Câteva gânduri personale și întâmplări răzlețe

*De atunci trecură un mănunchi de ani, de când ne plimbam pe sub castani. Cu lacrimi reci ne umezeam iubirea, și cu ninsul florilor ne îmfrumusețam reîntâlnirea. Acum suntem într-un miez călduț de April-Primăvăratec. Și-au desfăcut mugurii cireșii bătrâni din șesuri. Șoșotesc a Primăvară mierlele din Crânguri. Pe înserate cântul de Toacă al Bisericuței din Deal prefațează grabnica sosire a Zorilor Învierii Domnului.

*Dintre toate tenismenele super-valoroase ale lumii, doar românca noastră aromâncă, Simona Halep, la sfârșitul fiecărui joc îşi făcea sfânta Cruce Ortodoxă, începând de pe frunte, continuând pe piept, iar apoi pe umeri, de la dreapta la stânga. Gest creștinesc, cuminte și evlavios. Făcut indiferent dacă câştiga sau pierdea respectiva partidă de tenis! Admirând-o, românii de pretutindeni aveau un motiv în plus, nu numai de a o îndrăgi, iubi și stima, dar și de a purta cu ei măcar o mică eșarfă tricoloră, în roșu, galben și albastru. De o vreme nu mai avem nici această irepetabilă bucurie. Și ce rău îmi pare acum!

*„Aveţi grije, mari român! Părinţii şi ţara nu se vorbesc de rău niciodată”, ne sfătuia, cu a lui înțelepciune patriotică, istoricul-academician Nicolae Iorga (1871-1940).

*În trecut, familile plugarilor, precum și școlile satelor româneşti mici, au dat mari personalităţi ţării şi întregii uminităţi. Se adeverea zicala din popor cum că „esenţele tari şi valoroase se păstrează în sticluţe mici”.

*Urarea stradală a bătrânului învăţător al satului adresată unor foşti elevi de-ai săi: „Bună ziua, oameni faini!” Iar foștii săi învățăcei îi răspund: ”Vă călcăm pe urme, călăuziți de fapate Dumneavoastră bune!

*Oamenii științelor exacte, ca și filozofii-gânditori ai lumii au stabilit, în mod arbitrar, că Pământul are într-un întreg an patru anotimpuri calendaristice, reprezentând tot atâtea trepte câte numără întreaga viață a Omului. Așa se face că Copilăria se comfundă cu Primăvara, Tinerețea cu Vara, Maturitatea cu Toamna și Bătrânețea cu Iarna.

*Micile pâraie și pârâiașe ale Pământului se mândresc cu faptul că cu puțina lor apă curgătoare formează fluvii năvalnice, cele care se varsă în furtunoasele și nemărginitele mări și oceane ale lumii.

*Ce expresie muzicală și ce imagine frumoasă avem atunci când putem spune că Luna se strecoară printre nori.

*Nu există inimă mai mare pe lumea asta mare decât inima care ştie să ierte, dar şi minte mai deşteaptă decât cea care reuşeşte să uite nedreptăţile, răutăţile, necazurile şi suferinţele celui care-i poartă de grijă.

*După repetate veniri și plecări, un străin îndrăgostit de România mea mi-a spus cam așa:

”Voi, românii, habar n-aveți ce țară frumoasă și bogată aveți. Fost-am în multe locuri din lume, dar ca ea nu era nici una!

*”Sunt multe şi felurite schimbările din liumea asta mare. Când în bine şi ferice, când în mai puţin bine sau în tare rău. Numai mândrul şi drăguţul Soare tot de la Răsărit răsare şi la Apus apune”. Astfel gândea, cu voce-i mai mult şoptită, ca pentru sine, cumintele şi omenosul ţăran-oier Dumitru Ştef „al Ciobanului”. Trecut la cele veșnice la vârsta de aproape 95 de ani, locuitor al comunei Gura Râului. Aşezare rânduită să stea de strajă românismului transilvan în chiar inima înaltei Mărginimi Montane a Sibiului. Un ţăran-oier recomandat de faptele sale de mare ispravă, inclusiv de cei trei ani de cătănie făcuți în Regimentul de Gardă al Regelui Mihai I al României.

*Vă propun să lecturaţi şi să memoraţi poate cea mai frumoasă şi firească alcătuire de cuvinte româneşti: Copilul-Om, Omul-Copil şi Dumnezeu”. Încă o dovadă că părinţii de copii se nasc din părinţii altor copii. Aşadar, nu întâmplător mi-a fost dat să cunosc un Om tare fain de cuminte şi de bun la suflet. De unde şi dorinţa noastră ca în viaţă să murim trăind omeneşte.

Ioan Vulcan-AGNIȚEANUL

Joia Mare din Săptămâna Mare