Ada Milea, Analia Selis, "Partizan" şi Nils Petter Molvær, la Concerte pe Acoperiş de la Filarmonică

Ada Milea, Analia Selis, "Partizan" şi Nils Petter Molvær, la Concerte pe Acoperiş de la Filarmonică

În perioada 29 iulie-10 august, Filarmonica Sibiu organizează ediția a V-a a festivalului “Concerte pe Acoperiș”, cel mai îndrăgit festival al Filarmonicii de Stat Sibiu. Suita de evenimente debutează luni, 29 iulie, cu o seară de tango susţinută de solista argentiniană Analia Selis, acompaniată de Mariano Castro la pian și Florentina Ciornei la contrabas. Ea va susține două concerte, de la orele 19 și orele 21.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul provoacă artiștii și publicul deopotrivă să împărtășească pasiunea pentru muzică într-un spațiu neobișnuit – terasa de pe acoperișul Filarmonicii. "Să nu vă faceți nicio grijă! Am voce, energie, iubire și dorință pentru două concerte la rând și abia aștept!”, transmite Analia Selis.

Interesul publicului pentru concertele din cadrul festivalului a întrecut deja toate așteptările. Toate biletele pentru concertele Alexandrei Ușurelu, din 8 august, și ale Adei Milea, de pe 10 august, au fost de asemenea epuizate, astfel încât organizatorii și artiștii invitați au decis să suplimenteze numărul concertelor, pentru a oferi cât mai multor sibieni și turiști ocazia de a se bucura de seri frumoase.

"Vă invităm la cea de a V-a ediție a festivalului Concerte pe Acoperiș, din 29 iulie până în 10 august 2024! Cel mai îndrăgit festival al Filarmonicii va transforma singura terasă aflată pe zidul cetății într-o oază muzicală de relaxare pentru serile călduroase de vară. În timp ce savurăm prospețimea muzicii clasice, jazz, canto, rock sau electro, ne vom putea bucura și de o perspectivă unică, panoramică, asupra Sibiului la asfințit" este mesajul lui Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Alături de Analia Selis, Ada Milea sau Alexandra Ușurelu, ediția de anul acesta mai aduce la Sibiu nume sonore precum soprana Elena Moșuc, trupa "Partizan", trompetistul norvegian Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii "future jazz-ului”, Paula Seling, cvartetul "Avantgarde", percuționista japoneză Kuniko Kato, "Contempo Quartet" – supranumit „ABBA muzicii clasice” – și grupul irlandez de jazz "Ipso Facto"
.
Programul complet este disponibil pe www.filarmonicasibiu.ro, Filarmonica Sibiu App și Sibiu City App. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Filarmonicii sau online de pe www.iabilet.ro, la prețuri cuprinse între 20 și 120 lei.

Proiectul „Concerte pe Acoperiș”, ediția a V-a, este cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024. Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Academia ICon Arts, Autoklass – partener de mobilitate, Dedeman Sibiu, Hotel „Împăratul Romanilor” Sibiu, Bere Augusta, RID Lighting, Astra Film.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

26 iulie 2024 la 12:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.