Banca Națională a României a lansat proiectul Antreprenoriat de TOP

Banca Naţională a României a lansat astăzi proiectul Antreprenoriat de Top, iniţiativă care vizează creşterea educaţiei economice şi financiare a antreprenorilor din România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În data de 11 octombrie 2023, Banca Națională a României, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare din România, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Academia de Studii Economice din București, Asociația Română de Fintech și Institutul Bancar Român, a organizat Conferința de prezentare a proiectului Antreprenoriat de TOP care are ca obiectiv creșterea educației economice și financiare a antreprenorilor din România, a anunţat Elena Liliana Cacovean, Referent de specialitate în cadrul Agenţiei SIBIU.

Pornind de la premisa că educația economică și financiară este un interes național comun al autorităților publice, organizațiilor, mediului privat și al populației și că este primordială coordonarea la nivel macro a tuturor părților interesate, Antreprenoriat de TOP își propune creșterea nivelului de educație financiară a firmelor, prin dezvoltarea cunoștințelor financiare, îmbunătățirea comportamentului financiar, dar și prin ameliorarea atitudinii financiare, creșterea incluziunii financiare în rândul companiilor, utilizarea mai amplă a produselor și serviciilor financiare și îmbunătățirea gradului de digitalizare a activităților financiare și de afaceri.

Proiectul va fi implementat concomitent pe mai multe paliere, respectiv conferințe, seminare și workshop-uri organizate începând cu data de 1 noiembrie, dar și prin realizarea unor soluții digitale care să facă disponibilă informația pentru antreprenori, într-o manieră rapidă și facilă prin construirea unui portal național de către Banca Națională a României și partenerii din industria financiară. Portalul va conține date și informații cu titlu gratuit și va avea secțiuni multiple: soluții de finanțare oferite bănci, IFN-uri, soluții alternative; resurse informaționale pentru antreprenori; instrumente și soluții pentru digitalizarea activității financiare a companiei și familiarizarea cu instrumente oferite de FinTech; fonduri nerambursabile – europene sau care pot fi accesate prin programe guvernamentale; servicii specifice pentru sprijinirea startup-urilor; securitate cibernetică legată de activitatea financiar – bancară; consultanță juridică, legislativă și contabilă, aspecte privind disciplina financiară; sfaturi utile, estimând că va fi funcțional în prima jumătate a anului viitor.

Acest demers se va derula sub coordonarea Băncii Naționale a României, ca urmare a Recomandării Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială nr. R/3/2022 privind creșterea sustenabilă a intermedierii financiare, în parteneriat cu asociațiile economice reprezentative, mediul academic, ministerele de linie și sectorul bancar, alături de alte asociații din sistemul financiar din România și mediul de business, într-o manieră coerentă cu abordarea Uniunii Europene si a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Aderarea la OCDE este unul din obiectivele strategice ale României, iar procesul aderării presupune și consolidarea educației financiare a antreprenorilor.

Lansarea la București a acestui proiect va fi urmată de evenimente similare ce se vor organiza la Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, cu sprijinul universităților partenere și vor continua cu Sibiu, Brașov, Constanța și Craiova în cursul anului viitor.

11 octombrie 2023 la 20:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 minute
A început Campania Antifumat la Sibiu: mere în schimbul țigărilor și teste gratuite pentru public
O nouă ediție a Campaniei Antifumat inițiată de Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu  își propune să informeze populația despre...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 41 minute
Sibiu aleargă pentru bine: Maratonul Internațional 2025 doboară toate recordurile
În data de 20 mai a avut loc o conferință de presă tehnică dedicată Maratonului Internațional Sibiu 2025,...
Actualitate
7 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 42 minute
Aleargă pentru cauze reale: 19 proiecte deja peste target la Maratonul Internațional Sibiu
Mai sunt doar patru zile până când centrul Sibiului va răsuna din nou sub pașii alergătorilor înscriși în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 50 minute
Autoritățile verifică condițiile Casei de tip familial „Răzvan” din Sibiu
Casa de tip familial „Răzvan” din Sibiu este verificată de autorități, după ce în spațiul public au apărut...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Elevii sibieni, premiați la Olimpiadele Naționale de Tehnologia Informației și Inteligență Artificială
Elevii din județul Sibiu au obținut rezultate remarcabile la două dintre cele mai importante competiții naționale din domeniul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Un bărbat din Cisnădie, tăiat pe față cu un obiect asemănător unei săbii
Marți în jurul orei 11, un bărbat din Cisnădie a fost tăiat pe față cu un obiect asemănător...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Foto/ Video: Controale pe A1 Sebeș–Sibiu: Șoferi amendați, certificate reținute și viteză record de 170 km/h
Sute de vehicule au fost trase pe dreapta pentru controale în parcarea Rompetrol de pe Autostrada A1, pe...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Sibienii n-au cucerit Cupa, dar suporterii lor au cucerit Aradul. Imaginile și rândurile care vor rămâne mărturie peste timp pentru viitorii fani…
Dacă, în urmă cu 8 ani, prezența fanilor lui Hermannstadt a fost mai timidă, pe ”Arena Națională”, la...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Muzeul ASTRA găzduiește un nou atelier de restaurare și pictură pe lemn
Muzeul ASTRA organizează în perioada 19-23 mai, „Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare pictură pe lemn - Ediția a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
O minoră de 14 ani din Arpașu de Sus a dispărut de acasă. Dacă ați văzut-o sunați la 112
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă fără a se...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Alegerile prezidențiale s-au desfășurat fără incidente în județul Sibiu
Alegerile prezidențiale s-au desfășurat în condiții normale în județul Sibiu. Potrivit informațiilor oferite de IPJ, nu au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Un demers în premieră națională: Consiliul Județean Sibiu și Programul ROMACT au organizat un atelier dedicat colectării și utilizării datelor despre comunitățile vulnerabile
Pe 15 mai 2025, Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Programul ROMACT (inițiativă comună a Consiliului Europei și...
Actualitate
3 min de citit