Advertorial: RALUCA TURCAN: MĂSURA 4.1.1, SPRIJIN PENTRU MEDIUL DE AFACERI

Advertorial: RALUCA TURCAN: MĂSURA 4.1.1, SPRIJIN PENTRU MEDIUL DE AFACERI

Investițiile și mediul de afaceri reprezintă priorități pentru PNL: la jumătatea acestei luni, Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a aprobat OUG pentru acordarea de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii, în valoare de 400 milioane euro, prin Programul Operațional Competitivitate, Măsura 4.1.1 – „Investiții în activități productive”. Aceasta se va face în două etape, astfel încât prima alocare este destinată refacerii capacităților de prestări servicii, iar a doua vizează investiții destinate retehnologizării pentru IMM-uri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Raluca Turcan, deputat și președinte al PNL Sibiu: „Măsura 4.1.1, în forma sa actuală, vine după un dialog lung și constant al Guvernului cu mediul de afaceri și cred că poate avea un impact semnificativ asupra firmelor care au dovedit adaptabilitate și rentabilitate în vremurile dificile generate de pandemie. Este, alături de alte acțiuni de sprijin ale Guvernului Ciucă, un pas important în pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei.”

 

Peste 400 milioane euro în granturi pentru mediul de afaceri, prin Măsura 4.1.1

Aceasta este împărțită în două paliere – primul are în vedere granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare servicii, fondurile alocate fiind de 59,69 milioane de euro; în cazul său, valoarea granturilor poate varia între 50.000 euro și 200.000 euro, fără a depăși de cel mult cinci ori cifra de afaceri din anul 2019. De asemenea, cofinanțarea trebuie asigurată în măsură de 5% de către microîntreprinderi, 10% de către întreprinderile mici și 15% de către întreprinderile mijlocii. Aceste granturi pot fi contractate de către entitățile care își desfășoară activitatea în învățământ, sănătate și asistență socială și alte activități de servicii. Estimativ, Guvernul Ciucă va ajuta 1.200 de IMM-uri beneficiare din aceste categorii.

Cea de-a doua măsură, privitoare la granturi pentru investiții destinate retehnologizării, are fonduri alocate de 358,14 milioane euro. Valoarea granturilor este între 50.000 euro și 500.000 euro, cel mult de cinci ori cifra de afaceri din 2019. Cofinanțarea de către beneficiare va fi între 25% și 75%, în funcție de regiunea în care este realizată investiția. Granturile pot fi contractate de entități care își desfășoară activitatea în industria prelucrătoare (cu excepția celor de fabricare băuturi, tutun, a armamentului și muniției), construcții, comerț cu ridicata și amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante. Aproape 4.000 IMM-uri din aceste categorii vor fi beneficiare.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A fost lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Măsura 4.1.1

Ghidul Solicitantului pentru Măsura 4.1.1 va rămâne în consultare publică până la data de 4 iulie 2022, putând fi accesat la această adresă: https://mfe.gov.ro/poc-ghidul-consolidat-aferent-actiunii-4-1-1-investitii-in-activitati-productive/

Apelul de proiecte se va deschide în data de 16 august 2022, iar entitățile care vor fi selectate vor semna contractele de finanțare în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2022. Proiectele pentru granturi vor fi depuse de către solicitanți prin platforma IMM Recover. 

„Investițiile sunt motorul creșterii economice. Guvernul României continuă să susțină economia prin politici de creștere şi scheme de ajutor de stat. Antreprenorii români, IMM-urile, marii investitori, transportatorii, distribuitorii şi investițiile publice în derulare sunt beneficiarii direcți ai acestui sprijin”, a declarat premierul liberal Nicolae Ciucă, în contextul tuturor măsurilor luate de către Guvern înspre susținerea mediului de afaceri și a investițiilor.

 

 

Autor - ADVERTORIAL
28 iunie 2022 la 12:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.