Alege înțelept: Bogdan Trif – Președinte Consiliul Județean Sibiu!

Alege înțelept: Bogdan Trif – Președinte Consiliul Județean Sibiu!

Am 47 de ani, sunt jurist, inginer agronom și absolvent al cursului de Înalți Funcționari Publici. Sunt deputat în Parlamentul României din 2020, unde reprezint cetățenii județului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am fost ministrul Turismului. În acea perioadă, EUROSTAT a stabilit că România a avut cea mai mare creștere procentuală a numărului de turiști. Concret, creșterea a fost de 8.9%, în timp ce media europeană a fost de 2,3%. Am reușit să acordăm, pentru prima dată, vouchere de vacanță, asigurarea de către agenții a 100% din pachetele turistice cumpărate de români. Am finanțat construcția bazei Salvamont Păltiniș. Am definitivat MasterPlanul de Investiții în turism și am finanțat toate proiectele depuse la Ministerul Turismului.

Am condus Garda Națională de Mediu. Am fost premiat, împreună cu colegii mei, de Europol pentru acțiunile desfășurate și pentru proiectele cu finanțare europeană câștigate ce vizau combaterea traficului de deșeuri.

Am condus Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, unde am fost campion la nivel național, alături de echipa mea, pentru cele mai multe proiecte finanțate din fonduri europene. Am construit primul sediu verde de agenție din țara noastră și, tot datorită muncii mele și a echipei, toate cablurile de pe stâlpii amplasați pe cinci artere principale din municipiul Sibiu au fost mutate în subteran.

Am dovedit că toate instituțiile pe care le-am coordonat pot performa și același lucru îl voi face ca președinte al Consiliului Județean Sibiu!

 

Pentru viitorul județului nostru,

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alege înțelept!

 

Proiectele echipei PSD pentru Consiliul Județean Sibiu:

 

* Obținerea finanțării pentru construcția unui nou spital județean, perfect realizabilă prin fazarea proiectului.

* Extinderea Aeroportului Internațional Sibiu, obligatoriu, cu o zonă cargo absolut necesară pentru a susține dezvoltarea economică a județului.

* Stoparea majorării nejustificate a tarifelor de colectare a deșeurilor.

* Crearea unui sistem de transport public interconectat cu localitățile periurbane ale Sibiului.

* Dezvoltarea zonelor cu potențial turistic pentru a deveni atractive 365 de zile/an.

* Modernizarea tuturor drumurilor județene, în ordinea importanței economice și a legăturilor cu traseele turistice.

* Crearea unui departament care să ofere informații în timp util cetățenilor județului – persoane fizice, cât și persoane juridice – despre toate tipurile de proiecte cu finanțare din fonduri guvernamentale și europene ce pot fi accesate.

* Sprijin constant și permanent pentru producătorii agricoli și comunitățile din mediul rural, prin organizarea și promovarea unor evenimente de profil, cu scopul de a dezvolta conceptul ”consumă local”.

 

* Crearea unui program-pilot de Campus Școlar în zonele în care, din cauza numărului prea mic de copii, elevii din ani de studii diferiți învață simultan în aceeași clasă. Campusul va reuni elevi din mai multe sate, astfel încât să poată studia în clase specifice vârstei lor.

* Construcția unei tabere dedicate copiilor cu dizabilități, în asociere cu una sau mai multe unități administrativ-teritoriale.

 

Lista de candidați PSD pentru alegerea Consiliului Județean Sibiu

 

  1. TRIF BOGDAN-GHEORGHE – inginer agronom

  2. NOVAC EMILIAN-MARIUS – profesor

  3. CERMONEA DANIEL-IOAN – inginer

  4. DRAIA COTIZO – medic

  5. BICHICEAN PAVEL – economist

  6. POPA CONSTANTIN – economist

  7. SUCIU ANCA-MARIA – economist

  8. BESCHIU DUMITRU – științe politice

  9. NISTOROAEI DEJAN LUMINIȚA-MARIA – profesor

  10. DUCA PETRU – pensionar

  11. ZĂMĂCĂU VASILE – profesor

  12. PURIMA GEORGETA – inginer agronom

  13. IONIȚĂ SIMONA-MARIA – profesor

  14. CIOCIU MARIA – jurist

  15. ZĂBAVĂ ALEXANDRU – subofițer MAI

  16. SUCIU ROBERT-DANIEL – inginer

  17. ROTAR LUCIAN-MIRCEA – inginer

  18. CÎMPEAN NICOLETA – medic

  19. BANCIU HORAȚIU-DUMITRU – economist

  20. PUȘTEA ILIE – tehnician silvic

  21. FILIP DIANA-CRISTINA – psiholog

  22. TĂBĂCARU CRISTINA – lucrător comercial

  23. MAREȘ ANDREI – inginer

  24. ROMAN IACOB-IOAN – asistent medical

  25. RUSU AURELIAN-IOAN – operator PTT

  26. STOIA MARIA – coafeză

  27. ADAM AURELIAN – inginer

  28. TĂTOIU ADELA-MARIA – inginer agronom

  29. MOIAN LUMINIȚA – asistent medical

  30. IONESCU VIOREL – cadru MAI

  31. BOGDAN MARIA-CRISTINA – inginer mediu

  32. VASILE IOANA-DORINA – tehnician design vestimentar

  33. NANCĂ PAULA-CAMELIA – asistent medical

  34. IVĂNUȘI ADELINA-MIHAELA – consultant financiar

  35. PĂVĂLUC DORISS-TEODORA – inginer mediu

  36. BĂTRÂNA ADRIANA-ALEXANDRA – economist

  37. GĂINĂ CONSTANTIN – tehnician electrotech

  38. PIETRARU DANIEL – inginer

  39. SCHNEIDER IONELA-MIHAELA – ospătar

  40. VASU-MOLDOVAN VIORELIA-ESMERALDA – educator – învățător

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Sibiu, Cod MFC: 21240002.

Publicat de TRIBUNA Tiraj: 3.000 exemplare

Autor - ADVERTORIAL
21 mai 2024 la 15:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 1 zi
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.