Limba română nu e niciodată cum crezi că vorbeşti

În jur de 50 de măsuri injectabile sau pilule pe uscat constituie tratamentul fiscal-bugetar pentru revigorarea (mai precis, menţinerea în stare de inconştienţă) a reformei mai degrabă politice, decât de austeritate moral-bugetară. De oriunde vin declaraţiile şi gesturile liderilor Coaliţiei, nicidecum nu se îndreaptă spre justa clarificare a unui subiect guvernamental, dar tabu până la uitare. Se întrevede începutul unui an bugetat prin terapii convulsive ale monedei naţionale. Nici premierul, nici ministrul Finanţelor, nici celelalte 2-3 ministere cooptate, sub forma mesajelor promovate de partidele cărora aparţin, nu vor desecretiza dilema fără conţinutul concentrat, pentru că în mintea lor totul se petrece din postură politicianistă. 
Momentul ales pentru sincronizarea guvernamentală cu alegerile din anul viitor este comparativ (şi identic) cu intrarea în criză de identitate a pacienţilor virtuali-psiho-normali. Există o diferenţă: aceştia din urmă ştiu să-şi anihileze prezentul, în timp ce ceilalţi îşi modelează "reformele" după chipul şi asemănarea bugetului promis, încât e mai transparent decât una din frazele-pilulă ale ministrului Finanţelor (prea recitativ) pentru un rol de împrumut, unde chiar şi mimica este peste măsura prestaţiei): "Nu ne dorim să bulversăm mediul de afaceri sau populaţia (ordinea ar fi trebuit inversată, n.n.), vom prezenta transparent şi integrat (sic!) toate propunerile şi deciziile pe care guvernul şi primul-ministru…etc şi iarăşi aşa, până la plictis legiferat prin platfusul ordonanţei de reducere a cheltuielilor. Bugetare, până la o limită obraznică a sporurilor, pensiilor speciale sau reintroducerea, tacită, a altor "sporuri", suspendate şi propuse pentru reactualizare, pe principiul drepturilor câştigate şi de neconceput în clasica viaţă dinafara bugetelor privatizate în numele reformei cu singur sens.
***
Reformele au suspansul lor politic. Nu au reţetă de perspectivă, indiferent cum "folosim" metodele electorale şi convingerile impulsive. Reformele se zidesc în oglindă. Dar nu se susţin, pentru că repetabilitatea nu te priveşte, în ochi. E un adevăr aproape liturgic-aşa cum ne-am obişnuit şi ideologic-tot aşa, dar din partea cealaltă. De unde mai avem imaginaţie pentru ceea ce a început să ne plictisească, precum legenda "zidirii" într-o idee fără ziduri palpabile?
Când Coaliţia se identifică prin proba de preluare a ştafetei şi se ambiţionează să "reformuleze" reforme identificate în toate ciclurile electorale, nici pomeneală să înghit pilula viitorului asumat, prin rocadă. Un fel de certitudine blestemată s-ar putea să bănuim (de fapt suntem convinşi) cum suntem şi de ce rămânem blestemaţi, în aceeaşi reformă înblestemată. După trei fraze, repetabile şi "reformatoare", nici identificarea morală prin ambulatoriul unui guvern static nu se susţine într-o "aleluia" guturală din pilula fără reţetă…