Carte de dragoste către noi, singuraticii…

Pentru trăitorul în Ortodoxia românească Părintele Episcop Macarie Drăgoi, Episcopul- Părinte al românilor din Europa de Nord nu este un necunoscut. În cărți și-a pus sufletul de multă vreme, după exemplul bunului său model nu doar de școală literară, Mitropolitul Bartolomeu Anania. Așa s-au născut câteva volume- le citez strict spre aducere aminte propriei mele memorii- scrise viu, din frământarea unei misiuni deloc ușoare: înfruntarea ghețarilor din suflete în lumea ghețarilor celor vii, ai Nordului Europei. Așa am citit pe rând  Nu vă temeți. Cuvinte de mângâiere și îmbărbătare în vremea pademiei (Felicitas, Stockholm, 192 pg.), Curajul de a trăi frumos. 5 întâlniri ale inimii cu tinerii (Felicitas, Stockholm, 208 pg), Să topim ghețarii sufletului. 10 ani cu Hristos în Scandinavia (Sophia, București, 456 pg.) și  În misiune pe tărâmul vikingilor. Mărturiile unui episcop pelerin (Polirom, 2022).  Cea din urmă am avut bucuria de a o prezenta și în rubrica Tribunei- Picătura de carte- cu o bucurie livrescă nedisimulată. Acum câteva zile Părintele Macarie, Episcopul pelerin, a lansat la Cluj Napoca două volme noi. Primul cu un profil care poate uimi pe cel care nu-i cunoaște inima vlădicului: Folclor muzical pe Văile Țibleșului. Vol.1. Cântece ocazionale (Ed. CURS, Cluj Napoca, 2024) cuprinzând 4000 de piese culese și propuse nouă în colaborare cu etnomuzicologul Lucia Augusta Iștoc. Cine-i cunoaște iubirea luminată pentru ținuturile natale și cultura populară a zonei înțelege că nu sunt simple texte de cântare ci restaurări empatice ale unei memorii pe cale de dispariție. Modul unic în care și-a construit „cartoteca” cercetării susținută cu o iconologie de țărani plini de forța revelării unui trecut în pericol de a fi uitat precum și compunerea contextului acestor cântări ne duc cu gândul la o carte de memorial etnologic mai mult decât la o simplă antologie.

               M-am luat cu „scrisul” și m-am depărtat de principala carte ce voiam să v-o prezint. Ultima din cele, merită să cred, vor fi multe și la fel de luminoase în alcătuirea și editarea lor. Astfel este cartea De ce mă simt singur într-o eră a comunicării. Bucurie cerească, singurătate omenească (Ed. Felicitas, Stockholm, 2024, 184 pg.). Apărută în aceeași colecție cu parte din cele prezentate anterior, Colecția Nordul dreptei credințe, lucrarea ne cheamă la un dialog sincer, strașnic de sincer, cu mărturia unui Episcop care nu evită meditația duhovnicească  și acțiunea screening pastoral practicate la cel mai înalt nivel spiritual și intelectual. Scrie bine, scrie sincer, scrie fundamental provocator la soluție. Veți citi despre: Ce să facem cu tinerețea noastră? (pp. 9-28), Bucurați-vă pururea! Îndemnuri pentru vremurile noastre (pp. 47-92), Cum putem dobândi bucuria deplină? (pp. 93-121), Sfântul Mare Mucenic Haralambie- pildă de jertfă întru suferințe (pp. 135-147) și Bucuria, semnul sănătății duhovnicești (pp. 149-181).  Avem de a face cu texte-eseu care depășesc cu mult textura obișnuită a unei meditări la vremuri și soluția lor pastorală și cred că de aceea plac. Pe un ton lipsit de moralism și lipsit de orice pretenție de a dovedi ceea ce știe, Preasfințitul Macarie oferă lecția unor cateheze vii, sincere, de care are atât de multă nevoie pleroma noastră gânditoare, care complică mult, prea mult pragurile practicii cu teoretizări insipide. Textele sunt inegale în tensiune interioară dar fidele unei bătăi de inimă a unui misionar. Strecurate fin în text- chiar în scurte răspunsuri- filoanele unei chemări la a fi sarea pământului nu pot scăpa cititorului atent. Dacă cineva m-ar întreba de ce îmi plac scrierile Părintelui Macarie, episcopul pelerin, aș reține două aspecte. Simplitatea scriiturii datorată unei rostiri interioare serioase, extrem de atent dozate și complexa alcătuire a țesăturii metaforice, un soi de oglindă ce îți încearcă supraviețuirea. Dacă sufli se vede pe luciul ei că mai ești în viață și gândești. Cărțile Avvei Macarie cel (încă foarte) Tânăr nu sunt filtrări teologice ale vieții ci filtre necesare aplicării teologiei ca să nu se rupă de viață. Rămâne întrebarea: De ce mă simt singur într-o eră a comunicării? Încercați să aflați răspuns citind. Dar mai cu seamă analizând nevoia de comuniune cu cerul și oamenii fără de care nu se pot construi răspunsuri realiste la tulburătoarea deșirare comunicațională a lumii.