Biserica Romano-Catolică, 300 de ani. Clopote topite și alte povești din Piața Mare

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Un monument reprezentativ pentru Sibiu, care apare în toate fotografiile din Piața Mare, pe care îl respectă întreagă comunitate și pe care îl recunoaște orice călător care a trecut prin oraș, sărbătorește 300 de ani de la momentul punerii pietrei de temelie: Biserica Romano-Catolică. Pe 4 iulie 1726 era anunțată începerea lucrărilor noii biserici, la finalul unor negocieri purtate ani buni de zile. Șantierul avea să dureze opt ani de zile și să schimbe pentru totdeauna centrul Sibiului.

Tribuna prezintă astăzi, cu sprijinul Parohiei Romano-Catolice Sfânta Treime Sibiu-Centru și cu ajutorul istoricului Răzvan Pop, câteva detalii din trecutul atât de îndelungat al bisericii. Unele dintre informații sunt mai puțin cunoscute, dar toate foarte interesante.

Începuturi

Sibiul nu a avut episcop catolic foarte mulți ani, iar preoții care serveau unitățile militare austriece cantonate aici au primit târziu și după lungi insistențe un spațiu pentru celebrarea liturghiilor. Se întâmpla cam pe când orașul devenea sediu de garnizoană imperială și capitală a Principatului. Locul cu pricina era cunoscut pe atunci drept Hala Croitorilor. Documentele Bisericii Sfânta Treime explică:

˝Aderarea Sibiului la Reformă în secolul al XVI -lea a făcut ca în oraș, pentru 150 de ani, să nu mai funcționeze nici o parohie catolică, iar vechile biserici care erau până atunci în oraș să aparțină cultului evanghelic luteran. În ciuda edictului de Toleranță de la Turda din 1568, Biserica Catolică a fost lipsită de posibilitatea prezenței fizice a unui episcop. Concret între 1556-1716 biserica catolică din Transilvania nu a avut episcop prezent în teritoriu, fapt ce a cauzat o puternică criză în viața micii comunități rămase răsfirate pe cuprinsul principatului. În anii 1570 numărul preoților catolici râmași în Transilvania nu depășea 30˝.

Permisiunea construirii bisericii în locul Halei Croitorilor vine, deci, în acest context. Documentul care anunța sfințirea pietrei de temelie există și astăzi în arhiva parohiei sibiene.

Opoziție la construcție și pază pe șantier

Istoricul Răzvan Pop a scris la rândul sau despre Biserica Romano-Catolică din Piața Mare, evocând un amănunt deosebit:

˝Conducătorul şantierului a fost Franz Tobias Kalmann (rei armatoriae în Transilvaniae praefecti), el fiind înlocuit de Valentinus Scherzer în 1731. Problema de care s-au lovit diriginţii şantierului a fost opoziţia localnicilor la construirea bisericii. Aceştia, la începutul construcţiei, distrugeau ce se construia ziua, generalul Wallis fiind nevoit a impune o gardă permanentă la şantier˝- explică Răzvan Pop.

Trecutul Bisericii Româno-Catolice din Piața Mare a Sibiului consemnează câteva momente interesante. Bunăoară, la începutul anului 1781, din 15 până pe 17 ianuarie, edificiul a fost în doliu, iar în fiecare dintre aceste zile parohul Johann Szaleffi a susținut un Requiem în memoria împărătesei Maria Tereza, care sfârșise din viață la finalul lui 1780.

Franz Iosef I vizitează Transilvania în anul 1852 , este primit în Piața Mare pe 23 iulie și asistă apoi la un TeDeum și la Sfânta Liturghie din Biserica Romano-Catolică.

Clopotele

Rechiziționarea clopotelor bisericilor și mănăstirilor în timpul Primului Război Mondial a lăsat urme adânci în patrimoniul local. În limbajul de atunci s-a numit recvirare și a fost precedată de o inventariere impusă cu câțiva ani înainte chiar. Parohiile nu puteau păstra, în general, mai mult de un clopot, iar excepția erau clopotele mai vechi de 1700.

Într-un articol documentar semnat de Elena Chiaburu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și dedicat acestei operațiuni din timpul Primului Război Mondial, este explicată situația: ˝Clopotele trebuiau cântărite, urmând a fi plătit un preț de 4 coroane pe kg, dar rechiziția s-a făcut de cele mai multe ori abuziv, fără documente de preluare și fără despăgubiri˝.

Clopotele Bisericii Romano-Catolice au trecut prin aceeași procedura, dar în 1931situatia este remediată. Documentele ( Jubilate 1733-1933, St. Ursula / Sibiu – Hermannstadt, Krafft &Drotleff A.G. Graph. Industrie, Sibiu – Hermannstadt, 1933) rețin momentul sfințirii noilor clopote, în Piața Mare, de către preotul paroh-abate Adolf Vorbuchner.

Biserica

Pe 13 septembrie 1733, în prezența episcopului Transilvaniei, baronul Gregor von Sorger, biserica este târnosită în mod solemn. Era văruită în alb și foarte simplă, cu un altar principal și șase altare laterale, câte unul în fiecare nișă, ulterior fiind treptat împodobită cu pictura de astăzi. Majoritatea altarelor Bisericii Romano-Catolice s-au păstrat în forma originală din perioada construcției, fără prea mari schimbări, alături de confesionalele baroce.

Cele șase altare laterale sunt dedicate Preasfintei Inimi al lui Isus ( altar inițial închinat Sfântului Francis Xavier); Sfântului Iosif (păstrat fără intervenții ulterioare), Sfântului Francisc de Paola (de asemenea păstrat original), Sfântului Petru (inițial Sfântului Ignațiu de Loyola), Sfintei Cruci și Sfântului Nepomuk.

Biserica Romanoio-Catolică Sfânta Treime Sibiu

Lipită de biserică, se află clădirea actualei case parohiale, fost colegiu iezuit, clădire finalizată în 1739. În această școală a studiat în prima parte a vieții și viitorul episcop român unit, Ioan Inocențiu Micu, baron von Klein, născut la Sadu.

300 de ani

Parohia Romano-Catolică ”Sfânta Treime” Sibiu-Centru marchează pe cei 300 de ani de la momentul pietrei de temelie, pe 3 iulie, la ora 18:30, în sala mare de religie de la parterul parohiei. ˝Un moment aniversar important atât pentru comunitatea parohială în sine, cât și pentru comunitatea sibiană per ansamblu˝- transmit oficialii Bisericii.

Biserica Romano-Catolică din Piața Mare este un spațiu al unității în credință, pe de o parte, dar și al diversității. Astăzi, în această biserică se roagă împreună trei comunități istorice (germană, maghiară și română) care de-a lungul timpului au conviețuit împreună. Iar mai nou, există și o comunitate de limbă engleză. În acest fel Cuvântul lui Dumnezeu coboară și pătrunde în inimi, în limba maternă a fiecăruia, pentru a-i învăța apoi pe toți să vorbească și să trăiască o singură viață, viața în Christos.