Bogdan Trif: Întâlnire de lucru cu oamenii de afaceri germani din Sibiu

Bogdan Trif: Întâlnire de lucru cu oamenii de afaceri germani din Sibiu

"Zilele trecute, împreună cu ministrul Economiei, Florin Spătaru, am avut o întâlnire cu oamenii de afaceri germani, care investesc în industria din România. La întâlnire a participat și președintele Clubului Economic German, Wolfgang Köber, împreună cu foștii președinți Stefan Braune și Werner Keul, actualmente membri ai Clubului, dar și cu conducerile la vârf ale unor mari companii prezente la Sibiu, în Zona Industrială Vest.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întâlnirea a fost urmată de o vizită la trei obiective importante de pe platforma industrială Vest, două dintre acestea fiind cele mai mari, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât și al numărului de angajați. Este îmbucurător faptul că ambele societăți au un plan de extindere, care a fost deja început prin construcția de noi spații de producție.

După vizită, am avut discuții, la o masă rotundă. Ministrul Florin Spătaru a anunțat că s-a aprobat schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, în valoare de 300 de milioane de euro. ”Prin acest proiect, ne dorim ca aceste companii să-și dezvolte noi linii de producție, să se retehnologizeze, să achiziționeze echipamente care să se încadreze în trendul de reducere a emisiilor de carbon. Este prima schemă de ajutor de stat gestionată de Ministerul Economiei, dedicată acestui sector industrial. Ne dorim ca, prin acest sprijin, să transmitem un semnal către companiile care vor să-și dezvolte și capabilități noi în România sau care vor să-şi extindă investiția deja existentă în țara noastră”, a explicat ministrul Economiei.

Oamenii de afaceri germani au ridicat, printre altele, problema birocrației excesive și cea a transportului angajaților. Sunt instituții publice, în Sibiu, care emit foarte greu actele de reglementare necesare unor investiții noi, iar acest lucru reprezintă o piedică serioasă pusă potențialilor investitori. În privința transportului angajaților, companiile se confruntă cu prețuri exorbitante pe care trebuie să le plătească firmelor care asigură transportul cu microbuzele. Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, Consiliul Județean și celelalte primării din județ trebuie să stea la aceeași masă și să identifice o soluție eficientă pentru transportul oamenilor. Este extrem de importantă asigurarea unor condiții optime pentru ca investitorii de pe platforma industrială Vest să rămână la Sibiu, iar potențialii investitori să fie încurajați să vină aici. Pentru acest lucru, esențială este asigurarea forței de muncă și a mobilității acesteia la costuri decente pentru angajatori.

Zona industrială este inima județului. Aceasta ține în viață economia locală, asigură locuri de muncă și crește nivelul de trai al comunității. Dacă există investiții care atrag bani în județ, se poate asigura dezvoltarea sustenabilă pe toate palierele economiei.

Partidul Social Democrat, întotdeauna, în toate perioadele în care a fost la guvernare, a avut măsuri clare prin care economia României a fost sprijinită."

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - ADVERTORIAL
01 august 2022 la 07:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 7 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.