Cei patru Cavaleri ai Învierii

O carte pe care autorul o socotește de „nedat” cadou semn că încă mai avem mult până să ne cunoaștem oamenii. Gabriel Liiceanu strânge în volumul Exitus (Humanitas, 2023, 81 pg) patru mărturii despre moartea unor oameni copleșitori: Domnii Constantin Noica, Horia Bernea, Emil Cioran și Doamna Monica Lovinescu. Să mă iertați că nu am putut să le scriu numele fără Domnul și Doamna dar în taina culturii ei așa rămân. Sunt experiențele sale proprii- de aceea e minunat că a scris despre ele- la pragul trecerii lor spre alt orizont al vieții căci, nu-i așa, moartea face parte din viață, este viață. E semnul că în încercarea omului de a se împăca cu Dumnezeu sau de a-L cunoaște efortul primar rămâne acesta, obișnuirea de a gândi la moarte. Scriitură specifică Domnului Liiceanu, problematizări pe măsură și o rememorare de care avem nevoie toți când ne bântuie absențele prietenilor. Personal cred că astfel de volume expiază- într-un fel sau altul- aroganța prin care pare că ne trăim zilele, reașază în smerenie scrisul și cunoașterea noastră. Fără să vreau mi-am adus aminte de minunatele povești- nesfârșite uneori- cu fratele lui Emil Cioran, cu Domnul Relu Cioran, prieten de carte în librărie și în discuții neprotocolare provocate de Doamna Maria Moga. Spirit cald și lucidizat parcă de așteptare dădea mereu, la sfârșit, senzația că ar mai sta un pic, ar mai spune ceva. Părea că își propune un nesfârșit de întâlnire. Exact ca în cazul Părintelui Stăniloae părea că mai stă printre noi doar de dragul nostru că el, altfel, s-ar fi dus de ceva vreme… Acest sentiment l-am retrăit citind cartea Exitus. M-a dus cu gândul la Basilica din Assisi care acoperă, arcuire arhitectonică și de spirit, locul unde s-a stins Sărăcuțul – Sf. Francisc- și care păstrează pe o piatră limpezită de litanii și atingeri un înscris Transitus. După o tradiție fiind piatra de sub capul Sfântului la plecarea sa.  O astfel de piatră de aducere aminte este și volumul Exitus. Simplu, fără a evita zbaterea interioară, e mărturia că oricât de mult am vrea să scriem despre ceea ce știm nu ne iese la fel de bine cu scriitura despre ceea ce trăim. Îndrăznesc să spun, opus a ceea ce se crede în genere, că o astfel de carte poate fi oferită cu simplitate în dar. Numai acelora care chiar cred că a cugeta la moarte e un act de înviere a gândirii.