Consiliul Local Sibiu investește 116 milioane de lei într-un complex destinat vârstnicilor. Adrian Bibu: „Ar fi bine să introducem în proiect și paturi de paliație”

Consiliul Local Sibiu investește 116 milioane de lei într-un complex destinat vârstnicilor. Adrian Bibu: „Ar fi bine să introducem în proiect și paturi de paliație”

Consiliul Local Sibiu a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui complex de servicii destinat persoanelor vârstnice, una dintre cele mai mari investiții sociale pregătite de Primăria Sibiu în ultimii ani. Proiectul are o valoare de aproape 116 milioane de lei și prevede realizarea unui ansamblu cu centru rezidențial, locuințe adaptate și spații pentru recuperare, consiliere și socializare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La momentul votului, deși și-a exprimat susținerea, alături de grupul PNL, pentru investiție, consilierul local Adrian Bibu a propus ca proiectul să fie extins în faza următoare de proiectare prin includerea unor paturi de paliație și a unei Unități de Asistență Medico-Socială (UAMS).

Complexul va fi construit în două etape

Hotărârea adoptată de Consiliul Local aprobă indicatorii tehnico-economici ai investiției „Construire și dotare Complex de servicii pentru persoane vârstnice, în Municipiul Sibiu”, estimată la 115,86 milioane de lei, TVA inclus. Proiectul va fi realizat etapizat, urmând ca în prima fază să fie construit corpul principal al complexului, iar ulterior corpul destinat locuințelor adaptate, în funcție de resursele financiare disponibile.

Prima etapă cuprinde un centru rezidențial pentru persoane vârstnice dependente și semidependente, cu 75 de camere și o capacitate totală de 168 de beneficiari, cabinete medicale, spații pentru recuperare și ergoterapie, zone de socializare, precum și toate dotările necesare funcționării unui centru modern de îngrijire.

În etapa a doua este prevăzut un al treilea corp de clădire, care va include 30 de apartamente adaptate pentru persoane vârstnice afectate de probleme locative, un centru de zi pentru recuperare și socializare, precum și o parcare subterană cu 32 de locuri.

Potrivit raportului de specialitate, noul complex este justificat de îmbătrânirea populației și de faptul că serviciile sociale destinate vârstnicilor funcționează în prezent într-un imobil închiriat, care nu mai corespunde standardelor actuale. Municipalitatea susține că noua investiție va elimina costurile chiriei și va permite dezvoltarea unor servicii integrate de îngrijire, recuperare și sprijin pentru persoanele în vârstă.

Adrian Bibu propune includerea unor paturi de paliație

În intervenția sa din ședința Consiliului Local, Adrian Bibu a salutat aprobarea investiției și a reamintit că grupul PNL a susținut proiectul încă de la primele discuții. „Mă bucur că astăzi votăm în Consiliu acest proiect, pe care grupul PNL din Consiliu Local l-a susținut întotdeauna. În luna februarie am mai adus în discuție acest aspect și anume că, dacă facem acest centru, ar fi bine să luăm în considerare și un număr de paturi de paliație și totodată înființarea unui UAMS (Unitate de Asistență Medico-Socială)”, a declarat consilierul local.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bibu a explicat că propunerea vine în urma unor discuții purtate cu medicul Ioan Chera, de la Spitalul Orășenesc Săliște, care i-a vorbit consilierului despre necesitatea acestui gen de servicii pentru comunități.

„Astăzi, în județ există 50 de paturi într-un astfel de UAMS, la Mediaș. Mai există 35 de astfel de paturi la Agnita, iar Consiliul Județean coordonează două instituții cu 180 de paturi. Pentru Municipiul Sibiu ar fi bine să avem în jur de 140 de paturi. De aceea v-aș ruga, doamnă primar și stimați colegi, să analizăm posibilitatea ca în următoarea fază, când vom face proiectarea tehnică, să introducem în proiect și paturile de paliație”, a spus acesta.

„Reducem și presiunea asupra spitalelor”

Consilierul PNL a argumentat că existența unor astfel de locuri ar avea efecte nu doar pentru pacienți și familiile acestora, ci și asupra sistemului sanitar administrat de către municipalitatea din Sibiu.

„Aceste paturi ne ajută și să reducem costurile cu paturile ocupate la Spitalul Municipal sau la Spitalul Județean, pentru că sunt pacienți acolo care depășesc numărul de zile de spitalizare decontată. Pentru zilele depășite nu mai primim bani de la Casa de Sănătate, iar aceasta este o pierdere pe care noi suntem nevoiți să o înregistrăm”, a afirmat Adrian Bibu.

În final, acesta a propus ca reprezentanții Primăriei și consilierii locali să viziteze unitatea de la Săliște pentru a analiza modul în care funcționează un astfel de centru și posibilitatea preluării modelului la Sibiu.

„Poate stabilim de comun acord când să mergem împreună la Săliște, să vorbim și cu doctorul Chiera, să vedem cum funcționează centrul de acolo și să dezvoltăm ideea. Mai ales că acolo Consiliul Județean construiește tot din bani publici și un spital de paliație cu 27 de locuri. Cred că astfel putem înțelege mai bine lucrurile explicate de specialiști”, a încheiat consilierul local.

Autor - Vlad IGNAT
30 iulie 2026 la 18:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Măgura îi produce liderului ”U” Cluj primul eşec. Gol deci marcat de Patricia Tâmplaru cu 20 de secunde înainte de final
Echipa din Cisnădie s-a impus, în faţa propriilor suporteri, cu 27-26 în faţa echipei Universităţii Cluj, liderul clasamentului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
(ULTIMA ORĂ) Sibianca Roxana Vişa, campioană europeană de tineret U23
Judoka sibiancă Roxana Vişa, legitimată la Clubul Sportiv Municipal, a cucerit, în această seară, medalia de aur şi...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Primul succes pentru voleibalistele de la CSU. Sibiencele s-au impus cu 3-0 în faţa fetelor de la UV Timişoara
După ce, în urmă cu trei zile, obţinuseră primul punct de la înfiinţarea echipei, în urma înfângerii în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Şapte din şapte: ACS Mediaş câştigă şi la Zărneşti şi încheie turul la un punct în spatele liderului Corona
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Zărneşti, cu Olimpic din localitate. Toate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Alerta de posibilă incursiune a dronelor în cinci județe din Moldova
O nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian al României dinspre Republica Moldova, a anunțat Ministerul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Scena Digitală aduce în noiembrie trei premiere din Belgia, Portugalia și China
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu lansează, în noiembrie, trei producții...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Ploaie de goluri în SuperLiga Sibiu într-o sâmbătă… ploioasă. Bradu câştigă derbiul cu Răşinariul în ultimele secunde
31 de goluri s-au marcat, în această după-amiază, în cele patru meciuri ale etapei a IX-a a SuperLigii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
”Călăreţii roşii” pierd la Satu Mare din două faze fixe. Şelimbărul coboară pe locul 19 în clasamentul Ligii 2
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în urmă cu câteva minute, de CSM Olimpia cu scorul de 2-0,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Spitalul de îngrijiri paliative din Săliște va avea 27 de paturi și sistem geotermal
Noul Spital de Îngrijiri Paliative din Săliște va fi încălzit și răcit cu energie geotermală, iar lucrările pentru...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
Ziua Națională a Arhivelor: Ce pot cerceta sibienii în documente | Interviu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Teatrul Național „Radu Stanca” duce spectacolele sibiene la festivalul de teatru din Sharm el-Sheikh
România este țară invitată de onoare la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Un tânăr a ajuns la spital după ce a lovit un parapet pe DN 1, la Veștem
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit într-un accident produs pe DN 1, în localitatea Veștem,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.