Elevi de clasa a IV-a din Sibiu și Ocna Sibiului vor expune, începând de vineri, lucrări inspirate de opera și viața lui Constantin Brâncuși, în cadrul unei expoziții organizate în Piața Mică. Evenimentul marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român și deschide ediția din acest an a proiectului Orașul Artiștilor.
Expoziția intitulată „Brâncuși – Esența care traversează timpul: o călătorie prin artă, infinit și moștenirea culturală a României” reunește desene, colaje și materiale informative realizate de elevii clasei a IV-a E de la Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu și ai clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială Ocna Sibiului.
Lucrările au fost coordonate de profesoarele Maria-Adriana Luican și Claudia Amalia Raicu și propun o incursiune în universul artistic al lui Constantin Brâncuși, prezentând atât operele sale celebre, cât și aspecte mai puțin cunoscute din viața și activitatea sculptorului.
Vernisajul expoziției este programat vineri, 19 iunie, la ora 14:00, în Piața Mică, simultan cu deschiderea oficială a proiectului Orașul Artiștilor.
„Vă așteptăm să descoperiți universul lui Constantin Brâncuși, văzut prin ochii copiilor și să apreciați munca, talentul și bucuria acestora”, transmit organizatorii.
Expoziția face parte din seria de evenimente prin care Orașul Artiștilor marchează, pe parcursul întregului an 2026, aniversarea a 150 de ani de la nașterea celui considerat părintele sculpturii moderne.
Pe lângă expozițiile găzduite în Piața Mică, proiectul continuă și în acest an cu sesiuni de pictură în aer liber coordonate de artistul Cătălin Precup. Acestea vor avea loc lunar în zona Bradu – Săcădate – Avrig și sunt dedicate celor care doresc să surprindă pe pânză peisajele rurale și patrimoniul local.
În fața Turnului Sfatului vor fi organizate și ateliere creative pentru copii și familii. Primul dintre acestea este programat duminică, de la ora 11:30, și va fi coordonat de Călina Croitoru, având ca temă exprimarea emoțiilor prin artă.
Săptămâna viitoare, pe 27 iunie, artista Diana-Ribana îi va provoca pe cei mici să realizeze imagini ale Sibiului folosind tehnica picturii în puncte colorate.
Ajuns la cea de-a zecea ediție, proiectul Orașul Artiștilor transformă în fiecare vară Piața Mică într-un spațiu dedicat creației și întâlnirii dintre artiști și public. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu și a găzduit de-a lungul timpului zeci de artiști români și străini.
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA