Amintiri dintr-un trecut ce nu trebuie uitat

Editura Agnos a publicat volumul  lui Gheorghe Moga (1920-2009)- Amintiri și mărturisiri adevărate din viața unui simplu muritor (2023, 64 pg.). Pentru mine, personal, e mai degrabă un roman al emoției și redescoperirii Basarabiei ca loc al sfințeniei mărturisitoare. Inteligent, cultivat în istețimea supraviețuirii, Gheorghe Moga este el însuși de poveste. Scriind prefața cărții (Icoana unui iconostas de Har și Omenie, pp. 7-9) am înțeles, a câta oară, câtă nevoie este de astfel de glasuri simple, fragile și puternice deopotrivă, care să ne reamintească despre urâciunea pustiirii de care uităm sau ne prefacem că nu a existat. E un soi de lecitină pentru mintea pierdută a unora care hălăduiesc doar pe câmpiile propriilor interese. Redau prefața nu din lene scriitoricească ci din bucuria confirmării ei: „Dintâi a fost o Întâlnire. Cu Primarul de azi al Feșteliței, Nicolae Tudoreanu. Pe scările Bibliotecii ASTRA din Sibiu, urcând spre un Congres astrist. Impresionant prin aplomb, Primarul mi-a dăruit două volume de carte și o invitație, la Feștelița. N-am citit pe nerăsuflate cărțile, cum s-ar crede, ci le-am sorbit cu buzele arse de dorul Basarabiei. Pentru că Basarabia după ce o străbați întâia oară, printre ai tăi, rămâne o rană de sete de dor. Am citit atunci monografia lui Vasile Trofăilă și Ion Axenti intitulată simplu, „Satul Feștelița” (Vast-M, 2013, 232 pg) și albumul „Feștelița de odinioară” (elab. Cebotari Petru et al., Chișinău, Tipografia Centrală, 2019, 208 pg.) (prezentate și ele în Picătura de Carte, n. NC). Albumul „m-a topit” cu totul, chipurile simple, gesturile curate ale basarabenilor mei- de-acum ai mei- m-au bucurat până la lacrimi. Cebotari Petru, Tudorica Raisa și Gârjău Galina aleseseră pe sprânceană și lacrimă chipurile unor oameni ai Feșteliței din vremuri care păreau că nu vor mai trece niciodată.

Când minunatul meu prieten PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, m-a întrebat în decembrie 2022 unde vreau să slujesc i-am spus fără preget: la Feștelița. De unde să știu eu, corigent la geografia Basarabiei, că avem de mers atât și e așa departe de Cahul- locul de care m-am îndrăgostit iremediabil. Preasfințitul a zâmbit și a binecuvântat. Am ajuns acolo, în raiul din fotografiile mele, lângă oamenii reali ai Feșteliței spre uimirea Primarului și bucuria lui și a oamenilor din vecinătatea Istoriei. Am pășit cu o emoție nedisimulată printre ei, am ascultat strana și am primit binecuvântarea de a înțelege cât de mult înseamnă să vrei să fii liber, inclusiv în Biserica ta. I-am rugat frumos să mă ducă în cimitir. În Album era un chip ce mă însoțise zile întregi. În monografie îi aflasem numele: Dascălul Gheorghe Vasile Moga cu nepoții (p. 123). Aveam să aflu că Primarul actual era unul dintre nepoții acestui vajnic apărător al Ortodoxiei pre limbă românească, un cântăreț de strană isteț și mereu cu vorba la el. Fascinat i-am aflat mormântul- o cruce albastră, cu el zâmbind din fotografie- vecin cu alte spițe de cruce, trepte ale unei nădejdi inalienabile. Stins în 2009, la 89 de ani, omul-cântare lăsase în urmă câteva însemnări pe care, îndată după conferință, spre seară, Primarul ni le-a arătat mie și prietenului meu, Romeo Petrașciuc. L-am rugat pe minunatul amfitrion să nu lase nenuntită cu litera tipărită scriitura Bătrânului. Era atât de multă zbatere și rană și biruință în ea. Pentru mine era și ocazia de a privi printre contorsionările sârmei ghimpate („ghimpoase”, cum minunat se exprima poetul Grigore Vieru) miezul de rezistență din lagărul sovietic numit, cu emfaza tipică cuceritorului fără scrupule, RSSM Moldova. În limitele grele, ale unui lagăr înnoroit de plânsuri, sufletul lui Gheorghe Moga se păstrase liber.

Am plecat din Feștelița cu un nod în gât. Ca și cum aș pleca de acasă iar acasă. Mi s-a stins dorul în slujba Sfântului Nicolae de la Cimișlia – unde mă simt adoptat de oamenii locului și unde întâlnirea cu Parohul Batârului mi-a adus în inimă liniștea unei întâlniri cu tata. E în dulcea iubire a oamenilor acestora un soi special de cuprindere ce nu o afli niciunde în lume. și, credeți-mă, am umblat ceva. La Gotești- unde locașul, acum, aproape că-și încheie nașterea- în ochii bucuroși ai Vlădicului Veniamin- providențialul basarabean așezat pecete de Duh Sfânt în trupul rănit al Basarabiei – am descoperit lucirea aceea a Sfântului Nicolae ori a Sfântului Spiridon ce-și împlinesc dăruirea către oameni. Așa cum minunatul Consul al României la Cahul, Doamna Anca Corfu, cu incredibila sa forță de maratonist în numele Țării în Țara întreagă, a inspirat cu forță și compasiune roditoare în locașuri pe mulți ai Moldovei ce-și află Prutul drept pod peste apele tulburi ale istoriei.

Am revenit seara la Cahul dar sufletul a rămas atârnat de albăstreala Crucii diaculul cântăreț, istețul dinaintea prostiei și răutății Vasile Gheorghe Moga, cântărețul dascăl. Recitind pe Paul Goma – cu Amintiri din caridor– am înțeles că fiecare comunitate arestată de cultura sovietică la locul său istoric a avut câte un hâtru rostitor de adevăruri. Pentru a-i înțelege spiritul îngăduit-mi fie o amintire strecurată nou de Nicolae Tudoreanu, nepotul-primar. Spre sfârșitul vieții, alungat de răutatea unui preot local și de obiceiurile net slavofile ale acestuia, Bătrânul mai mergea la câte o cinzeacă mai ales ca să poată vorbi cu omenii, la bufet dacă în biserică nu-i mai era îngăduit glasul. Părintele a predicat duminică strict pentru urechile lui. Înfierând băutura- cum era firesc- și pe bătrânul cântăreț- cum nu se cădea. Omul, calm, s-a apropiat la sfârșit de Liturghie și i-a spus că a înțeles aluziile și, sub zâmbetul satisfăcut al preotului, ia- spus că nu calcă decât acolo unde el sfințise. căci preotul numai ce făcuse sfeștania localului cu pricina.

Imaginea unui om hotărât să nu lase biserica să fie închisă și copii să uite limba română trece însă peste toate celelalte imagini. Chipul de icoană al unul apostolat uitat, dese ori, din pricina prea sofisticatei noastre istoriografii. Fii Binecuvântat Bădie Gheorghe Vasile Moga! Să-ți răspundă Domnul Hristos la toate rugăciunile! Și Feștelița să fie pod la cer inimilor noastre. Unite!”. Mențin declarația de iubire pentru Basarabia și Oamenii ei!