Artistul Sebastian Emanuel Stan, despre rădăcini, cântec și costumul popular: „Sibiul are acel sentiment de acasă pe care nu îl poți înlocui”

De Ziua Universală a Iei, sărbătoare dedicată unuia dintre cele mai cunoscute simboluri ale identității românești, interpretul de muzică populară Sebastian Emanuel Stan vorbește despre legătura cu rădăcinile sale, despre drumul care l-a purtat spre scenă și despre rolul pe care tradițiile îl au în viața sa. Cunoscut pentru atașamentul față de folclorul transilvănean și pentru aparițiile sale în port popular, artistul consideră că ia și costumul tradițional spun o poveste despre memorie, apartenență și respect pentru valorile moștenite. Într-un interviu acordat Tribunei, Sebastian Emanuel Stan a rememorat anii copilăriei, primele întâlniri cu scena și emoția de a reprezenta Sibiul și folclorul transilvănean în fața publicului.

Bucuria de a cânta, moștenită din copilărie

„Din anii copilăriei am păstrat bucuria simplă de a cânta. Cred că acolo, în copilărie, se așază lucrurile cele mai curate: felul în care privești lumea, emoția cu care asculți un cântec, respectul pentru oameni și pentru locul din care vii. Viața m-a purtat prin multe locuri, pe scene diferite, în fața unor publicuri diferite, dar nu am schimbat niciodată legătura cu rădăcinile mele. Am încercat să rămân același om care cântă cu emoție, cu respect și cu gândul la cei de acasă”, spune interpretul.

Întrebat dacă în adolescență era mai degrabă visător, rebel sau disciplinat, Sebastian spune că se regăsește câte puțin în fiecare dintre aceste ipostaze, însă mai ales în cea de visător. Își amintește că visa mult și își imagina drumurile pe care le-ar putea urma, scenele pe care avea să urce, oamenii pe care îi va întâlni și succesul artistic la care aspira. Nu se consideră însă că ar fi fost rebel în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă încăpățânat în a-și urma convingerile și în a crede în ceea ce simțea: ,,Disciplina a venit treptat, odată cu scena. Muzica te învață că talentul nu este suficient. Trebuie muncă, răbdare, repetiție și respect pentru public. Pentru mine muzica a fost și este un înger păzitor, înger care m-a ancorat în principiile și convingerile pe care le am în prezent”.

Privind în urmă, spune că nu a știut de la început cu mintea, dar am simțit cu inima că destinul său va fi legat de scenă.

,,Viitorul e un mister, combinat cu teamă. Scena a venit firesc în viața mea, ca o chemare care s-a făcut tot mai clară. Au existat, sigur, și alte drumuri, pentru că viața te pune mereu în fața mai multor alegeri. Dar cântecul a rămas mereu aproape. Chiar și atunci când făceam altceva, muzica era acolo, ca un fir care mă lega de mine însumi”, mărturisește artistul.

De asemenea, își amintește că primul moment în care a simțit că muzica înseamnă mai mult decât o simplă pasiune a avut loc în copilărie, la o serbare organizată pe scena căminului cultural. Era la grădiniță sau în primii ani de școală și, deși nu își amintește exact vârsta, își amintește foarte bine emoțiile acelui moment. Privirile oamenilor din sală, liniștea de dinaintea cântecului și bucuria resimțită după interpretare au rămas întipărite în memoria sa: ,,Când simți că prin vocea ta ajunge mai departe o parte din sufletul unui loc, atunci înțelegi că muzica nu mai este doar pasiune. Devine responsabilitate. Devine chemare. Devine parte din tine. E o binecuvântare”.

Reprezentarea Sibiului și a folclorului transilvănean pe scenă este, în același timp, o onoare și o mare responsabilitate. Artistul spune că Sibiul înseamnă mult mai mult decât un oraș frumos, fiind un spațiu încărcat de istorie, tradiții și valori păstrate cu grijă de generații întregi.

,,Folclorul transilvănean are o sobrietate aparte, o frumusețe așezată, o eleganță care nu are nevoie de artificii. Când îl duc pe scenă, simt că nu mă reprezint doar pe mine, ci o lume întreagă din care vin. Sibiul are un fel aparte de a rămâne în suflet. Are liniște, are istorie, are cultură și are oameni care își poartă identitatea cu discreție și demnitate. Este un loc în care trecutul nu pare vechi, ci viu. Îl vezi în case, în ulițe, în biserici, în Muzeul ASTRA, în satele din jur, în port, în joc și în cântec. Am văzut multe locuri frumoase, dar Sibiul are acel sentiment de acasă pe care nu îl poți înlocui”, mai adaugă el.

Costumul popular, mai mult decât o ținută de scenă

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, Sebastian Emanuel Stan vorbește despre costumul popular românesc ca despre o expresie a identității și a memoriei colective. Artistul consideră că ia (pentru femei) și cămașa tradițională (pentru bărbați) sunt mult mai mult decât simple piese vestimentare, deoarece în fiecare cusătură se regăsesc răbdarea, credința și talentul celor care le-au realizat. Portul popular spune povestea unei comunități fără a avea nevoie de cuvinte și păstrează vie legătura dintre generații, iar purtarea costumului popular implică respect și responsabilitate, deoarece acesta poartă în el o parte din istoria și valorile poporului român:

,,Pentru mine nu este doar un costum de scenă. Este o parte din identitatea mea. Portul popular nu se îmbracă doar pentru imagine, se poartă cu respect. Când urc pe scenă în costum popular, simt că intru într-o stare anume. Devii mai atent la gesturi, la cuvinte, la cântec, la felul în care te prezinți în fața oamenilor. Portul popular îți amintește cine ești și de unde vii. O poveste specială pentru mine o are cămașa populară cu motive din Mărginimea Sibiului, mai exact din zona Jina. Nu este doar o piesă de port, ci o legătură directă cu locul, cu oamenii și cu felul lor de a trăi frumos și demn. Zona Jina are o identitate puternică, iar motivele de pe cămașă vorbesc despre rânduială, muncă, credință și respect pentru tradiție. Când port această cămașă, simt că nu îmbrac doar o cămașă, ci duc mai departe o parte din sufletul Mărginimii. Pentru mine, ea are o valoare aparte, pentru că mă leagă de Sibiu, de Transilvania și de lumea aceea a satului românesc în care portul nu era decor, ci identitate”.

Dintre toate imaginile care l-ar putea reprezenta peste ani, artistul spune că ar alege, fără ezitare, o fotografie în costum popular, poate chiar purtând cămașa tradițională cu motive din Mărginimea Sibiului, din zona Jina.

,,Peste ani, mi-aș dori ca oamenii să vadă în acea imagine nu doar un artist pe scenă, ci un om care a încercat să rămână aproape de rădăcinile sale și să poarte mai departe, cu demnitate, o parte din identitatea românească. Un om al lor, care a adus bucurie în suflete prin cântecul dăruit de Dumnezeu”, încheie Sebastian Emanuel Stan.

Foto: Arhiva Sebastian Emanuel Stan