* Sunt vorbele lui Otto von Bismarck, primul cancelar al Imperiului german, timp de 19 ani în funcţie (1871- 1890), unificatorul statelor germane într-un stat na­ţional. A fost un politician versat şi hotărât. Vă mai dau câteva panseuri de-ale lui: "Doar un prost înva­ţă din greşelile proprii. Un înţelept învaţă din greşelile altora; Când vrei să păcăleşti lumea, spune adevărul; Legile sunt precum cârnaţii: e mai bine să nu te uiţi cum se fac; Dacă n-ar exista parlamente, ar putea guverna orice chelner; O societate bogată tre­buie să aibă grijă de cei săraci; Dacă vrei să con­struieşti socialismul, alege o ţară care nu-ţi pla­ce". * Nici noi nu am dus lipsă de oameni de spirit, umblaţi prin lume, şcoliţi, cu doctorate adevărate. Unul dintre ei a fost Alexandru Paleologu, boier de viţă veche. El spunea că "Realitatea cea mai de preţ este sufletul. Nu există nenorocire mai mare decât cea de a-ţi pierde sufletul, a nu înţelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet, e pur şi  simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodată o scu­ză, ci o circumstanţă agravantă". Oare câţi dintre politicienii zilelor noastre se gândesc la sufletul celor care i-au ales? * Constantin Bacalbaşa, un gazetar vechi publica în ziarul Adevărul din 9/22 martie 1919 un ar­ticol care s-ar potrivi şi astăzi. Vă redau un pasaj: "/…/O mai fi în Europa sau pe planetă o a doua ţară în care să fie atâta scumpete câtă e la noi? O mai fi în lume un al doilea popor care să plătească tot ce i se cere fără ca să încrunte măcar din sprâncene? Iată ce nu pot crede. Publicul din România este din acest punct de vedere de domeniul patologiei. Căci este absolut impo­sibil ca o lume întreagă normală nu numai să primească a plăti cele mai urcate preţuri de pe glob, dar încă să solicite ca o onoare şi ca o favoare privilegiul de a le plăti. Chestia urcării preţurilor şi a uşurinţei cu care le plăteşte lumea este o problemă nu numai econo­mică ci şi psihică/…/"Eu n-am a adăuga decât o constatare: că răbdarea şi toleranţa românilor seamănă a pro­stie. * Recitesc cu plăcere versuri din volumele publicate prin ani de prietenul Walter Johrend, sătul de Sibiu şi de sibieni tot mai corciţi: "Nu mă scoateţi voi din fire/cărturari mustind de doxă/când vă revoltaţi în loc să/ascultaţi de-ocârmuire /şi umblaţi cu liru-liru/alegându-vă-n consilii/şefi din vechile familii/ignorând că eu trag firu /Că, de când sunt la putere/fraţii cu celule roşii/cântă pe gunoi cocoşii/doar după a noastră vrere/Voi mă credeţi sită nouă/care-abia-nceput să cearnă/dar de stau şi peste iarnă/scot din voi şi fulgi, şi ouă/La coteţ, eroi de şagă/cotcodaci şi cotcodace/asta e, n-aveţi ce face/ cât sunt eu în urbe agă". Bănuiesc că ştiţi în cine trage. * Sunt curios cât a plătit Primăria Sibiu până acum firmei care s-a angajat să deszăpezească străzile, din moment ce a nins în două nopţi, cu ţârâita, iar ziua zăpa­da s-a topit. Sunt convins că nu-mi va răspunde nimeni la această întrebare simplă, dar eu mi-am făcut datoria.