Arhiepiscopia Sibiului, în sprijinul semenilor

Arhiepiscopia Sibiului, în sprijinul semenilor

Luna decembrie stă sub semnul gesturilor umanitare, atenția multora îndreptându-se către cei aflați în nevoi. În acest sens, Departamentul Social-filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și AFOS (Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu) întreprind o serie de acțiuni caritabile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Departamentul Social-filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și AFOS (Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu) organizează în această perioadă premergătoare marelui praznic al Nașterii Domnului mai multe acțiuni filantropice în Sibiu si împrejurimi, prin care se oferă daruri şi sprijin material mai multor categorii de persoane vulnerabile, aflate în îngrijirea unor instituții sociale de stat sau bisericești, spitalizate sau aflate în sânul unor familii în risc social.

Primii vizitați au fost copiii și tinerii din Centrele de plasament „Prichindelul” și „Speranța” din Sibiu, cei din Casa de tip Familia „Dalia” si cei din Centrul „Noi Orizonturi” ai Asociației Soborul Sf. Arh. Mihail si Gavriil, filială a AFOS, care au primit pachete de alimente și dulciuri, produse sanitare, potrivite vârstei și situației lor sociale sau medicale. De asemenea, beneficiarii serviciului de livrare a mesei calde a AFOS au primit si ei daruri in preajma sarbătorii Sf. Nicolae.

Cu sprijinul unor sponsori si prin acțiunile de strângere de fonduri, alimente, jucării sau îmbrăcăminte ale elevilor, precum cele de la Școala Gimnazială nr. 18 din Sibiu sau de la Școala Gimnazială din Cristian, jud. Sibiu, este în desfășurare o  campanie extinsă de dăruire către numeroase familii care au primit si vor primi ajutoare financiare, alimente, medicamente si îmbrăcăminte la sediul Departamentului sau la domiciliul lor.

În ultima perioadă zeci de persoane de diferite categorii sociale, oameni ai străzii, copii sau vârstnici aflați în situații dificile au beneficiat de profilaxie dentară, de consultații și lucrări gratuite din cadrul Cabinetul Stomatologic al AFOS.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Îi binecuvântăm pe copiii încercați de boală în această perioadă și îi asigurăm pe părinții acestora, cât și pe cei care îi îngrijesc în spital sau acasă de grija noastră și de rugăciunea din comunitățile bisericești. Suntem fericiți când facem o bucurie unui copil și nădăjduim ca Dumnezeu să le aline suferința și fiecare dintre ei să se întoarcă deplini sănătoși în familiile lor”.

Acțiunile filantropice vor continua săptămana viitoare cu vizitarea unor secțiilor spitalicești sau asociații de persoane cu probleme de sănătate, grădinițe sau centre pentru vârstnici. De asemenea întâlnirile cu tinerii continuă prin implicarea in activități nonformale ale consilierilor AFOS.

Marți la ora 19:00, la Sala Thalia din Sibiu, concertul, eveniment al OTS va prilejui si campania națională de strângere de fonduri ”Ajută un bătrân să zâmbească” a Federației Filantropia din care face parte si AFOS (Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu).

Fie ca bucuria dăruirii să cuprindă pe cât mai mulți prin Dumnezeu care lucrează prin dragostea Sa în toți!” se arată pe site-ul http://mitropolia-ardealului.ro/.

10 decembrie 2023 la 10:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 oră
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 4 ore
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Atacantul care a retrogradat cu FC Hermannstadt e la un pas să joace în cupele europene
Marko Gjorgjievski este dorit de Sileks, echipa din Macedonia de Nord care va evolua în preliminariile UEFA Conference...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.