Un medieșean în vârstă de 75 de ani a suferit un accident mai puțin obișnuit. După ce a băut mai multe pahare, a vrut să se deplaseze cu bicicleta, dar se pare că nu a reușit să-ți țină prea bine echilibrul, intrând într-un stâlp.
„Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit la un autoaccident produs pe strada Vasile Pârvan, în municipiul Mediaș. Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o bicicletă spre strada Stadionului, un localnic în vârstă de 75 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe partea stângă a direcției de mers. Biciclistul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital conștient. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat” au transmis reprezentanții IPJ.
Tot în Mediaș, în urma unui accident rutier, o femeie de 46 de ani a ajuns la spital cu un traumatism cranian.
Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în municipiul Mediaș la un accident rutier.
Echipajul a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 46 de ani. Aceasta a fost transportată la spitalul din Mediaș conștientă având un traumatism cranian.
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Mihai POPA