BAC-ul de august, după contestaţii: promovarea, cu 1,5% mai "ridicată". Sibiul, doar pe locul 9 în topul naţional

BAC-ul de august, după contestaţii: promovarea, cu 1,5% mai "ridicată". Sibiul, doar pe locul 9 în topul naţional

Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu a anunţat că marţi s-au afișat rezultatele finale ale examenului national de Bacalaureat, sesiunea august 2023. La nivel național, rata de promovare pentru absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare, înregistrată la sesiunea august 2023 a examenului național de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, este de 32,5% (mai mare cu 2,7% față de procentul înregistrat înainte de soluționarea contestațiilor – 29,8%). 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La nivelul județului Sibiu, după rezolvarea contestațiilor, 179 elevi (35,4% – mai mult cu 1,6% față de procentul de promovare înainte de depunerea contestațiilor – 33,0%) au obținut o medie de cel puțin 6, iar 327 elevi (64,6%) au obținut o medie sub nota 6, (din care 102 elevi au obținut medii între 5 – 5,98, media minimă de promovare fiind 6). La examenul de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022 rata de promovare a fost de 38,8% (188 elevi), sesiunea august-septembrie 2021 rata de promovare a fost de 32,9% (185 elevi), sesiunea august-septembrie 2020, rata de promovare a fost de 30,4% (164 elevi), iar în sesiunea august-septembrie 2019, rata de promovare a fost de 30,6% (173 elevi).

Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea august 2023, după rezolvarea contestațiilor, a rămas același (1 – Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică), iar numărul unităților de învățământ cu procent de promovare de 100% a rămas același (2 – Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu și Liceul Tehnologic „Stănescu Valerian” Târnava.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu cu rata de promovare de peste 60% a examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021, sunt Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" Sibiu – 100%, Liceul Tehnologic "Stănescu Valerian" Târnava – 100%, Liceul de Artă Sibiu – 90%, Colegiul Economic "George Barițiu" Sibiu – 75,00%, Liceul Teoretic "Gustav Gündisch" Cisnădie – 71,42%, Colegiul Național Pedagogic "Andrei Șaguna" Sibiu – 62,50%, Colegiul Național "Octavian Goga” Sibiu – 50%, Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Sibiu – 50%, Liceul Teoretic "Constantin Noica" Sibiu – 50,00% şi Colegiul Tehnic "Cibinium" Sibiu – 50,00%.

După ambele sesiuni ale bacalaureatului de anul acesta, cea din iunie-iulie și cea din august, județul Sibiu ocupă abia  locul 9, cu o rată de promovare de 81,6%, după județele: Cluj (85,0%), Brăila (84,0%), Iași (82,9%), Bacău (82,5%), Argeș (82,4%), Alba (82,3%), Neamț (83,3%), Brașov (82,1%) și Galați (81,7%).

Imagine intercalată
Imagine intercalată
30 august 2023 la 10:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.