Așa cum intuiam încă dinaintea începerii grevei din Educație, mișcarea de protest s-a stins fără a afecta radical calendarul examenelor programate pentru această vară. Expuneam atunci mai multe motive, printre care și rotativa guvernamentală, un fel de rocadă care poate fi acum pusă în practică. Conform protocolului încheiat în urmă cu un an și jumătate, ar fi trebuit ca PNL și PSD să facă schimb de portofolii și să preia pe rând ministerele, unii de la ceilalți. Numai că, fideli principiului celebrului personaj al lui Caragiale (”Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale”) politicienii care s-au înțeles să poștească puterea reinterpretează acum protocolul, încercând să rezolve niște interese de grup prin invocarea nevoii de continuitate la unele ministere. Bunăoară, viitorul premier le-a propus celor de la UDMR să renunțe la Ministerul Dezvoltării pentru a prelua Ministerul Energiei, într-o încercare de a împușca doi iepuri: eliberarea unui post cu miză și înlocuirea lui Virgil Popescu. Strategia e inteligentă, doar că devoalează un mod de lucru ce răspunde în primul rând interesului politic. Sunt discuții aprinse pe tema păstrării unor ministere importante, se negociază la sânge, exclusiv în virtutea mizelor celor două partide, nicidecum pentru interesul cetățeanului. Bineînțeles, la ministerele la care nu se înghesuie interesele grele se poate aplica rocada, conform prevederilor protocolului. Până și felul în care sunt prezentate știrile despre negocierile politicienilor denotă asumarea mentalității de interes și cumetrie politică la nivelul întregii societăți, de la presă până la public. A ajuns să ni se pară normal să auzim că partidul X ține cu dinții de cutare minister și e gata să ofere în schimbul lui două portofolii. E ca la piață, doar că acolo se ciocnesc doar două interese, al vânzătorului și al cumpărătorului. În cazul rocadei guvernamentale, o țară întreagă privește siderată negocierile precupețelor politice, desfășurate mai mult sau mai puțin la vedere, într-un paralelism dezarmant cu interesul cetățeanului. Bătălia pe ciolan se poartă fără menajamente, în deplin dispreț față de norod, iar argumentele invocate pentru păstrarea unor ministere emană batjocură prin toți porii. După 33 de ani de eșecuri politice, de palme umilitoare date poporului, oamenii partidelor parlamentare nu au învățat nici măcar să păstreze aparențele, să își ambaleze interesele meschine în celofanul bunelor intenții. Suntem la fel de disprețuiți precum în perioada primitivă a democrației (?) postdecembriste. Nu că am fi depășit acea perioadă în realitate.