Corpul Multinațional Sud-Est din Sibiu a fost operaționalizat. Președintelui Klaus Iohannis: „Creștem considerabil capacitatea Alianței Nord-Atlantice de a răspunde provocărilor de securitate”

Corpul Multinațional Sud-Est din Sibiu a fost operaționalizat. Președintelui Klaus Iohannis: „Creștem considerabil capacitatea Alianței Nord-Atlantice de a răspunde provocărilor de securitate”

Corpul Multinațional Sud-Est din Sibiu este operaționalizat complet, iar președintele Klaus Iohannis a transmis, luni, că în prezent Comandamentul poate să îndeplinească misiunea și rolul care îi revin în cadrul posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în regiunea Mării Negre.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Este un moment important pentru România, la care am ajuns prin eforturi naționale și aliate susținute și conjugate, pe multiple paliere – politic, diplomatic și militar, și beneficiind de contribuțiile valoroase ale Aliaților noștri. Îi felicit, așadar, pe toți cei care au contribuit la declararea capacității operaționale finale a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Comandament Militar Internațional NATO, înființat pe teritoriul României în contextul procesului de adaptare a Structurii de Comandă a Alianței Nord-Atlantice”, a transmis Klaus Iohannis, în mesajul său, citit în cadrul ceremoniei de la Sibiu.

În anul 2018, la Summitul NATO de la Bruxelles, Klaus Iohannis a făcut cunoscută intenția României de a completa arhitectura aliată de comandă și control de pe teritoriul național cu o capabilitate terestră de nivel corp pentru a consolida planificarea și modul de operare al forțelor și structurilor NATO din România – Unitatea NATO pentru Integrarea Forțelor, Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est și Brigada Multinațională Sud-Est.

„Acest demers al României a fost salutat și sprijinit de către autoritățile militare ale NATO și de către Aliați, ca și în cazul altor inițiative naționale care privesc adaptarea NATO la noul mediu de securitate și consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum prezența aliată înaintată în regiunea Mării Negre și Grupul de luptă NATO din țara noastră. Mulțumesc, în numele statului român, pentru prezența și activitatea în cadrul Comandamentului a militarilor din Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Franța, Germania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia, precum și pentru contribuția importantă a Statelor Unite ale Americii și a Luxemburgului. Salut, de asemenea, toți Aliații prezenți în România în cadrul diferitelor structuri și activități NATO pe care le găzduim. Consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare și apărare a NATO la Marea Neagră rămâne un obiectiv prioritar, care are la bază deciziile istorice de la Summitul de la Madrid și cele adoptate anul acesta la Vilnius. La cele două reuniuni s-a stabilit o traiectorie clară pentru adaptarea militară accelerată a NATO, prin măsuri care vor întări apărarea înaintată, apărarea antiaeriană și cunoașterea situației operaționale pe Flancul Estic și la Marea Neagră, astfel încât să creștem considerabil capacitatea Alianței Nord-Atlantice de a răspunde provocărilor de securitate”, adaugă președintele României.

Klaus Iohannis spune că unitatea și solidaritatea dintre Aliați sunt cruciale, mai ales în contextul războiului ilegal și brutal de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Recentele atacuri asupra infrastructurii portuare civile ucrainene de la Dunăre, crime de război reprobabile, sporesc riscurile de securitate la granițele României și, implicit, la granițele NATO. România va continua să contribuie la îmbunătățirea securității regionale și euroatlantice, inclusiv prin rolul de pilon de stabilitate la Marea Neagră”, potrivit președintelui.

Președintele s-a adresat și militarilor, spunându-le că fac parte din cea mai puternică organizație politico-militară din istorie, iar prezența și activitatea lor dovedesc, o dată în plus, solidaritatea și forța colectivă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Vă felicit pentru desfășurarea cu succes a Exercițiului STEADFAST JUPITER 2023. Ați demonstrat capacitatea de reacție, comandă și control și rolul important al Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est în cadrul posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, la Marea Neagră. Vă încurajez să valorificați în continuare instruirea împreună cu militarii români, pentru a spori capacitatea noastră de acțiune comună și eficientă în cadrul NATO. Vă doresc mult succes în îndeplinirea sarcinilor și misiunilor care vă revin!”, a mai spus președintele Klaus Iohannis. (L. BUCIU)

23 octombrie 2023 la 12:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.