Cea mai nouă lucrare monografică despre Gheorghe Lazăr: „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!” (autor, Cosmin – Crăciun Cruciat), a fost lansată la Casa de Cultură Avrig

Cea mai nouă lucrare monografică despre Gheorghe Lazăr: „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!” (autor, Cosmin – Crăciun Cruciat), a fost lansată la Casa de Cultură Avrig

Vinerea trecută, la Casa de Cultură a orașului Avrig a avut loc evenimentul de lansare a cărții „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!” (autor, Cosmin Crăciun Cruciat), cel mai recent volum biografic despre Gheorghe Lazăr, cărturarul român născut la Avrig, întemeietorul învățământului superior în limba română.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Chiar dacă mulți au avut îndoieli și rețineri referitoare la prezența publicului la o manifestare de acest gen, lansarea unei cărți despre cel mai important fiu al Avrigului a reușit să aducă în sala de spectacole a așezământului cultural peste 150 de persoane, ceea ce a demonstrat un interes deosebit pentru acest eveniment. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat cadre didactice avrigene, reprezentanți ai administrației publice locale, elevi de la școlile din oraș, reprezentanți ai parohiilor ortodoxe avrigene, prieteni și colaboratori ai autorului precum și foarte mulți localnici.
Lidia Bădilă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Avrig, a deschis manifestarea cu o scurtă retrospectivă a manifestărilor organizate de autoritățile locale anul trecut, când s-au comemorat 200 de ani de la trecerea la cele veșnice a cărturarului Gheorghe Lazăr. Tot în cuvântul de deschidere, coordonatoarea acțiunii a amintit tuturor că anul acesta se aniversează 245 de ani de la nașterea marelui înaintaș, aniversare ce poate constitui o foarte bună ocazie pentru readucerea în prim plan, precum și pentru cinstirea memoriei acestuia. Apoi, au fost prezentate principalele date biografice ale ilustrului cărturar, alocuțiunea de deschidere fiind încheiată cu menționarea lansării celei mai recente biografii despre Gheorghe Lazăr, o carte extrem de bine documentată, de aproximativ 800 de pagini, scrisă de Cosmin Crăciun Cruciat, același autor ce, în urmă cu câțiva ani, a scos de sub lumina tiparului monografia Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Despre scânteia ce a stat la baza focului creației cărții…

S-a adresat apoi celor prezenți Maria Grancea, bibliotecar și coordonatoarea Școlii Academice „Gheorghe Lazăr”, care a vorbit despre cum a ajuns autorul monografiei la Avrig și cum a fost impulsionat să scrie complexa lucrare. Maria Grancea a rememorat demersurile din urmă cu opt ani, pentru organizarea primei ediții a Școlii Academice „Gheorghe Lazăr” (manifestare ce-și propune, în primul rând, omagierea personalităților locale, oamenii mari ai Avrigului, uitați de foarte mulți contemporani). La această ediție de debut a manifestării a participat și Cosmin Crăciun Cruciat, în calitate de spectator, acesta devenind ulterior, nelipsit de la edițiile Școlii Academice „Gheorghe Lazăr”, cu lucrări deosebit de bine documentate și apreciate de ceilalți participanți. Despre cartea lansată vineri, Maria Grancea a spus că este cea mai amplă biografie a lui Gheorghe Lazăr pe care a studiat-o, o lucrare care, pe lângă cantitatea mare de informații noi, „îl pune pe Gheorghe Lazăr în fiecare context prin care a trecut de-a lungul vieții și vine cu scurte biografii ale persoanelor cu care a intrat în contact sau în conflict. În felul acesta înțelegem mai bine natura parcursului său și acele răsturnări de situații sau plăci turnante care i-au marcat într-un fel destinul, de la ce a plecat și la ce a ajuns. Sunt deturnări care atunci păreau accidentale, sau mai degrabă catastrofice, dar, pe parcursul anilor, acelea au devenit benefice pentru cultura poporului nostru…”. La finalul alocuțiunii, Maria Grancea a urat autorului multă putere de muncă și și-a exprimat încrederea că, nu peste foarte mult timp, acesta își va îndrepta atenția documentaristică spre o altă personalitate avrigeană.

O monografie puțin diferită…

S-a adresat apoi publicului autorul volumului „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!”, Cosmin Crăciun Cruciat, care a mulțumit gazdelor pentru primirea oferite, de fiecare dată când poposește la Avrig. 
Autorul a povestit despre nașterea cărții sale, întâmplarea ce a declanșat oarecum producerea volumului fiind prima reculegere la mormântul lui Gheorghe Lazăr, situat în curtea Bisericii Ortodoxe „Intrarea Domnului în Ierusalim și Sfântul Gheorghe” din Avrig… L-au impresionat atunci două lucruri: epitaful de pe piatra funerară, despre deșertăciunea vieții și faptul că numele scris pe cruce este Georgie Lazăr. De la această întâmplare se pare că a început totul, deoarece autorul a avut ideea de a face anumite cercetări și a constatat că, în aproape 200 de ani, nimeni nu a scris despre epitaful înscris pe piatra mortuară a lui Gheorghe Lazăr și nici despre evoluția numelui său. Dar, de la ideea scrierii unei lucrări de câteva pagini ce urma să fie prezentată în cadrul ediției 2023 a Școlii Academice „Gheorghe Lazăr”, căutările autorului au dus spre noi piste și surse de informații, care s-au considerat deosebit de utile, astfel că în final, s-a ajuns la o carte de 800 de pagini. Conform celor spuse de autor, atunci când s-a aplecat serios asupra studierii epitafului de pe mormântul lui Gheorghe Lazăr, să deslușească înțelesurile deșertăciunii vieții, a conștientizat că moartea n-ar fi existat fără viață, astfel că a considerat necesar includerea în cartea sa și a unor capitole despre viața lui George Lazăr, pe lângă aspectele legate de suferința și moartea sa. Mai mult, Cosmin Crăciun Cruciat a vrut să afle care au fost „mecanismele” ce au dus la evoluția numelui cărturarului de la Eustachie (numele primit la botez), până la Georgie și Gheorghe Lazăr.
Cartea cuprinde capitole în care sunt interpretate versurile epitafului de pe mormântul cărturarului avrigean, iar în ceea ce privește viața sa, autorul a încercat să se aplece mai serios nu atât asupra biografiei sale, ci mai ales asupra lumii în care el a trăit, considerată a fi o lume foarte puțin cunoscută, din care s-au păstrat foarte puține documente… De asemenea, în carte se găsesc biografiile persoanelor ce au avut un rol mai mult sau mai puțin decisiv în viața lui Gheorghe Lazăr: de la Maria Terezia, Iosif al II-lea și Napoleon Bonaparte, până la guvernatori, episcopi, filozofi etc. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Gheorghe Lazăr – o parte din identitatea noastră, a Avrigului”

Protopopul Avrigului, preotul Vasile Gafton, a continuat șirul alocuțiunilor incluse în programul manifestării și a început cu mărturisirea că, atunci când a intrat pe ușa Casei de Cultură, a considerat că nu o să aibă emoții, dar n-a fost deloc așa. „Vorbind despre Gheorghe Lazăr, vorbim despre o parte din identitatea noastră, a Avrigului. Cred că noi nu suntem conștienți de lucrul acesta, atât de mult cât ar trebui. Și pentru că nu suntem conștienți, cred că Gheorghe Lazăr ar putea fi scos din identitatea noastră doar cu psihoterapie, altfel nu cred că ar putea să-l scoată cineva; e acolo, foarte bine așezat…”, a spus părintele protopop Vasile Gafton. Despre carte, preotul a menționat că, mai în glumă, mai în serios, i-a sugerat autorului să împartă volumul în mai multe părți. „Totuși, aș vrea să subliniez două lucruri, care țin de identitatea lui Gheorghe Lazăr și au fost pomenite în consecință de autor: Gheorghe Lazăr a fost multe, dar a fost cu siguranță a fost teolog și filozof. În legătură cu această scriere, ultima dintre scrierile lui, despre care se spune că ar fi fost dictată sau scrisă chiar de el însuși, în ultimele clipe ale vieții, în care vorbește, culmea, despre despre un răgaz. Zice: „Viețuitorule, stai puțintel…” Ori el nu mai prea sta, era într-o galopantă fugă spre veșnicie”, a menționat Vasile Gafton, făcând, în continuare legătura acestui citat cu un Psalm din Biblie, din care reiese că oamenii păcătoși au o caracteristică: nu se gândesc la moarte. „De aceea, Gheorghe Lazăr a fost teolog, dar în primul rând, a fost credincios. Iar aici cred că se găsește și răspunsul la problema ridicată de autor în cartea sa: de ce-o fi avut Gheorghe Lazăr atâtea probleme în viață? Pentru că a fost credincios dar a fost și credul; a fost credincios în Dumnezeu și din păcate, a crezut și în oameni. Atunci, majoritatea problemelor pe care le-a avut au venit din direcția aceasta”, a spus preotul. Referindu-se la statutul de filozof al lui Gheorghe Lazăr, pr. Vasile Gafton a menționat că în secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare, spunea: „Gândul la moarte e cea mai înaltă filozofie”.    

Felicitări pentru omagiul adus celui mai de seamă fiu al Avrigului

Invitat să ia cuvântul, viceprimarul Avrigului, Ciprian Stoișor, în calitate de reprezentant au autorității administrative locale, a mulțumit autorului și celor ce s-au preocupat pentru ca această lansare oficială a cărții să se întâmple la Avrig, în localul Casei de Cultură, obiectiv reintrodus în circuitul cultural al orașului anul trecut. De asemenea, viceprimarul orașului a transmis salutul și scuzele primarului Adrian Dumitru David, care n-a putut fi prezent la eveniment din motive obiective. „Vă felicit pe toți pentru omagiul adus marelui cărturar Gheorghe Lazăr, sunt bucuros să văd atâta lume în sală și vă mulțumesc tuturor, în special doamnei Maria Grancea, reprezentanta Bibliotecii Orașului Avrig, pentru implicarea în organizarea acestui eveniment. Vă mulțumesc!”, a spus Ciprian Stoișor.

Moment teatral despre marele cărturar

Programul evenimentului a continuat cu un scurt fragment de teatru (Oglinda întâi) din piesa "Iezerul", scrisă de un alt avrigean – Cristofor Dancu, interpretat de elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, coordonați de profesoara Bianca Grancea. ("Iezerul" împletește fragmente din viața lui Gheorghe Lazăr cu elemente ale unor vechi legende locale (cea a Iezerului și a Pocalului înțelepciunii) într-o piesă scrisă în stilul dramelor antice.)

Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe și fotografii. 
Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură a orașului Avrig și Biblioteca Orășenească Avrig.
Volumul „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!” a fost tipărit la Editura Andreiana din Sibiu și a fost prezentat în avanpremieră tot la Avrig, anul trecut, în cadrul manifestărilor ce au închis „Zilele Șaguniene 2023”, găzduite de Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”.

27 februarie 2024 la 13:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 12 ore
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.