„Brandul blândeții” din spatele halatului alb: Dr. Andra Sooș, psihiatrul pediatric care ascultă mai întâi sufletul copilului

Sunt momente în viață când te pregătești pentru un drum și, chiar înainte de a-l rosti cu voce tare, intuiția îți schimbă direcția. Așa s-a întâmplat și în cazul medicului Elena-Andra Gabor-Sooș, șefa secției de Psihiatrie Pediatrică – Staționar de zi din cadrul Centrului de Sănătate Mintală pentru Copii Sibiu.

„Eram hotărâtă să aleg gastroenterologia. Mă pregătisem pentru asta. Dar, în momentul în care mi s-a strigat numele, am spus spontan: psihiatrie pediatrică. Nici eu nu știu cum s-a întâmplat. Pur și simplu am simțit că e alegerea potrivită”, povestește zâmbind medicul, care de atunci nu și-a mai imaginat viața în altă direcție.

Privind în urmă, dr. Sooș crede că această alegere neașteptată își are rădăcina în copilărie:

„Când eram mică, îmi doream superputerea de a citi gândurile oamenilor. Mă fascina ideea asta. Poate că, într-un fel, psihiatria pediatrică mi-a oferit exact acel dar — de a înțelege lumea interioară a copiilor.”

Empatia, spune ea, e trăsătura care o definește cel mai bine:

„Colega mea spune că sunt brandul blândeții. Mi-a plăcut mult expresia. Blândețea, compasiunea și ascultarea activă sunt esențiale în meseria asta. Ascult fiecare copil și fiecare părinte cu răbdare. Îmi place să înțeleg, nu doar să tratez.”

La Sibiu, dr. Sooș lucrează de un an și jumătate:

„M-am acomodat imediat. Fac parte dintr-o echipă la care nu aș renunța niciodată. Este locul de muncă pe care l-aș alege de zece ori. Profesional sunt foarte bine, iar atmosfera este caldă, prietenoasă. Mă simt ca acasă. Poate că una dintre provocările de la început de drum a fost faptul că eram foarte tânără, iar părinții… nu aveau prea multă încredere în mine, o spun sincer. Probabil credeau că nu am suficientă experiență. Dar, de multe ori, se întâmpla să plece în alte centre și, după o vreme, să revină la mine și să-mi spună că… le-a fost bine aici. Sunt oameni care rezonează cu mine și alții care nu. Ca în orice relație. Și eu pot rezona cu cineva… sau nu. Nu mă deranjează. Dacă suntem pregătiți să formăm o echipă bazată pe încredere, mergem mai departe împreună. Dacă nu, poate că altcineva stabilește o relație terapeutică mai potrivită. Nu îmi generează niciun fel de sentiment negativ.”

„Părintele trebuie să asculte activ, fără să judece”

Doctorul atrage atenția că ascultarea este cheia relației părinte–copil:

„Părinții trebuie să asculte activ, fără să judece. De multe ori, nu avem timp să-i ascultăm cu adevărat pe copii. Și, când o facem, îi criticăm. Adolescenții, de exemplu, au nevoie de reguli clare, dar și de empatie. Dacă observăm izolare, retragere, lipsa comunicării, e momentul să cerem ajutorul unui specialist.”

Echilibrul între job, familie și relaxare

„Jobul este important, familia la fel, dar și relaxarea își are locul ei. De obicei, eu și familia mea ne relaxăm în natură. Facem multe plimbări, avem o curte mare, plină de verdeață — probabil cea mai verde casă de pe stradă. Chiar și atunci când rămânem acasă, ne place să ieșim în curte și să urmărim cum cad frunzele. Am un copil cu care descoperim lumea împreună. Explorăm natura, colindăm străzile Sibiului, mergem pe jos și ne bucurăm de lucrurile simple”, povestește medicul.

Lecții de liniște și reconectare cu simțurile

Dr. Andra Sooș a învățat să predea lecția liniștii — atât copiilor, cât și sieși:

„Dăm stop gândirii negative, axându-ne pe simțuri. Ce văd? Ce miros? Ce gust am? Ce simt? Așa practic eu exercițiile de relaxare, de reconectare cu propriile simțuri. În momentul în care gândirea se oprește, iar exercițiul devine zilnic, ajungem să gestionăm altfel momentele dificile. Am învățat, de-a lungul timpului, că gândurile negative vor exista mereu. Important este ce facem cu ele. Eu, de exemplu, îmi imaginez că acel gând negativ cade pe o frunză și se duce pe apă. Sau, pur și simplu, îi spun «bună, gândule» și îl las să plece, ca pe un nor. Sunt tehnici simple, dar care funcționează — și le practic ori de câte ori simt nevoia să-mi recâștig echilibrul.”

Tulburările tot mai frecvente în rândul copiilor: autism, întârzieri de limbaj și ADHD

„Aici, în Centrul de Sănătate Mintală din Sibiu, cel mai frecvent ne confruntăm cu tulburările de spectru autist, întârzierile de limbaj și întârzierile în dezvoltarea intelectuală. Aș adăuga și ADHD-ul — tulburarea hiperchinetică — fie cu deficit de atenție, fie cu probleme de conduită. Acestea sunt cele mai des întâlnite, pentru că ne adresăm în general copiilor de vârstă mică. Acesta este specificul Centrului nostru, dar nu excludem nicio altă patologie. Dacă un copil ajunge aici, cu siguranță este evaluat și văzut de specialiști.”

Semne de alertă pentru părinți

„Primul lucru la care să fie atenți părinții este răspunsul copilului la nume. Dacă, de exemplu, strigi copilul pe nume și el nu întoarce capul niciodată, e un semn de îngrijorare. Apoi, vorbirea — la șase luni ar trebui să înceapă să gângurească, pe la un an să aibă deja câteva cuvinte cu sens, cum ar fi «mama», «apa», «papa». Tot atunci ar trebui să te privească în ochi, să zâmbească, să aibă acel zâmbet social și o minimă interacțiune cu mama.

De obicei, părinții care vin cu suspiciune de autism spun: «Vorbesc cu el, dar parcă nu mă aude.» În astfel de cazuri facem un diagnostic diferențial — poate copilul are o problemă de auz, și atunci mergem mai întâi la ORL, pentru a exclude această cauză. Nu punem diagnosticul de la prima vizită, după cinci minute.

În ceea ce privește vârsta, este dificil de spus exact când apar simptomele. De regulă, în jurul vârstei de un an – doi ani putem observa în ce direcție ne îndreptăm. Fiecare copil este însă diferit. Am avut cazuri diagnosticate și la cinci ani, dar personal nu am întâlnit copii care să fi avut o dezvoltare normală până la patru ani și apoi să piardă complet achizițiile.”

ADHD și comportamentele hiperactive la copii

La ADHD, dr. Sooș spune că diagnosticul se pune, de obicei, după vârsta de șase ani, când simptomele devin mai evidente. În jurul vârstei de doi ani, este firesc ca un copil să fie mai activ, dar hiperactivitatea dusă la extrem — cum ar fi imposibilitatea de a sta în loc, urcatul pe mobilier, lipsa atenției sau comportamentul impulsiv — necesită atenție. Este important ca aceste comportamente să fie observate în cel puțin două medii diferite, pentru a obiectiviza cazul.

ADHD-ul poate avea și componentă genetică: dacă părinții au fost diagnosticați sau prezintă semne ale acestei tulburări, este posibil ca aceasta să se transmită ereditar. În cazul autismului, situația este similară în ceea ce privește observarea comportamentului, însă cauzele exacte nu sunt încă pe deplin cunoscute.

Reguli clare pentru adolescenți și utilizarea telefoanelor

Dr. Andra Sooș explică faptul că adolescenții au nevoie de îndrumare și de reguli clare, mai ales în ceea ce privește folosirea telefonului. După ora 20:00, telefonul nu ar trebui să fie în dormitor, pentru că perturbă somnul, afectează sănătatea mentală și poate favoriza expunerea la situații neplăcute, inclusiv cyberbullying. Regulile trebuie stabilite în familie și respectate consecvent, astfel încât să devină un exemplu de disciplină și responsabilitate.

Pentru a evita conflictele, dr. Sooș recomandă consiliul de familie:

„O dată pe săptămână, părinții și copiii ar trebui să se așeze la masă și să stabilească împreună regulile casei. E important ca toți să participe, să înțeleagă rolurile și responsabilitățile. Și, mai ales, părinții trebuie să fie exemplul, nu doar autoritatea.”

Folosirea telefonului ca „timp liber” pentru părinți poate duce, în timp, la dependență din partea copilului. Dependența apare pentru că nu este stimulată responsabil, iar expunerea la ecrane de la o vârstă foarte fragedă — uneori chiar de la trei luni — poate avea efecte negative. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca cei mici să nu fie expuși la ecrane sub doi ani, iar ulterior să fie limitată durata și să fie urmărită împreună cu părintele, care să explice conținutul în mod adecvat vârstei.

Aplicațiile și conținutul neadecvat vârstei pot genera probleme precum anxietate sau depresie chiar la copii foarte mici. Dr. Andra Sooș a relatat cazul unui băiețel care, după ce a urmărit filme horror pe telefon, a dezvoltat tulburări de anxietate și depresie, subliniind astfel importanța controlului parental și a unei expuneri responsabile la tehnologie.

Programul supra-încărcat al copiilor și efectele asupra sănătății mentale

Mulți copii au acum un program supra-încărcat – dimineața până la școală, apoi ateliere, sport, până seara târziu, fiind tot timpul ocupați. Medicul spune că presiunea socială și toate aceste activități multiple nu sunt în regulă, pentru că copiii au nevoie de momente de recreere, pauză, timp petrecut cu familia și de conectare cu natura. Ea subliniază că supra-solicitarea poate afecta echilibrul lor emoțional și sănătatea mentală.

Foto: Răzvan Negru