Consiliul Județean scoate la licitație foste centre sociale și clădiri nefolosite. Contractele se vor încheia pe 25 de ani

Consiliul Județean scoate la licitație foste centre sociale și clădiri nefolosite. Contractele se vor încheia pe 25 de ani

Consiliul Județean Sibiu va dezbate în ședința ordinară din 25 iunie un proiect de hotărâre prin care mai multe imobile aflate în proprietatea județului, în prezent neutilizate, vor fi scoase la închiriere prin licitație publică. Este vorba despre cinci proprietăți din Sibiu, Orlat, Biertan și Lazaret, pentru care autoritățile județene propun contracte de închiriere pe o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea prelungirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit documentelor care însoțesc proiectul de hotărâre, unele dintre imobile au găzduit în trecut centre pentru copii sau persoane vârstnice, însă au rămas nefolosite după reorganizarea serviciilor sociale și relocarea beneficiarilor. Reprezentanții administrației județene spun că măsura urmărește valorificarea patrimoniului aflat în conservare, evitarea degradării clădirilor și obținerea unor venituri suplimentare la bugetul județului.

Complexul din Orlat, cel mai valoros activ

Cea mai importantă proprietate inclusă în procedura de licitație este un complex situat pe strada Grănicerilor din Orlat. Imobilul are o valoare de inventar de aproape 6,83 milioane de lei și cuprinde o fostă școală, o clădire cu apartamente și garsoniere, spații administrative, ateliere, sală de mese, bucătărie, spălătorii și alte construcții auxiliare. Chiria minimă de pornire stabilită prin raportul de evaluare este de 17.632 de euro pe lună, echivalentul a peste 90.000 de lei.

Documentația arată că ansamblul include o clădire cu 21 de apartamente și 15 garsoniere, cabinete, spații administrative și mai multe clădiri anexe, fiind una dintre cele mai ample proprietăți aflate în patrimoniul județului și disponibile pentru închiriere.

Ansamblu de clădiri la Lazaret

Pe lista imobilelor care vor fi scoase la licitație se află și un ansamblu format din 15 terenuri și clădiri situate în satul Lazaret, comuna Boița. Proprietatea, evaluată la peste 1,85 milioane de lei, cuprinde mai multe construcții ridicate în anii 1922 și 1994 și are o chirie minimă stabilită la 48.223 de lei pe lună.

Tot prin licitație vor fi oferite spre închiriere un imobil de pe strada Plopilor din Sibiu, evaluat la aproape 593.000 de lei, cu o chirie minimă de 7.460 de lei lunar, precum și clădirea fostei farmacii de pe strada Pompeiu Onofreiu nr. 8, evaluată la peste 2,36 milioane de lei, pentru care prețul minim de închiriere a fost stabilit la peste 23.300 de lei pe lună.

În Biertan, Consiliul Județean intenționează să închirieze o proprietate situată pe strada 1 Decembrie, evaluată la peste 542.000 de lei, cu o chirie minimă de aproape 10.900 de lei pe lună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Activități economice, sociale sau administrative

Potrivit proiectului de hotărâre, toate imobilele vor putea fi utilizate pentru desfășurarea de activități economice, sociale sau administrative. Închirierea se va realiza prin licitație publică, iar prețurile minime au fost stabilite pe baza unor rapoarte de evaluare întocmite de un expert autorizat ANEVAR.

Dacă proiectul va fi aprobat de consilierii județeni, procedurile de licitație vor putea fi demarate în perioada următoare, iar contractele de închiriere vor fi semnate în numele județului de vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Alexandru Vasiu.

Autor - Vlad IGNAT
24 iunie 2026 la 11:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 35 secunde
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 minute
VIDEO | „Delulu”, „yapping”, „six seven”: elevii sibieni explică limbajul generației lor, iar un profesor avertizează asupra „poluării limbii”
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Sibienii se pot înscrie în concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun
Primăria Sibiu a dat startul înscrierilor pentru concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun, „Sibiu, Orașul de Poveste”....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
• acum 14 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.