Bogdan Trif: "Ce face actualul ministru PNL al Antreprenoriatului și Turismului se poate numi furt pentru că se laudă cu munca mea și a echipei PSD!"

Domnul Constantin-Daniel Cadariu, membru PNL, a ieșit public cu un proiect de lege gândit de mine, în perioada în care eram ministru al Turismului, prin care doream să stimulăm turismul de incoming, adică să aducem cât mai mulți turiști străini să viziteze România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul a fost realizat și lăsat la minister, în formă scrisă, după o muncă asiduă a echipei PSD coordonată de mine. Am avut consultări inclusiv cu Consiliul Concurenței, pentru a realiza un proiect care să nu încalce nicio prevedere europeană.

Proiectul lăsat la minister prevede acordarea, pe o schemă de minimis, a unei sume de 50 de euro agențiilor de turism sau operatorilor economici ce administrează structuri ce oferă servicii de cazare pentru fiecare turist străin care petrece patru nopți în România.

Tot un proiect lăsat „la cheie” a fost acordarea unui ajutor pe schema de minimis pentru operatorii economici care participă la târgurile de turism.

Toate proiectele, inclusiv cele de digitalizare a întregului sistem turistic, de realizare a unei hărți electronice turistice a României, au obținut finanțare din fonduri europene nerambursabile și au fost discutate în conducerea PSD, urmând să fie incluse în programul extins de guvernare. Deși au fost realizate, proiectele n-au putut fi implementate deoarece, în toamna anului 2019, Guvernul PSD a căzut în Parlament.

Domnul Cadariu nu poate veni nici cu justificarea că funcționarii din acest minister au întocmit aceste proiecte pentru că ideile au fost ale ministrului, iar munca de realizare a fost, în cea mai mare parte, a oamenilor din cabinetul ministrului. Scrierea proiectelor pe fonduri europene a fost realizată de șefa cabinetului ministrului, expertă în proiecte europene.

Ministrul PNL de acum s-a lăudat și cu proiectele mai sus menționate.

Singura parte bună este faptul că, după doi miniștri care au avut în coordonare Turismul, unul de la PNL și unul de la USR, care au blocat tot și n-au făcut nimic pentru sectorul turistic, al treilea ministru PNL încearcă să promoveze proiecte bune, realizate de echipa PSD, chiar dacă în mod incorect încearcă să-și aroge ideile și munca echipei PSD.

Îi atașez domnului ministru câteva link-uri cu declarațiile date în conferințe de presă în 2019, în care descriam proiectul de stimulare a turismului de incoming, cu care domnul Cadariu iese în fața presei și se laudă ca și cum ar fi al lui. Linkurile sunt disponibile pe pagina mea de facebook: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=357036396422903&id=100063496369505

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Autor
07 februarie 2022 la 10:02
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 56 secunde
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 26.05.2025 TURNU ROSU str. Principala...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 minute
Elevii de clasa a IV-a au descoperit istoria Sibiului alături de istoricul Răzvan Pop
Zeci de elevi din clasele a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria”...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 28 minute
Transilvania Tattoo Expo 2025: Artiști internaționali, tatuaje în ochi și pe limbă, din nou la Sibiu
Festivalul internațional de tatuaje, Transilvania Tattoo Expo, a revenit la Sibiu cu numeroși artiști tatuatori din întreaga lume....
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
O femeie de 46 ani din Agnita a dispărut de acasă. Dacă ați văzut-o anunțați poliția
Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 46 de ani care a plecat de la domiciliu într-o...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Anchetă la Centrul „Speranța” din Sibiu după apariția unor imagini cu un copil agresat de angajați
Imagini revoltătoare apărute în spațiul public în data de 20 mai, surprinse în cadrul Complexului de Servicii pentru...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Sibienii sunt invitați la sport și distracție, de Ziua Copilului, în Parcul Sub Arini
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sibienii sunt invitați să sărbătorească prin sport și distracție pentru întreaga familie,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Bilanț DSP: peste 4.000 de cazuri de gripă și 9 decese înregistrate în județ
S-a încheiat oficial bilanțul numărului de îmbolnăviri în județul Sibiu. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Meci de old-boys la Cisnădie. Reîntâlnire între Șoimii și Nitramonia Făgăraș. Intrarea este liberă!
FC Șoimii Sibiu old-boys joacă, astăzi, primul meci pe teren propriu din acest an. Foștii componenți ai echipei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Transilvania Tattoo Expo – cea mai veche convenție internațională de tatuaje din România, revine, în weekend,la Sibiu
Cea de-a XIII-a ediție a Transilvania Tattoo Expo, cea mai veche convenție internațională de profil din țară, își...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 21 ore
Cei mai frumoși cai se dau în spectacol în Vasile Aaron
Baza Hipică Sibiu, din strada Vasile Aaron, va fi în acest weekend locul în care se vor întrece...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 22 ore
Fost polițist, reținut pentru infracțiuni de fals informatic în formă continuată și înșelăciune. Prejudiciu de peste 30.000 de lei
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Junii Sibiului, mesagerii sibienilor în Germania: au încântat publicul bavarez la EuropaFest
Timp de două zile, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au fost mesagerii sibienilor în Germania, în cadrul EuropaFest...
Actualitate
2 min de citit