Ce (mai) fac astăzi jucătorii Interului care au câștigat Cupa Balcanică acum 34 de ani (1). Văsîi e la Academie, Luci Cotora a trecut la catedră. Doi dintre ei nu mai sunt printre noi

În aprilie 1991, Interul devenea a patra echipă românească ce intra în posesia trofeului Cupei Balcanice, după Steagul Roșu Brașov (1961), Rapid (1964, 1966) și Sportul Studențesc (1980). Sibienii se impuneau cu un gol marcat în prelungiri de Nicolae Laurențiu, pe arena din Parcul Sub Arini, în asistența a peste 17.000 de suporteri înfocați.

Doi dintre eroii de la acea vreme, din nefericire, nu mai sunt printre noi, piteșteanul Bănuță decedând un an mai târziu în tragicul accident de la Șeica Mare, iar Viorel Jurcă stingându-se fulgerător în 2017.

O parte dintre ceilalți, după ce au agățat ghetele-n cui, cum se spune în lumea fotbalului, au rămas în fenomen, ca antrenori, observatori sau chiar făcând parte din staff-ul Federației Române de Fotbal. Alții, s-au ”rupt” de tot de sportul rege, alegând să pășească pe alte cărări, eroul finalei cu Buducnost Titograd fiind de foarte mulți ani taximetrist, iar Lucian Cotora alegând să treacă la catedră. E un fel de a spune, pentru că este profesor de educație fizică și sport la trei licee, două din Sibiu, unul din Cisnădia natală.

În ceea ce-l privește pe antrenorul de numele căruia se leagă această performanță, singurul trofeu la nivelul seniorilor pentru fotbalul sibian și ultima cupă obținută pe continent de o echipă românească, Viorel Hizo, acesta s-a ”pensionat” de câțiva ani buni, a avut mai multe problemele de sănătate, suferind cinci operații dificile, dar de fiecare dată cât timpul îi permite, este prezent pe ”Municipal”, atât la meciurile echipei momentului din Sibiu, FC Hermannstadt, în Superligă, cât și la cele ale Interului, renăscut între timp și care tocmai a promovat în Liga 3. Și, de fiecare dată când ajunge la vreun meci, e încurajat cu mare drag de prieteni, oameni ai casei ori de pretutindeni din țară, veniți la Sibiu fie cu echipele adversare, fie din calitate de oficiali, arbitri, observatori, pentru că în cele peste trei decenii petrecute în fotbalul românesc, ”nea Vio” și-a făcut mulți, foarte mulți prieteni.

Așadar, ce mai fac foștii interiști care au ridicat deasupra capului trofeul Cupei Balcanice, competiție desființată în 1994, după aproape trei decenii și jumătate de existență și la care participau echipele reprezentând statele din Balcani, la acea vreme, Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia și Iugoslavia…

Bănuță și Viorel Jurcă nu mai sunt

Doi dintre cei care și-au adus contribuția la obținerea acestei performanțe pentru fotbalul sibian, în particular, și cel românesc, în general, nu mai sunt printre noi, din nefericire.

Bogdan Bănuță a pierit în accidentul în care a fost implicat autocarul Interului, în primăvara anului următor, în vreme ce ”bleu-albaștrii” erau în drum spre Bistrița-Năsăud. La Șeica Mare, autocarul cu care făceau deplasarea sibienii a fost scăpat de sub control de către șofer, care era cel de ”rezervă”, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara carosabilului, Bănuță – sosit la FC Inter de la Pitești – și Gabi Năstase, un alt jucător, localnic, fiind prinși sub mijlocul de transport, decedând pe loc.

Viorel Jurcă, originar din localitatea sibiană Sângătin, a devenit antrenor după retragerea din activitate. A pregătit mai multe grupe de copii și juniori ale echipelor sibiene, dar și pe seniorii grupării din Miercurea Sibiului, s-a aflat pe banca mai multor echipe din localitate, inclusiv ca ”secund” al lui Adrian Văsîi, fostul său coleg, iar mai apoi antrenor principal în ultimele clipe de viață ale ”bleu-albaștrilor”; echipa fiind desființată în 2000.

În 2017 însă, ne-a părăsit fulgerător. Cu toții, foștii săi colegi de la FC Inter și oamenii de fotbal din Sibiu au fost șocați de tragica veste, mai ales că îl știau genul de om puternic, fără să se plângă că ar fi suferit de ceva.

Cel mai afectat a fost poate antrenorul acestuia de la FC Inter, Viorel Hizo, care pur și simplu cu greu își găsea cuvintele în zilele acelea, vorbind despre fostul său jucător, stăpânindu-și cu greu lacrimile.

Profu de sport Lucian Cotora

Fundaș de bandă dreaptă cu reale calități, după ce a mai stat o vreme la FC Inter, Lucian Cotora a fost luat de Dinamo, în sezonul 1997/98, acolo unde mai ajunseseră, cu ceva vreme în urmă, alți doi coechipieri de la Inter, din anul câștigării Cupei Balcanice, Gică Mihali și Dorinel Munteanu, dar și antrenorul Viorel Hizo, mai întâi ca ”secund” al lui Halagian, apoi antrenor principal.

După Dinamo, până să agațe ghetele-n cui, la 40 de ani, la echipa din Cisnădie, localitatea sa natală, Luci Cotora a mai trecut pe la Extensiv Craiova, RARORA Rm. Vâlcea, Unirea Alba Iulia sau Athletic Sibiu.

În prezent, Lucian Cotora este posesor al Licenței A, cea mai importantă după Licența UEFA, pe care și-a reînnoit-o la începutul anului, iar în prezent predă educația fizică și sportul la trei licee, ”Avram Iancu” și ”Carol I” din Sibiu, ”Gustav Gundisch”  din Cisnădie.

”Îmi aduc aminte că au fost două finale cu Buducnost extrem de disputate, de vreme ce n-am primit gol, iar câștigătoarea Cupei Balcanice s-a stabilit de-abia în prelungirile returului de la noi. Aveam o echipă foarte puternică. La Sibiu, la retur, a fost o atmosferă incendiară pe stadion. Eu am jucat doar returului, pentru că am fost suspendat pentru meciul tur. Dacă nu mă înșel, în Iugoslavia, pe postul meu a jucat Laurențiu, el putea juca pe toate posturile, mai puțin în poartă”, rememorează Cotora.

Adrian Văsîi, de la EURO U19, ca selecționer al României, la Academia lui Hermannstadt

Acum în vârstă de 61 de ani, Adrian Văsîi a fost unul dintre cei mai buni atacanți pe care i-a avut Sibiul. Născut în București, dar transferat de Inter de la Sportul studențesc pe când avea 22 de ani, a fost adoptat de orașul nostru, mai ales că s-a căsătorit cu Ioana, una dintre fiicele coregrafului Ioan Macrea, fondatorul ansamblului de dansuri ”Junii Sibiului”, primul ansamblu folcloric din România.

Adi a pus umărul la promovarea echipei în Divizia A, fosta denumire a Superligii, iar în 1991 s-a numărat printre jucătorii care au contribuit la câștigarea Cupei Balcanice.

Un an mai târziu a schimbat echipa, dar și campionatul, ajungând nu la unul din granzii de la noi, ci în Ungaria, la Nyíregyháza. În 93 a revenit la FC Inter, pentru a pleca ulterior în cealaltă direcție, la Vanspor, în Turcia. La reîntoarcerea în țară, a mai juca o vreme la Jiul Petroșani, retrăgându-se în 1997.

La începuturile carierei de antrenori s-a aflat pe banca Interului, făcând cuplu cu Viorel Jurcă, apoi a fost numit selecționer al mai multor reprezentative ale României (U15, U17, U19), reușind performanța de a-i califica pe tinerii ”tricolori” la turneul final al EURO U17, în 2017, și al Campionatului European U19 din Slovacia, în 2022, fiind singurul selecționer român care a dus două reprezentative diferite la turneele finale.

Un an mai târziu a revenit în sfârșit acasă, fiind cooptat de FC Hermannstadt în cadrul Academiei, ocupându-se de pregătirea echipei U19 a grupării de pe ”Municipal”. A rămas același om plăcut la vorbă, cu care a-i putea vorbi despre fotbal 24 din 24 de ore, zile întregi.

Despre meciul la finalul căruia sibienii au ridicat deasupra capului Cupa Balcanică, Adi Văsîi spune că au avut de înfruntat ”o echipă foarte puternică, cu jucători extrem de bine pregătiți, echipă care cocheta cu cupele europene. Au fost două meciuri extrem de dificile. Vă dați seama, adversarii veneau din Iugoslavia, jucători puternici. Dar noi am fost mai puternici decât ei”.

(va urma)