Adrian Bibu despre noul sediu al CSEI 1: sală de sport proprie și bazin pentru kinetoterapie

Adrian Bibu despre noul sediu al CSEI 1: sală de sport proprie și bazin pentru kinetoterapie

Noul spațiu în care se vor muta cei 258 de copii cu deficiențe ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu și cadrele didactice este realizat în proporție de 15% – anunță într-o postare pe pagina sa de socializare administratorul public al județului, Adrian Bibu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clădirea existentă, care va face parte din noul CSEI (clădire cunoscută drept Școala 22) a fost recompartimentată, acoperișul are montată hidroizolația, iar pentru extindere a fost turnată fundația și au fost realizați stâlpii de rezistență. Viitorul CSEI va avea și o sală de sport proprie a cărei structură metalică a fost deja montată”, a declarat Bibu.

Potrivit administratorului județului, actualul spațiu al CSEI 1 devenise impropriu: ”Realizăm această investiție în curtea Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu, cu acces separat, și am convingerea că va oferi condiții mult superioare actualei clădiri de pe strada Filarmonicii. Actuala amplasare, în plin centru, într-o zonă intens circulată și cu locuri de parcare mereu insuficiente, este o adevărată provocare pentru părinții care trebuie să-i însoțească pe cei mici în clădire și să îi ajute să se pregătească pentru școală. În plus, devenea tot mai dificilă adaptarea spațiilor la cerințele beneficiarilor”.

Potrivit informațiilor furnizate de administratorul public al județului, noul CSEI 1 va dispune de săli de clasă pentru elevii cu deficiențe severe și, separat pentru cei cu deficiențe ușoare/medii, sală de art-terapie, sală de stimulare senzo-ludoterapie (terapie prin joc), ateliere de profesionalizare, atelier de informatică, cabinet medical, cabinet stomatologic, patru cabinete logopedice, sală de kinetoterapie cu bazin, cabinete de consiliere, sală profesorală, arhivă, birouri, spălătorie și centrală termică proprie.

Pentru realizarea investiției Consiliul Județean Sibiu a atras o finanțare europeană în valoare de 9 milioane lei (Programul Operațional Regional) și a alocat din bugetul propriu alte 4,1 milioane lei. Lucrările de construcție sunt executate de firma sibiană „Conlan” SRL, termenul de finalizare a contractului fiind 31 decembrie 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 aprilie 2023 la 23:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.