Foto: Răzvan NEGRU
Asociația ASPASIB a lansat un apel public către cei 21 de consilieri locali ai Sibiu (inclusiv celor doi conislieri suspendați), solicitându-le să își exprime public poziția, înaintea ședinței din 30 aprilie, când se preconizează că va fi votat regulamentul local privind jocurile de noroc.
Reprezentanții asociației susțin că decizia Consiliului Local este una dintre cele mai încărcate de miză decizii administrative din ultimii ani în ceea ce privește protecția copiilor și a comunității locale. În comunicatul transmis presei, ASPASIB afirmă și că a cerut consultarea cetățenilor de către Primrie, printr-un vot online, similar modelului aplicat în Cisnădie, însă solicitările asociației nu ar fi primit răspuns din partea administrației municipale.
Asociația ASPASIB anunță că a transmis fiecăruia dintre cei 21 de consilieri locali ai Sibiu un chestionar oficial prin care le solicită să își exprime public poziția înaintea ședinței din 30 aprilie, când urmează să fie votat regulamentul local privind jocurile de noroc.
Potrivit organizației, până la momentul publicării acestui material, doar doi consilieri locali ar fi transmis un răspuns. Este vorba despre Gheorghe-Lucian Hunyadi din partea PNL și Constantin Dincă, din partea AUR, menționați de asociație în lista publicată odată cu comunicatul.
Prin chestionarul transmis, ASPASIB le cere aleșilor locali să precizeze dacă susțin organizarea unui vot online consultativ al cetățenilor, similar modelului aplicat în Cisnădie, dar și cum vor vota proiectele aflate pe ordinea de zi privind restricționarea sau interzicerea sălilor de jocuri de noroc. Întrebările puse consilierilor sunt:
ÎNTREBAREA 1 — VOT ONLINE
Susțineți cu DA sau NU petițiile noastre oficiale pentru organizarea unui vot online al cetățenilor Sibiului ÎNAINTE de ședința din 30 aprilie — exact cum a procedat Cisnădia înainte de a vota interzicerea completă?
→ Dacă DA: La ce dată exactă are loc votul online?
→ Dacă NU: Care sunt argumentele dumneavoastră?
ÎNTREBAREA 2 — PROIECT 18507/12.03.2026
Votați DA sau NU proiectul pentru interzicerea totală a sălilor de jocuri de noroc pe tot teritoriul UAT Sibiu, cu excepția agențiilor loto?
→ Dacă NU: Care sunt argumentele dumneavoastră?
ÎNTREBAREA 3 — PROIECT 18508/12.03.2026
Votați DA sau NU proiectul pentru interzicerea totală a sălilor de jocuri de noroc pe tot teritoriul UAT Sibiu?
→ Dacă NU: Care sunt argumentele dumneavoastră?
ÎNTREBAREA 4 — PROIECT 20996/20.03.2026 (proiectul Primarului)
Votați DA la proiectul inițiat de Primarul Municipiului Sibiu, în deplină cunoștință de cauză, adică ignorând:
→ Dacă DA: Care sunt argumentele pentru care 100 metri și program 24/7 reprezintă o reglementare reală și suficientă pentru protejarea copiilor din Sibiu?
→ Dacă NU: Nu mai avem nevoie de argumente. Vă mulțumim !
ÎNTREBAREA 5 — VOT SECRET
Conform Codului administrativ (art. 138 alin. 13), INDIFERENT de modalitatea de vot aleasă, votul fiecărui consilier local în parte SE CONSEMNEAZĂ OBLIGATORIU în procesul-verbal al ședinței — document public.
Vă angajați public că, indiferent dacă votul din 30 aprilie va fi deschis sau secret, veți face public votul dumneavoastră individual ÎNAINTE sau IMEDIAT DUPĂ ședință?
Reprezentanții organizației spun că vor continua contactarea consilierilor locali prin telefon, e-mail și mesaje, iar răspunsurile primite vor fi centralizate și publicate în timp real pe site-ul și conturile de pe rețelele de socializare ale asociației.
În ședința Consiliului Local Sibiu din 30 aprilie urmează să fie dezbătut regulamentul privind funcționarea sălilor de jocuri de noroc, subiect care a generat controverse și dezbateri publice în ultimele săptămâni.
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA