Concurență mare la Festivalul HERMANNSTADTFEST 2023

Concurență mare la Festivalul HERMANNSTADTFEST 2023

Festivalul Internaţional "Hermannstadtfest", ediţia a XI-a, a avut loc în perioada 8-11 iunie 2023, la Sibiu, în Habermann Markt. La manifestarea culturală au participat peste 200 de copii și tineri din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Italia, Statele Unite ale Amercii si Turcia.Vremea a ținut cu tinerii concurenți, iar reprezentațiile lor au fost mult peste așteptările juriului, care au avut o misiune foarte grea în a delibera câștigătorii acestei ediții.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

           

Marele Trofeu Hermannstadtfest la categoria muzică populară a fost câștigat de Mocan Paraschiva – Alămor. Premiul 1 cu excelență Hermannstadtfest a fost adjudecat de Liță Cristina – București. Trofeul Adrian Ordean a ajuns în acest an la Tina Melisa Mihoncea – Timișoara. Câștigătorul Marelui Trofeu Hermannstadtfest  la muzică de divertisment a fost câștigat de Gabriel Mardale din Amara.

           

Festivalul a avut trei secţiuni, respectiv: Muzică Populară – Tradiţională (dedicată regretatului artist Daniel Rosalim), Muzică de Divertisment şi Creaţie. Au fost şi secţiuni speciale, printre care se numără: secţiunea "Portret de compozitor – Dan Dimitriu" (unde concurenţii au interpretat piese compuse de maestrul Dan Dimitriu), secţiunea "Remember – Marcel Iorga" (unde concurenţii au interpretat piese compuse de maestrul Marcel Iorga).

           

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia "Domy Music Star" – Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Asociaţia Filantropică "Olivia", Arhiepiscopia Ortodoxă Română – Sibiu, Radio "Trinitas" – Sibiu, Cercul Militar Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Sibiu, Radio România Regional, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu şi Studio Canto "Rodica Popa Comăniciu".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

           

Spectatorii s-au putut bucura de recitaluri extraordinare, printre invitaţii speciali din acest an numărându-se Luiza Zan, Dan Dimitriu, Anca Mărginean, Cenaclul "Lumină Lină" – cu participarea părintelui Doru Gheaja, Şcoala de Dans "Ioan Macrea" şi Ansamblul "Cibinul" al Palatului Copiilor Sibiu. De asemenea, echipa canină a Centrului Chinologic Sibiu a oferit duminică un spectacol inedit publicului.

          

 

  În data de 8 iunie, participanţii au avut ocazia să participe gratuit la un Masterclass, unde mentori au fost: actriţa Ofelia Popii, muzicianul Adrian Ordean, jurnalistul Bogdan Dragomir, redactorul radio Bianca Bucă, profesorul Daniel Vecsei şi artistul Codruţ Croitoru, eveniment care s-a dovedit un real succes, mentorii împărtășind cu aceștia din experiența lor. De asemenea, în aceeaşi zi, a avut loc un spectacol la Şura Mare în memoria lui Daniel Rosalim, realizat în colaborare cu Primăria Șura Mare care s-a bucurat de un real succes, sala fiind arhiplină.

           

„Ne bucurăm că de la un an la altul numărul participanților crește, am devenit unul dintre cele mai importante feistivaluri internaționale de acest gen. Deoarece concurenții sunt foarte bine pregătiți și talentați, ne dorim ca anii următori prestațiile lor să fie live și să reușim să aducem o orchestră care să-i acompanieze. Acest lucru implică și costuri mai mari, dar sperăm că la anul să primim susținere financiară în acest sens. Vreau să felicit toți concurenții care au avut, fără excepție, prestații extraordinare. Mulțumim tuturor sponsorilor și partenerilor fără de care nu am fi reușit încă o ediție de succes!”, a declarat Daniela Simionescu, președintele Asociației Domy Music Star, organizatorul Festivalului HermannstadtFest.

 

Festivalul a fost susţinut şi promovat de Radio România Regional. Acţiunea culturală a fost cofinanţată de Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu.     

       

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

13 iunie 2023 la 10:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 1 zi
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.