Anonimatul bogăției sau care bogăție îți aduce un nume

Anonimatul bogăției sau care bogăție îți aduce un nume

Unii ar crede că nu există nici o legătură între Evanghelia Duminicii care a trecut- a Învierii fiicei lui Iar- și a Duminicii acesteia, intitulată a Bogatului nemilostiv și sărmanului Lazăr (Luca 16.19-31). Integrarea lor în tonalitatea liturgică a timpului pregătitor al Postului Nașterii Domnului Iisus Hristos, modul în care se leagă una de alta ne este propus de ceea ce Părintele Ilie Moldovan spunea a fi „integrarea liturgică”. Referindu-se la modul în care, revin, pericopele evanghelice se leagă în firul pedagogic al cultului ortodox. O scriu și pentru aceia care nu înțeleg că regula catehetică a Evangheliarului este creșterea unor virtuți nu simpla memorare a unor texte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

            Pare, așadar, că nu e nici o legătură în descrierea tabloului din Capernaum cu iconologia pildei acesteia care ne vine în întâmpinare. Totuși dacă gândim la femeia cu scurgerea de sânge care pierduse averea sa cu doctorii și nu se vindecase și prin scurgerea de sânge se afla, pur și simplu, dincolo de porțile civilizației vremii sale n-ai cum să nu vezi icoana sărmanului Lazăr. Așa cum Iair ne arată care ar fi fost soluția vieții bogatului din pilda Duminicii acesteia: pocăința. Ieșirea în întâmpinarea lui Hristos chiar dacă ceilalți, slugoii de curte, râd, rânjesc la adresa încrederii tale- bogat în putere religioasă și fragil prin boala copilei- în Învățătorul ce străbate istoria.

            Pilda oferită de Mântuitorul vine după parabola despre Iconomul necredincios  (Luca 16. 1- 18) care fusese adresată poporului dar și fariseilor, atotștiutorii, „recitatorii” (poate că sunt un pic răutăcios) Legii care pierduseră din vedere tocmai vederea lui Dumnezeu. Car ele vorbea. Este ceva din pilda iconomului necredincios care reverberează în pilda cea nouă, aceea cu un bogat pierdut în anonimat și un sărac al cărui numea, Lazăr, trece peste veacuri pentru a ne dovedi că sărăcia nu este niciodată anonimă înaintea lui Iisus Hristos. Pentru că un verset al pildei precedente spune, referindu-se la fii veacului acestuia care fac pe înțelepții: „Eu vă zic vouă: Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă, ca, atunci când veți părăsi viața, să vă primească ei în corturile cele veșnice” (Luca 16.11) și „deci dacă n-ați fost necredincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată?” (Luca 16. 12). Finalul fiind lecție până în vremea de acum: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți și lui Dumnezeu și lui Mamona” (Luca 16.13). Din acest prag de logică Domnul rostește pilda bogatului care trăiește în porfiră și vizon și a săracului Lazăr, amărâtul ce îndulcea cu rănile sale prietenia câinilor. Luca, antiroman declarat, aduceți-vă aminte că diavolii se cheamă Legiune, asemeni unei unități militare romane, alege să-l îmbrace pe bogatul cel neatent la sărăcia aproapelui în profiră și vizon, hainele ocupantului și a slugoiului său- dinastia irodiană. Este atent numai la sine și abia moartea pare să-l aducă în adevărata simțire, la măsura neputinței de a mai negocia câte ceva, de a mai ciupi de la celălalt spre a avea câștig. Dar celălalt este Avraam, tatăl poporului israelit, Părintele a tot ce însemna valoare în neamul lui Israel.

            Opoziția între aroganța din timpul vieții și păruta liniște din dialogul post-mortem nu e întâmplătoare. Hristos Domnul arată că a fost bogat peste o bogăție nedreaptă- bănuim după aroganță că nu făcea alta decât să exploateze mulții lazări din jurul curții sale- și nu făcuse decât să își trăiască limitele aroganței și neputinței de a căuta Împărăția lui Dumnezeu. Nu avea ce căuta în bogăția cerurilor. Nici el și nici frații pentru care cere mediere. Bogatul total neatent la Lazăr în viața cotidiană, cere învierea lui Lazăr pentru ca să fie trezită familia sa. E limpede aici că Luca se așează în parabolă și așează în parabolă numele lui Lazăr, cel din Betania cea de lângă Ierusalim, Domnul insistând că nici învierea și trimiterea celui înviat nu ar schimba nimic din finalitatea vieții lor câtă vreme sunt neatenți la Moise și profeți. E o lecție și pentru mulți dintre noi cărora învierea lui Lazăr din Betania, a patra zi după moarte, nu ne mai spune nimic și am trecut-o la fapt divers și atât neînțelegând în ce mod ea aduce o lumină de înțelegere și încredințare a Învierii Domnului Însuși.

Ce vrea să ne spună Hristos despre înviere și judecată prin parabola aceasta? Că nu există înviere pentru aceia care nu cred în nașterea de sus, care nu cred în schimbarea vieții în timpul vieții acesteia trecătoare pentru aceea viitoare. Care se dau ceea ce nu sunt în viața aceasta- hainele bogatului dădeau de înțeles poporului de lazări că e fie de neam regal fie senatorial, cel puțin- pentru a se rata total și în viața viitoare. Înțepeniți în corupția valorilor sunt convinși că li se cuvine totul. Chiar și eternitatea.

Care bogat va păstra, așadar, un nume un neintrând în anonimatul minciunii? Mântuitorul o spune atent. Cel care nu slujește la doi stăpâni: lui Mamona și lui Dumnezeu. Unii cred că cinstea nu îmbogățește. Dar munca da, munca normală, fără a încerca să furi și să te îmbogățești pentru a cheltui pe nimicuri. Munca aceea care te apropie de normalitatea rugăciunii, care nu dă rod fără rugăciune. Ce spune Hristos e simplu. Nu bogăția te bagă în iad și nici sărăcia nu garantează raiul. Ci mila Sa raportată la smerenia în care îți trăiești starea cotidiană. Fără să te dai ceea ce nu ești, fără să te plângi de ceea ce ești. Mila Lui completează efortul nostru, Harul Său umplând de sens ceresc faptele noastre. Lazăr știe. Nu cârtește și nu „se dă rănit” cum ar spune copiii. Nu va fi citit el toată Legea dar știa despre Iov, se făcea una cu el, învățase suferința cu el. Iar câștigul său era mai bogat decât al lui Iov fiind cuantificat de Hristos întru Împărăția Cerurilor. Care totdeauna ține partea celor care nu intră în anonimatul nimicului.

Privită în veacul de acum pilda e cumplit de actuală. Într-o lume în care toți făcătorii de bani se înveșmântează în ținute ce nu li se cuvin și în care chefurile țin loc de cultură începi să cauți lazării uitați care se așează pe gunoi ca în coridoarele de marmură strălucitoare a unui palat. Asemeni bogatului din pildă, adulat doar pentru ceea ce pare că are, bogătașii ce-și cred nemuririi și aruncă banii pe gunoaiele fără morală ale clipei- de la mode la comodul stil de viață al nevederii celor în nevoi- vor avea surpriza ca după moarte să se întâlnească deloc detașați cu propria lor sărăcie. Căci știți și voi bogați săraci, care nu au nimic afară de bani și acțiuni și pile grozave în a face bani…Până într-o zi. Când sufletul nostru se întâlnește cu adevărata nemurire. Și trecem din anonimatul bogăției în judecata Celui al Cărui Nume este adevărata bogăție: Iisus Hristos!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
04 noiembrie 2023 la 15:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.