Campanie gratuită de evaluare a alunițelor, în Sibiu

Campanie gratuită de evaluare a alunițelor, în Sibiu

Sibiul se alătură campaniei naționale de prevenție a cancerului de piele, oferind consultații dermatologice gratuite pentru evaluarea alunițelor suspecte. Inițiativa face parte din programul „Zilele Protecției Solare”, desfășurat în perioada 5 mai – 31 august 2025, și se adresează tuturor celor care doresc să-și verifice leziunile pigmentare cu ajutorul unui dermatoscop, fără costuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consultul vizează strict evaluarea alunițelor potențial periculoase, iar serviciul este oferit de medici dermatologi voluntari, în anumite zile și intervale orare, în mai multe locații din oraș. Programările se pot face online sau telefonic.

Cine ar trebui să se programeze

Melanomul – cea mai agresivă formă de cancer de piele – poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă, sex sau tip de piele. Totuși, riscul este mai ridicat în cazul:

Imagine intercalată
Imagine intercalată
  • persoanelor cu fototip deschis (piele foarte albă),
  • celor cu antecedente de arsuri solare,
  • persoanelor peste 50 de ani, în special bărbați,
  • celor expuși frecvent la radiații UV (soare sau solar).

 Cum îți poți verifica singur alunițele: metoda ABCDE

Pentru autoevaluare, dermatologii recomandă urmărirea semnelor:

  • A – Asimetrie: o jumătate diferită de cealaltă,
  • B – Borduri: margini neregulate sau neclare,
  • C – Culoare: mai multe nuanțe în aceeași aluniță,
  • D – Diametru: mai mare de 6 mm,
  • E – Evoluție: schimbări rapide de formă, culoare sau dimensiune.

Dr. Roxana Axinte acordă consultații în cadrul Spitalului Județean de Pediatrie Sibiu, situat pe strada Pompeiu Onofreiu nr. 2–4, în luna iulie, în fiecare marți și joi, de la ora 09:00. Programările se fac online, pe site-ul instituției. Dr. Denisa Diaconu este disponibilă în cadrul clinicii Proctoven Sibiu, pe strada Rusciorului nr. 18, în datele de 16 și 23 iulie, în intervalul 17:00–18:00. Programările se pot face la numărul de telefon 0369 410 858. De asemenea, Dr. Alina Gafton oferă consultații în cadrul Clinicii Liodent Sibiu, de pe strada Zaharia Boiu nr. 7, în fiecare zi de miercuri, pe parcursul lunilor iunie și iulie, cu programări la 0369 440 800.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
01 iulie 2025 la 19:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Aproape 500 de pacienți cu cancer bronhopulmonar au fost internați anul trecut la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Medicii: „Boala apare din ce în ce mai frecvent la persoane tinere”
Cancerul bronhopulmonar rămâne una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din România, iar cifrele înregistrate la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Consiliul Local Sibiu investește 116 milioane de lei într-un complex destinat vârstnicilor. Adrian Bibu: „Ar fi bine să introducem în proiect și paturi de paliație”
Consiliul Local Sibiu a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui complex de servicii destinat persoanelor vârstnice, una...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Medicii sibieni avertizează: Fumatul rămâne principala cauză a cancerului bronhopulmonar
Fumatul continuă să fie principalul factor de risc pentru apariția cancerului bronhopulmonar, iar renunțarea la țigări este cea...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Secția Anatomie Patologică a Spitalului Județean Sibiu intră în renovare energetică. Consiliul Județean vrea să investească peste 7,3 milioane de lei aici
Secția Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu ar urma să beneficieze de lucrări de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A început turnarea fundației viitorului Spital de îngrijiri paliative din Săliște. Daniela Cîmpean și primarul Horațiu Răcuciu, pe șantier
Lucrările la viitorul Spital de îngrijiri paliative din Săliște au intrat într-o nouă etapă. După aducerea terenului la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Primăria transmite Spitalului Municipal întregul teren de pe strada Constantin Noica. Suprafața este cu aproape 300 de metri pătrați mai mare decât se știa
Spitalul Municipal Sibiu va prelua în administrare întregul teren pe care funcționează unitatea medicală de pe strada Constantin...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 4 zile
Spitalul Clinic Militar de Urgență din Sibiu avertizează: „hepatita B poate evolua în tăcere, ani la rând, fără niciun simptom”
Hepatita B rămâne, la nivel mondial, una dintre cele mai răspândite și mai periculoase infecții virale, o boală...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Sindicaliștii anunță grevă în Sănătate. La Sibiu, liniște
Aproximativ 400 de spitale din România intră, începând de astăzi, în grevă generală, în urma deciziei Federației Sindicale...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Spitalul de Psihiatrie din Sibiu introduce verificări pentru toate cazurile în care pacienții sunt imobilizați sau izolați
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu va introduce un mecanism permanent de verificare a tuturor...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Primăria Sibiu vrea să construiască un complex de peste 115 milioane de lei pentru persoanele vârstnice. Va avea centru rezidențial, apartamente și centru de zi
Primăria Sibiu propune construirea unui complex modern de servicii pentru persoanele vârstnice, investiție estimată la aproape 116 milioane...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Noi reguli de funcționare la Spitalul Municipal Sibiu: butoane de panică în saloane, sistem anti-mită și supraveghere video în ATI
Spitalul Municipal Sibiu va avea un regulament propriu de organizare și funcționare, primul de la preluarea fostului Spital...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 săptămână
Al doilea angiograf ajunge la Spitalul Județean Sibiu. Investiția se ridică la peste 9 milioane de lei
Consiliul Județean Sibiu a achiziționat cel de-al doilea angiograf destinat Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, echipament care...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.