Meteorologii au emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Sibiu și cea mai mare parte a Transilvaniei, valabilă sâmbătă, 6 iunie, între orele 12:00 și 23:00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județul Sibiu sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu viteze de 50-70 km/h. De asemenea, există posibilitatea producerii de căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 de litri pe metrul pătrat, iar izolat pot depăși 30-40 de litri pe metrul pătrat.
Pentru ziua de vineri, 5 iunie, județul Sibiu nu se află sub avertizare meteorologică, însă meteorologii avertizează că după-amiaza și seara pot apărea manifestări locale de instabilitate atmosferică, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă sunt posibile averse în Transilvania.
Veștile sunt importante pentru sibienii care și-au făcut planuri pentru primul weekend de vară, când în municipiu și în județ sunt programate numeroase festivaluri, concerte și activități în aer liber.
Meteorologii precizează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor și nu exclud emiterea unor avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA