Biserica Evanghelică din Hoghilag va fi restaurată parțial de voluntarii „Ambulanței pentru monumente”

Biserica Evanghelică din Hoghilag va fi restaurată parțial de voluntarii „Ambulanței pentru monumente”

Biserica Evanghelică din Hoghilag, clădire de cult menționată încă din 1446, va fi restaurată parțial și conservată de voluntarii „Ambulanței pentru monumente”. Echipa de voluntari a început, în aceste zile, un amplu proces de reparare și restaurare a acoperișului bisericii, astfel încât aceasta să poată intra în conservare până când va fi restaurată în totalitate. La fel ca și în cazul altor monumente salvate în Transilvania, specialiștii „Ambulanței” vor lucra benevol pentru a pune în siguranță obiectivul aflat în stare de degradare.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clădirea  se află chiar în zona centrală a Hoghilagului fiind un simbol al comunității. Biserica este, în prezent, în administrarea Primăriei Comunei Hoghilag, care încearcă să identifice fonduri pentru a o restaura în totalitate. 

„Suntem onorați și bucuroși pentru că „Ambulanța pentru monumente" și prietenul nostru Eugen Vaida au decis să vină în comunitatea noastră și să ne ajute să salvăm biserica evanghelică, un simbol al Hoghilagului. Echipa voluntarilor „ambulanței” vor interveni pentru a face lucrările urgente de restaurare și conservare a bisericii, în special pentru a repara acoperișul deteriorat. 

În paralel, administrația locală încearcă să găsească fondurile necesare pentru a restaura în totalitate biserica și pentru a o introduce în circuitul turistic al bisericilor evanghelice din Transilvania. Biserica evanghelică și turnul său impunător reprezintă un simbol al comunității noastre, iar în curtea acesteia se desfășoară, an de an, o parte a manifestărilor din cadrul Sărbătorii Tuberozelor”, a spus Nicolae Lazăr, primarul Comunei Hoghilag. 

Proiectul „Ambulanța pentru monumente” a fost inițiat de către un grup de iubitori ai patrimoniului și este derulat de către Asociația Monumentum. Proiectul își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din Transilvania, până când acestea vor putea fi restaurate. Regula după care funcționează proiectul este simplă: acolo unde există cel puțin un sprijin pentru achiziționarea materialelor necesare intervenției, „ambulanța” și voluntarii se vor ocupa de punerea în siguranță a acelui obiectiv. Proiectul pilot a fost cofinanțat prin Administrația Fondului Cultural Național și este sprijinit de către Alteța Sa Regală Prințul de Wales si Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture

 

Despre Biserica Evanghelică din Hoghilag 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Biserica Evanghelică din Hoghilag este situată aproximativ în mijlocul localității, iar prima mențiune istorică a lăcașului datează din anul 1446. La 6 aprilie a acelui an s-a depus o petiție la Roma pentru a se aproba de către conducerea bisericii catolice vizitarea bisericii parohiale a Maicii Domnului din „Halwelagen (Hodwylag, Transilvanensis dioceza)-Hoghilag”. Este posibil ca biserica de astăzi să fi fost ridicată pe același loc în care se afla biserica închinată Fecioarei Maria. Din păcate, nu există manuscrise care să susțină această poziție.

În anii 1702 și 1724 clădirea a căzut pradă flăcărilor. În perioada slujirii preotului Johannes Jobi, de 38 de ani (1756-1794), s-au efectuat reparații importante nu numai la turn și casa parohială, ci și la clădirea bisericii: încă trei ferestre s-au făcut în ziduri – pentru că biserica era prea întunecată – pardoseala de la cor a fost ridicată, iar în fața ușilor de la intrare au fost construite holuri de lemn.

În 1801 acoperișul a fost complet renovat. În timpul unei inspecții bisericești efectuate în anul 1820, s-a hotărât extinderea clădirii. Așadar, în 1828 (preot era Michael Maetz) s-a început extinderea și reabilitarea bisericii, iar în 1834 lucrarea a fost finalizată în forma sa actuală. Rezultatul este o biserică elegantă, luminoasă, cu ferestre închise în unghi drept în partea de sus. Biserica are o lățime de aproximativ 8 metri și o lungime de 30 de metri, cu nava de 23 de metri și corul de 7 metri. Trei portaluri cu holuri din cărămidă duc în biserică. O ușă mai mică de ieșire este amplasată în corul de lângă standurile parohiei. Portalul principal este situat pe fața de vest, celelalte două aproximativ în mijlocul laturilor de nord și de sud ale clădirii.

În 1910 biserica a fost tencuită din nou. La 6 iulie 1923, un fulger a lovit frontonul peretelui și a provocat pagube însemnate. În anii care au urmat, preotul Michael Binder s-a preocupat de înlăturarea pagubelor și a încercat întotdeauna să mențină biserica și cetatea în bune condiții și să efectueze toate reparațiile necesare la timp. Reparații semnificative nu mai erau de realizat. În 1956, pe vremea preotului Michael Mosberger, s-a introdus curentul electric în biserică și în casa parohială. La toate lucrările, membrii vecinătății s-au implicat exemplar ca voluntari. Un ajutor însemnat, în conservarea clădirii bisericii și a cetății, s-a primit de la toți compatrioții noștri care emigrau sau erau deja în occident,  prin donarea de bani.

În 1990, aproape întreaga populație germană a emigrat din Hoghilag, astfel încât parohia a fost desființată. La 3 august 1990, preotul Johann Menning a ținut ultimul serviciu divin în Hoghilag. În prezent, biserica este administrată de administrația locală. 

Orga din Hoghilag datează din anul 1819/20 și a fost făcută de Samuel Maetz din Biertan. Este alcătuită din 2 pârghii manuale, 1 pedală și 19 registre. După cum rezultă din însemnarea clopotarului Mathias Kloos, aceasta a fost demontată în primăvara anului 1830 și remontată în toamna aceluiași an, deoarece atunci biserica era renovată. Carcasa orgii era făcută în stilul clasic. În 1838 orga, altarul, vasul de botez și amvonul suspendat au fost aurite. Cu siguranță, înainte de acest instrument, a mai existat o orgă în partea de cor a sălii, potrivit însemnărilor din arhiva bisericii și în timpul preotului Johannes Jobi (1756-1794), a fost plasată spre peretele de vest. Despre soarta acesteia nu există nici un fel de informație. La 18 iulie 1918 tuburile de orgă au fost luate  pentru suma de 738,68 coroane, bani plătiți către comunitate. În anul 1931, în perioada preotului Michael Binder, orga a fost restaurată de către firma "L. Wegensteins Söhne" din Timișoara.

Tuburile și piesele de sunet luate în timpul războiului au fost înlocuite. În 1975, constructorul de orgă Hermann Binder a înzestrat-o cu  suflante electrice.

Această orgă a încântat sătenii din Hoghilag cu sunetul său frumos, până în 1990. Astăzi, orga din Hoghilag se află păstrată la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. 

(Extras din monografia „Hoghilag – acolo a fost casa mea”)

 

06 august 2022 la 09:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.