Când punem o placă memorială cu "pentru elevii acestui liceu a cântat Tzancă Uraganu"?

Când punem o placă memorială cu "pentru elevii acestui liceu a cântat Tzancă Uraganu"?

Recent, oricum în timp ce NU aşteptam demisia lui Iohannis că încă nu o anunţase, îmi sare în privire o ştire-postare de la un ziar concurent cumva, în care aflu că marele manelist Tzancă Uraganu' a cântat la "Balul Balurilor" din Sibiu sau, mă rog din împrejurimi, cu dedicaţie pentru liceele de elită de la noi din burg sau cum i-o mai spune mefaforic municpiului ăstuia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bun, OK, şi? România e ţară aproximativ liberă, oricine are voie să cânte oriunde, iar dacă are succes şi aduce public, de ce nu ar cânta, în folosul lui, al organizatorilor evenimentului, şi chiar al consumatorilor de manele, gen muzical care oricum ar întoarce-o puriştii şi sensibiloşii, există şi are succes, că de n-ar avea succes nu ar exista. Plus că Sibiul, dincolo de machiajul tot mai crăpat de fostă cumva capitală culturală europeană, este un oraş manelist. Poate mai puţin decât alte localităţi din Ialomiţa, Olt ori Constanţa, dar tot manelist e. Ascultă numai ce se aude din maşini sau din smartfoanele populaţiei, că nu e nici Mozart, nici Chopin, nici măcar jazz ori oldies din anii '80. Deci, ca să nu o mai lungim, la Sibiu nu e ceva şoc şi groază să se cânte manele. Chiar live. Chiar cu sala plină. Asta spre dezgustul sensibililor muzicali sinceri sau doat de faţadă că ştii, nu-mi plac manelele dara colo, la un chef, la o nuntă, merg.

Numai că aici a intervenit o problemă. Tzancă Uraganu' a cântat cu sala plină şi cu un succes de-men-ţi-al la Balul Balurilor în faţa unei audienţe compuse din elevi MINORI de liceu sau, na, colegiu. Şi nu licee din acelea, cum să zic, "disciplinare", ne "de top" ci considerate de elită ale Sibiului. Balul balurilor a fost un fel de mai multe baluri ale bobocilor de la liceele respective. Felicitări şi fără număr dragi colegii naţionale!

 

Tzancă Uraganu pentru minori de 14-15 ani

Bănuiesc acum că postarea lui Mihai Copăceanu în care prezintă o secvenţă video şi e deja virală, nu e completă. Dar e suficientă. Nu sunt un fan al său, dar acolo spune aşa: "Evenimentul a reunit reprezentanți de la 6 dintre cele mai prestigioase licee din Sibiu pentru titlurile de Miss și Mister Sibiu si mii de participanți adolescenți.

Domnilor profesori continuați să discutați în continuare despre planurile cadru!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Liceele participante au fost: Colegiul Național "Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național "Gheorghe Lazăr", Colegiul Național "Octavian Goga", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", Colegiul Național Pedagogic "Andrei Șaguna", Liceul Teoretic "Constantin Noica".

Adică mă înţelegi, liceele crem dâ la crem din Hermannştadt. Adică Bruk, Lazăr, Goga, Ghibu, Peda' şi Noica, la picioarele marelui Ţzancă Uraganu'. Elita sibiană în materie din învăţământ incantând, ca fiind cuprinşi de descântece, "şiki şiki bum" şi "ca pe meneaito, ca pe meneaito". TOŢI. Dovadă că elevii liceelor de elită sibiene prezenţi la Balul Balurilor deţin o cultură manelistică uluitoare, măcar de ar avea acelaşi avânt şi la materiile predate în clase, dar am îndoieli când aud cums e exprimă generaţia prin spaţiule publice.

Evenimentul manelisto-pedagogic de elită a fost o reuşită. A făcut ziua să fie specială. A fost energie pozitivă". OK, gazdelor evenimentului nu li se poate imputa vreo vină, pentru că ei au dat "locaţia" şi nu e de datoria lor să acţioneze educativ.

 

Nu a fost oficial, dar v-au reprezentat

Prejudecăţi educative ar fi trebuit să aibă "echipele" şi conducerea liceelor implicate, chiar dacă nu direct, în acest eveniment cam ciudat pentru categoria de vârstă a participanţilor. Pentru că, dragi dascăli, chiar dacă nu aţi semnat personal de predare a clasei către o maneleală (ştiu, au fost şi alţii în playlist, ne-manelişti, dar deja contează prea puţin), ei VĂ REPREZINTĂ ŞCOALA. Adică, înţelegeţi, se poate ataşa uşor un "de manelişti" la numele instituţiei de învăţământ respective. Ca persoane răspunzătoare de clasele acelea care au memeaito pe la Balul Balurilor, sunt curios ce părere şi răspundere aveţi, măcar morală, mai ales faţă de imaginea şcolii, pardon scuzaţi, COLEGIULUI unde predaţi. Plus că sunt şi minori pentru că, pe vremea când eram suverani şi prieteni cu ruşii, bobocii din licee aveau 14-15 ani şi nu cred să se fi schimbat ceva până acum. Poate doar muzica de la baluri. Despre părinţi ce să mai spunem, poate că am ajuns să nu mai avem pretenţii.

Chestia că "nu ştiam" nu prea ţine, pentru că evenimentul a fost promovat. Uite, pe insta', intrai şi citeai pe contul lui "lafiestaconcept": "Balul Balurilor Sibiu X TZANCA URAGANU X PETRE ȘTEFAN X LIVIU VARCIU (prezentator + live performance)/ "Pregătiți-vă pentru o seară de neuitat, unde 12 boboci din 6 licee renumite (sl. ns) se vor întrece pentru titlul de Miss & Mister Sibiu, dar și pentru multe alte premii speciale./ Seara se va încheia cu un after-party incendiar, alături de 3 artiști de top. (…) Acesta nu este doar un party, este o experiență"

Sau: "Balul Balurilor Sibiu vă prezintă primul artist: TZANCA URAGANU. Pregătește-te pentru cea mai nebună seară alături de Tzancă Uraganu și alți 2 artiști!"

Până acum, poziţia liceelor implicate direct sau indirect în acest "Balul balurilor" a fost cea de "a, e treaba copiilor, nu ne băgăm man, nu a fost implicată şcoala, suntm curaţi": Păi a fost implicată şcoala, elevii sunt ai voştri, nu ai lui Tzancă. (în fine, videoul parcă arată altceva). Inspectoratul Şcolar e şi el pe "ne-am scos", că susţine că balul nu a reprezentat liceele acelea (ba da, de unde erau elevii?). Că a fost o o inițiativă privată, (deci dacă e o iniţiativă privată e OK orice s-ar face cu minorii aceia, nu?) şi că, mai ales, nu au participat reprezentanții oficiali din partea liceelor, profesori sau directori, că aia ar mai fi lipsit. A, că v-au participat elevii? Nu contează, important e ca OFICIAL să fie curat totul. Cu toate acestea, chiar dacă nu a fost oficial, dar v-au reprezentat. Cu brio, conform înregistrărilor.

Oricum, domnii profesori sunt bineveniţi să îmi transmită cât de educative, cât de dezvoltatoare personal, cât de pentru comunitate şi cât de contribuabile la acţiunea de a deveni buni cetăţeni ai oraşului şi ţării, cât de ecologice, cât de antidrog, antibullying, anti-comportament antisocial sunt textele manelelor la care eu fost expuşi elevii neoficial dar real, la evenimente de genul acesta. Chiar aş fi curios.

Apropo, când punem o placă memorială pe unul din liceele cu nume din Sibiu, cu "pentru elevii acestui liceu a cântat Tzancă Uraganu"? Nu de alta dar să mă invitaţi şi pe mine la dezvelire. Plus că destui dintre elevii voştri ar fi super încântaţi.

PS: chipurile copiilor (cele vizibile şi identificabile) din poze le-am blurat noi. Din decenţă, pentru că ne gândim că cei de acolo or creşte şi mari…

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
12 februarie 2025 la 12:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.