Cinci luni de la accidentarea care l-a scos pe George Monea din circuit. ”Mi-e dor de fotbal, de minge, de colegi, să stau în vestiar, să merg în deplasări…” Cât mai are de stat mijlocașul

Cinci luni de la accidentarea care l-a scos pe George Monea din circuit. ”Mi-e dor de fotbal, de minge, de colegi, să stau în vestiar, să merg în deplasări…” Cât mai are de stat mijlocașul

Unul dintre cei mai longevivi jucători din lotul Șelimbărului, George Monea, a fost urmărit de ghinion încă de la începutul anului. S-a accidentat în cantonamentul din iarnă și a ratat restul sezonului. A fost operat la coloană de două ori, iar în prezent se află în refacere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mijlocașul născut în Orașul Victoria susține că duce dorul atmosferei din vestiar, a antrenamentelor și meciurilor, dar nici nu vrea să se grăbească cu revenirea pe gazon din dorința de a nu mai avea probleme.

”Sunt în perioada de recuperare. Mă simt din ce în ce mai bine. Lucrurile, zic eu, merg înspre bine”, spune jucătorul.

Întrebat despre motivele accidentării, Monea spune că problemele au fost mai vechi.

”Din câte am înțeles de la medici, e o accidentare care se trage din trecut. În urma traumatismelor pe care – toată lumea știe – le avem la fotbal, căzături, suprafețe dure, terenuri proaste, sărituri la cap și căzături pe coate, pe spate… Din astea au fost nenumărate și de aici se trag toate problemele pe care le-am avut”, a declarat mijlocașul pentru pagina de Facebook a clubului din Șelimbăr.

 

Două operații în decurs de trei luni

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

În prima fază, lui Monea doctorii i-au spus că ar suferi de o hernie de disc, dar investigațiile mai amănunțite au scos la iveală probleme la coloana vertebrală. Drept urmare, o primă intervenție chirurgicală a survenit în luna februarie, iar a doua, mai complexă, în mai.

”Am avut două intervenții, prima în februarie, a doua în luna mai. Diagnosticul inițial a fost de hernie de disc, după care, în urma unor investigații mai amănunțite, a unui RMN, doamna doctor Nistor – căreia vreau să-i mulțumesc foarte mult pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și pentru profesionalism, dar și echipei de la Spitalul Medlife Polisano, au fost super – a pus diagnosticul de deplasare a unei vertebre, care a provocat hernia de disc, de fapt. Un diagnostic destul de grav. Inițial s-a spus că operația aceasta, a doua, s-o iau în calcul pentru viitor, pentru că pot exista probleme, dar în momentul în care au făcut prima operație și-au dat seama că nu mai pot să aștept și am hotărât împreună să rezolvăm problema”, a mai spus Monea.

 

Cinci luni departe de gazon…

 

Mijlocașul echipei din Șelimbăr și-a reamintit că s-au împlinit cinci luni de la ultimul său joc și că aceasta este, de departe, cea mai grea accidentare: ”Ieri (n.a. sâmbătă) au fost cinci luni de când nu am mai intrat pe teren, cinci luni destul de grele pentru că eu n-am mai fost accidentat o perioadă atât de mare. Am mai avut probleme musculare ușoare, dar perioada asta a fost dificilă”.

Monea susține că îi este dor să se reîntoarcă pe gazon și de atmosfera din vestiar. ”Merg (n.a. la teren) când am ocazia, pentru că programul de recuperare se suprapune cu cel al antrenamentelor băieților. Merg la teren și chiar spuneam, în prima zi, că-mi curge din gură când mă uit la băieți și când îi văd cum se antrenează. Mi-e dor, vă dați seama. Asta fac de 20 de ani, de la vârsta de 7 ani și mi-e dor de fotbal, mi-e dor de minge, mi-e dor de colectiv, mi-e dor să stau în vestiar, să merg în deplasări, lucruri cărora, poate, la un moment dat, nu le duceam dorul, ajunsesem oarecum la o saturație, să zic așa. Multe deplasări, cantonamente… Mi-e dor acum de ele”, a adăugat el.

 

… și (probabil) altele cinci până la revenire

 

Monea a mai spus că, în luna august, va efectua un nou control medical, dar nu crede că va reveni pe gazon mai devreme de începutul anului viitor, pentru că își dorește să nu riște să aibă și alte probleme de ordin medical.

”Mai am o lună până la controlul de trei luni de după a doua operație, care a fost mai dificilă, și anume de fixare a coloanei vertebrale în zona lombară. Mi-am setat ca obiectiv să prind pregătirea de iarnă. Poate aș reveni mai repede, dar nu cred că ar ajuta pe nimeni, nici echipa, nici pe mine dacă mă grăbesc. Asta vorbeam și cu doamna doctor, obiectivul final e să fiu sută la sută când reintru pe teren, să nu mai resimt dureri și să nu mai am probleme”, a mai spus jucătorul.

 

A început fotbalul încă de la clasa I, după… karate

 

George Monea a început fotbalul în localitatea natală, Orașul Victoria, încă de la 7 ani, după ce vreme de trei ani a făcut karate. Dragostea de fotbal a dobândit-o după ce, ore întregi, bătea mingea cu prietenii în fața blocului.

”La 7-8 ani am mers pentru prima dată la fotbal, la mine, în Orașul Victoria, în județul Brașov. M-am dus la fotbal pentru că asta făceam de mic în fața blocului, erau timpurile alea când toți copiii se jucau în fața blocului. Îmi luam o minge la subraț, ieșeam afară și asta făceam toată ziua. Mai ales în vacanțele de vară, țin minte, ne băgau părinții și bunicii cu forța în casă. De acolo a pornit totul, din pasiune, mi-a plăcut încă de mic să mă mișc, erau un copil activ. Am mers la fotbal, mi-a plăcut foarte mult. Făcusem karate până la vârsta aia, dar când am dat de minge și de fotbal, am renunțat și am pus fotbalul pe primul plan. Poate chiar deasupra studiilor, a școlii, asta am vrut să fac în viață, să joc fotbal.

Țin minte că erau două probe, când mergeam la competiții, una era lupta cu un adversar imaginar și cealaltă era kumite, adică lupa cu un adversar direct, adică te luptai și cu aerul, ca să zic așa, și cu un adversar. Altceva nu mai țin minte pentru că eram mic, am început la 4 ani să merg la karate”, mai povestește Monea.

 

FC Brașov, Tărlungeni, FC Hermannstadt, Ripensia și apoi Șelimbărul

 

La 13 ani, Monea a fost luat de juniorii ”Steagului Roșu”, apoi a jucat un an în ”B” la Unirea Tărlungeni, de unde s-a transferat la FC Hermannstadt.

”Asta a fost prima mea experiență în Sibiu, o echipă promovată din Liga a IV-a în Liga 3. Știam că au planuri mari și, drept dovadă, așa a și fost. Am promovat în primul an cu o lejeritate – zic eu – destul de mare, după care, la Liga 2, am avut ceva probleme, de care spuneam, musculare, am activat puțin, cred că am jucat doar vreo 4-5 meciuri, iar la finalul sezonului am decis să plec ca să joc pentru că, până la urmă, de asta m-am apucat de fotbal, toată lumea vrea să joace”, rememorează jucătorul.

De la Sibiu, a plecat la Ripensia, ”club cu o istorie bogată, cu patru titluri de campioană (…) în vremurile îndepărtate”, iar după două sezoane a venit la Viitorul Șelimbăr. ”Pe vremea aceea încă se numea Viitorul, tot în Liga 3 și de acolo am început aventura la Șelimbăr”, mai spune el.

 

Printre cei mai vechi din lotul Șelimbărului

 

George Monea a ajuns la Șelimbăr în anul 2020 și de-atunci face parte din lotul ”călăreților roșii”, fiind alături de căpitanul Ciprian Natea cei mai vechi din lot.

Monea povestește că a trecut prin multe la echipa sibiană: ”S-au schimbat multe, s-au schimbat mulți colegi, s-au schimbat antrenori, s-au schimbat oameni din conducere. Am avut parte, zic eu, de multe experiențe la Șelimbăr. În primii doi ani am reușit să salvăm echipa. Având în vedere că eram echipă nou-promovată, a fost destul de dificil, se știe că lupta pentru evitarea retrogradării e foarte aprigă în Liga 2, iar în al treilea an am reușit să facem performanța cea mai mare a clubului, să ajungem în play-off, să terminăm sezonul regular pe prima poziție și să intrăm detașat în play-off față de echipele care ne urmăreau.

N-am terminat pe locul întâi sezonul acela, dar chiar vorbeam, zilele trecute, cu Cipi Natea, care și el e de foarte multă vreme la echipă. Îi spuneam că eu cred că, dacă aveam drept de promovare în acel an, nu ne putea opri nimeni pentru că eram ca o mașinărie. Plecam dimineața la meci cu gândul la victorie, nu ne gândeam la altceva indiferent de echipa cu care jucam. Eram un grup omogen, cu jucători cu vârste apropiate, de valori apropiate și s-a format așa, o familie”.

 

Cu gândul la suporteri

 

”Am primit multe mesaje și au fost multe comentarii la postările pe care le-a avut clubul pe rețelele de socializare despre mine. Le mulțumesc în primul rând că sunt alături de mine, Cred că mă apreciază pentru ceea ce am făcut pe teren în primul rând și pentru dăruire, pentru că se știe că alergam foarte mult și puneam suflet. Le mulțumesc mult pentru susținere și îi îndemn să vină în continuare la stadion și să-i susțină pe băieți pentru că suntem un colectiv bun, frumos și puteam face rezultate bune și în anul care urmează”, mai spune mijlocașul Șelimbărului.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
07 iulie 2025 la 19:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Trei echipe sibiene în Campionatul Naţional U19. Şelimbărul ocupă locul secund. Alma, victorie la scor
Echipa CSC 1599 Şelimbăr ocupă locul secund după două etape scurse din noul sezon al Campionatului Naţional U19....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
CSU Sibiu debutează cu stângul în amicale. Înfrângere la 25 de puncte diferenţă, la Oradea. Cum s-au descurcat noii jucători ai galben-albaştrilor
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această seară, cu 113-88 meciul de verificare disputant la Oradea cu vicecampioana CSM...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Fotbalul judeţean porneşte la drum. În weekend sunt programate meciurile primei etape din SuperLigă şi Liga a IV-a
După o pauză de mai bine de două luni, fotbalul judeţean se pune din nou în mişcare. La...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari la vicecampioana ACS Bradu pentru noul sezon. Transferuri de la FC Hermannstadt, Şelimbăr şi Inter
Ocupanta locului secund în sezonul precedent al SuperLigii Sibiu, ACS Bradu, are planuri mari pentru noua ediţie de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Fetele de la Interstar s-au întors victorioase de la Braşov. “O experienţă frumoasă şi multă motivaţie”
Tinerele fotbaliste de la AS FC Interstar au participat, zilele trecute, la un turneu de pregătire în localitatea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Panterele” au câștigat “Muscel ARO Cup”. ACS Champions pregăteşte în cele mai mici detalii noul sezon al Campionatului Naţional
Voleibalistele de la ACS Champions continuă pregătirea noului sezon al Campionatului Naţional, participând, zilele trecute, la turneul “Muscel...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Patrick Florea, felicitat de clubul care l-a format pentru debutul la seniori, în tricoul Interului. “O nouă oportunitate”
Unul dintre under-ii echipei sibiene FC Inter, Patrick Florea, a debutat în tricoul “bleu-albaştrilor” la seniori în meciul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Jucătorul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt se întoarce în Superliga. Va fi coleg cu un fost mijlocaş al sibienilor
UTA Arad este a şaptea echipă din România la care va juca în acest sezon fostul mijlocaş al...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Poli Timişoara – Rapid de pe „Municipalul” sibian: între 30 şi 60 lei
Stadionul “Municipal” din Sibiu va găzdui, joi seara, 3 septembrie, meciul dinte divizionara secundă Ştiinţa Poli Timişoara şi...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 zile
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Gură de “Oxigen” pentru “călăreţii roşii”, care obţin prima victorie în campionat. Cocoş îşi răpune fosta echipă
CSC Şelimbăr a câştigat cu 1-0 pe terenul “Oxigen” din cartierul bucureştean Colentina meciul susţinut în faza echipei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.