Consiliul Județean Sibiu sprijină raioanele din Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană

Administrația județeană continuă să susțină în mod activ parcursul european al Republicii Moldova, prin dezvoltarea de proiecte concrete și durabile, dedicate consolidării capacității administrative și facilitării accesului la fonduri europene pentru raioanele partenere de peste Prut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest sens urmează a fi implementat proiectul „Pod peste Prut – Personal instruit pentru un viitor mai bun!”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Proiectul este destinat formării a 80 de persoane din raioanele Dondușeni, Criuleni, Florești, Soroca și Strășeni în domeniul accesării fondurilor europene și al managementului de proiect.

Foto: Consiliul Judeţean Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe lângă cursurile de formare susținute la Sibiu, participanții vor efectua vizite de studiu la obiective de interes realizate cu fonduri europene în județul Sibiu, urmând să identifice exemple de bună practică aplicabile în comunitățile proprii.

Această inițiativă vine în continuarea colaborărilor dintre Județul Sibiu și raioanele din Republica Moldova, colaborări consolidate în ultimii ani prin proiecte culturale, educaționale și de dezvoltare locală, cum au fost „File și frunze de dor”sau „Trei culori și o singură credință: Românească”.

Obiectivul general al proiectului este de a susține procesul de europenizare a administrației publice locale din Republica Moldova și de a construi punți de cunoaștere, solidaritate și colaborare între cele două maluri ale Prutului.

Noul proiect va fi supus aprobării consilierilor județeni în cadrul ședinței ordinare aferentă lunii iunie.

Foto: Consiliul Judeţean Sibiu

Autor
17 iunie 2025 la 16:20
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 17 minute
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Poluare “verde” într-o zonă verde. Sau cum ţi-a scăpat “sustenabilitatea” de sub control
Când au fost aduse trotinetele acestea electrice la Sibiu, s-a făcut asta în numele a mai multe chestii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
acum 6 ore
“Ora părinţilor” în trafic, faza pe Andrei Şaguna
Ar trebui organizat zilnic un eveniment din acesta umanitar-pedagogic între anumite ore ale dimineţii şi amiezii, pentru ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 6 ore
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 7 ore
Străzile Lupeni și Rovinari primesc o nouă înfățișare, la Mediaș
Procesul de modernizare a cartierului Vitrometan din Mediaș este în plină desfășurare, două dintre străzile din această zonă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit