorească între destinații care nu sunt deservite direct de la Sibiu prin două mari hub-uri în vara anului 2024 operând 26 frecvențe săptămânale, aici fiind incluse și zborurile zilnice spre Viena asigurate de compania aeriană Austrian Airlines, parte a grupului. Frecvența zilnică a zborurilor spre Viena este disponibilă din 31/03/2024. 

„Încă o dată aș vrea să punctez faptul că ne angajăm să dezvoltăm și să îmbunătățim continuu rețeaua noastră de rute pentru a oferi pasagerilor noștri experiențe de călătorie sigure, confortabile și convenabile. Până la momentul la care vă vom asigura conexiuni directe și spre alte destinații din Europa, vă încurajez să utilizați cu încredere serviciile grupului Lufthansa care prin aceste zboruri de conexiune permit accesul la o rețea extinsă care leagă orașe și țări, facilitând călătoriile internaționale și intercontinentale de la Sibiu.” a declarat Marius Ioan GÎRDEA, Director General Aeroportul Internațional Sibiu 

 

15 martie 2024 la 20:33
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Un mureșean de 49 de ani, dispărut de două luni de acasă, căutat de polițiștii sibieni
Poliţiştii sibieni au fost sesizați, vineri, 13 iunie, de către o femeie cu privire la faptul că numitul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Sibianca Delia Velculescu, posibil premier tehnocrat al României. L-a avut profesor de fizică la ”Lazăr” pe Klaus Iohannis și a fost șefa misiunii FMI în Grecia afectată de criza financiară
Numele sibiencei Delia Velculescu se numără printre cele vehiculate în discuțiile liderilor PSD, PNL, USR și UDMR ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 10 ore
Weekend “puternic” pentru poliţie: percheziţii la Iaşi, urmărit prins la Porumbacu şi un acuzat de furt prins la Cisnădie
Vineri, polițiștii din Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat două...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Un fotograf din Sibiu își expune lucările în Turnul Sfatului
Ca în fiecare an, cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cunoscutul fotograf Ștefan Trihenea organizează...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Klaus Iohannis a împlinit 66 de ani. Ce i-au transmis sibienii fostului președinte
Fostul președinte al României, Klaus Iohannis împlinește astăzi 66 de ani. Cu această ocazie reporterii Tribunei au fost...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 19 ore
Sibiu găzduiește din nou magia muzicii la Festivalul Internațional „Hermannstadtfest”, ediția a XIII-a
Sibiul devine și în acest an un punct fierbinte pe harta muzicii internaționale, găzduind cea de-a XIII-a ediție...
Cultură
3 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar   1 16.06.2025 NOUL, Localitate principala 09:00 –...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești a fost finalizat cu trei luni înainte de termen
Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești a fost finalizat miercuri, cu un avans de aproximativ trei luni față de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
(Actualizare) Fata din Agnita, dispărută ieri, a fost găsită
Actualizare: În cursul zilei de azi, minora a fost depistată pe raza județului Mureș. Din primele verificări efectuate nu...
Actualitate
1 min de citit