Alice-Olivia Ghile din Sălaj, câştigătoarea Festivalului "Lucreţia Ciobanu"

Alice-Olivia Ghile din  Sălaj, câştigătoarea Festivalului "Lucreţia Ciobanu"

Trofeul Festivalului- Concurs "Lucreția Ciobanu”, a fost adjudecat de interpreta Alice- Olivia Ghile din Sălaj, iar sibianca Bianca Crețu a obținut Premiul de popularitate, în urma voturilor exprimate de spectatori, a anunţat Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Într-un omagiu adus Lucreţiei Ciobanu – "Doamna Munților", peste 200 de artiști au urcat pe scena Festivalului-Concurs "Lucreția Ciobanu”, în 8, 9 și 10 aprilie, cumulânt un total de 14 ore de spectacol. 
Silvia Macrea, directorul festivalului, a conceput o manifestare dinamică, în cadrul căreia au făcut casă bună cântecele, jocul popular și imaginile video de arhivă. "Mă bucur că pentru cinstirea Lucreției Ciobanu am organizat cu succes și cea de-a VII-a ediție a Festivalului. Acest festival are o însemnătate specială pentru noi, Junii Sibiului, căci Lucreția Ciobanu a făcut parte din marea familie artistică Junii Sibiului, împreună au colindat lumea și au vorbit, prin cântec și joc, despre frumusețea tradițiilor românești. 
Iată că în anul 2024, în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea Doamnei Munților, iar Junii Sibiului celebrează 80 de ani de activitate neîntreruptă, artiști din țara întreagă, ansambluri folclorice și tineri interpreți de muzică populară au ilustrat frumusețea folclorului din România întreagă. Calde mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare a folclorului românesc!”, declară Silvia Macrea. 

Laureații Festivalului

20 tineri interpreți, din marile zone etnografice ale țării, au intrat în concurs în zilele de 8 și 9 aprilie, pentru a dovedi că sunt buni promotori ai cântecului popular românesc, ai diversității și autenticității lui, că dețin calităţile vocale şi interpretative necesare pentru a accede pe marile scene. Evoluțiile lor au fost apreciate de juriul de specialitate format din: prof. dr. Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română – președintele juriului; prof. univ. dr. Ilie Moise – etnolog, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu al Academiei Române; Carmen Popovici Dumbravă – profesor de canto la Școala Populară de Arte din Timișoara și interpretă de muzică populară; Ionuț Fulea – interpret de muzică populară, președintele Uniunii Artiștilor Interpreți de Folclor muzical din România, Nineta Popa Ionescu – interpretă de muzică populară, dr. Cristian Obrejan – orchestrator și dirijor al orchestrelor ansamblurilor folclorice profesioniste "Cindrelul-Junii Sibiului" și "Brâulețul" din Constanța; Ana-Maria Voicu, producător artistic al talent show-ului "Vedeta Populară”, difuzat de Televiziunea Română; Dorinel Gavriluț- interpret de muzică populară, câștigătorul trofeului ediției a VI- a Festivalului – Concurs „Lucreția Ciobanu” și dr. Silvia Macrea, directorul festivalului.

Premiile acordate în cadrul ediției 2024 sunt următoarele: Trofeul Festivalului – Alice-Olivia Ghile –  Sălaj, Premiul I – Petronela Popa – Suceava, Premiul II – Valentina Vasia Oprea – Olt, Premiul III – Delia Gandore-Vaslui, Premiul UAIFMR- Didi -Ionuț Cojocariu- Suceava, Premiile speciale -Alexandra Ilinca Din – Argeș, Ștefan Țârdea – Neamț, Ioana Șandru- Gorj, Premiile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu- Ionela Răspop-Sibiu, Ana Teodora Anuțoiu –Hunedoara, Premiul Special „Lucreția Ciobanu”-Anda Sabadoș – Timiș, Premiul Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu”- Denis Cupșe- Maramureș,  Premiul de popularitate – Bianca – Andreea Crețu din Sibiu.

Concursul a fost urmat în ambele zile de spectacole extraordinare de folclor, în cadrul cărora au evoluat colegi de breaslă din generația Lucreției Ciobanu, interpreți sibieni, foști laureați ai festivalului și generații de dansatori din familia Junilor Sibiului. Cu toții au adus în șezătoare cântecul, jocul și voia bună, dar și momente de suflet, ce  au evocat personalitatea Doamnei Munților. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercuri, 10 aprilie, "Junii Sibiului" au susținut un spectacol de excepție, sub egida aniversării a 80 de ani de activitate neîntreruptă. Au avut alături tineri interpreți ai scenei muzicii populare românești, într-un concept artistic unic, semnat de Silvia Macrea.

Daniela Cîmpean a oferit dansatorilor celebra "peană de june" confecționată la Gura Râului

Pe scena celei de-a 7-a ediții a Festivalului – Concurs „Lucreția Ciobanu”, Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a oferit un cadou-surpriză dansatorilor de la Junii Sibiului: o "peană de june", confecționată în Gura Râului. 
Realizată manual de către Maria Berbescu, o pensionară talentată și iubitoare a portului popular din Mărginimea Sibiului, "peana” este simbolul dansatorilor de la Junii Sibiului, fiind în același timp purtat la pălărie, în perioada dintre Crăciun și Anul Nou, de către toți tinerii necăsătoriți din Gura Râului.

"Este un simbol al tinereții, al forței și al vigorii cu care dansați pe scenă. Este un cadou pe care vi-l fac, dincolo de dragostea și respectul pe care vi le port”, a spus Daniela Cîmpean, la înmânarea „peanei de june” celui mai tânăr dansator al ansamblului.

La Gala Laureaților, desfășurată miercuri seara, Daniela Cîmpean a înmânat și Marele Premiu al concursului, interpretei Alice – Olivia Ghile. 
"Îți doresc ca acea simbolistică a cifrei șapte, care reprezintă numărul ediției la care ne aflăm,  să te însoțească toată cariera: să fie încununată de perfecțiune și doar norocul să stea în calea ta”, i-a urat Daniela Cîmpean, tinerei soliste.

Spectacolele au fost prezentate de vedeta TVR Iuliana Tudor. A VII-a ediție a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” a fost organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu. 

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”: coregrafia: Theodor Vasilescu și Silvia Macrea; asistent coregraf: Alesea Sas; conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu. 

11 aprilie 2024 la 11:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 ore
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.