Amenzi de peste 64.000 de lei aplicate de polițiștii sibieni în ultimele 24 de ore

Amenzi de peste 64.000 de lei aplicate de polițiștii sibieni în ultimele 24 de ore

Polițiștii sibieni au continuat controalele în trafic, iar în ultimele 24 de ore au aplicat peste 222 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru nepurtarea centurii de siguranță și depășirea vitezei legale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au reținut trei permise de conducere, dintre care două pentru neacordare de prioritate și unul pentru depășire neregulamentară. De asemenea, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Unul dintre cazurile semnificative a avut loc la Avrig, unde un tânăr de 22 de ani a fost reținut după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat, cu plăcuțe false de înmatriculare. Polițiștii au stabilit că mașina era radiată din circulație de autoritățile unui stat străin și nu avea drept de circulație în România. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Autor - Ștefania VESA
28 mai 2026 la 13:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 22 minute
Victorie în ultima secundă pentru Zburătorii Sibiu. Echipa de baschet în scaun rulant s-a pregătit în Olanda
Echipa de baschet în scaun rulant Zburătorii, din cadrul Clubului Sportiv Comunitar Sibiu (CSCS), a încheiat un cantonament...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 31 minute
RACOVIȚA: O veste bună pentru locuitorii din Sebeșu de Sus. Căminul cultural va fi modernizat prin fonduri europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 51 minute
MICĂSASA: Localitățile Țapu și Micăsasa rămân astăzi fără gaz metan, între orele 7 și 17
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Anii Drumeției: Excursie pe vechiul drum al vinului, între Biertan și Richiș
Programul „Anii Drumeției” propune duminică, 15 noiembrie, o excursie pe Via Transilvanica, între Biertan și Richiș. Traseul are...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Fermierii și antreprenorii din Turnu Roșu, invitați să afle cum pot obține fonduri europene nerambursabile
Primăria Turnu Roșu organizează miercuri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, o întâlnire de informare despre oportunitățile de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Dosarul Kreiner: Cererea de recuzare formulată de doi inculpați din dosar, respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, marți, 10 noiembrie 2026, cererea de recuzare a completului de judecată...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Istoria cartierului Valea Aurie, discutată la Biblioteca ASTRA. Întâlnire despre urbanism și viața în comunism
Istoria cartierului Valea Aurie va fi tema unei întâlniri organizate luni, 16 noiembrie, de la ora 17:30, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
MÂRȘA: Bărbat de 61 de ani, prins băut la volan, deși avea permisul anulat. A fost reținut
Un bărbat de 61 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 3 ore
Darius Hulea, filigranul care respiră în sala Galeriei UAP
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 3 ore
Ziua Mondială a Pneumoniei | Spitalul TBC: Aproape 2.500 de pacienți tratați anul acesta
Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a transmis astăzi printr-un comunicat de presă detalii cu privire la numărul de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Din Italia, prin Liban și India, la Sibiu | Deborah Faoro a căutat un om și a găsit o țară
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.