Acum 20 de ani pe vremea asta, în aprilie 2005

Acum 20 de ani pe vremea asta, în aprilie 2005

Acum 20 de ani, pe vremea asta era tot aprilie, dar 2005. Chiar dacă a fost, în general, un an ploios, primăvara era totuși primăvară, cu ale ei: nici prea cald nici prea frig. Sibiul încă mai avea urme din ce avea el vechi și romantic, nebunia de acum fiind departe, Daciile și ARO-urile încă făceau legea pe carosabilul orașului și existau deja semne privind viitorul haos din trafic. șantierele din centru pentru a farda orașul pentru ceea ce urma să fie în 2007, erau în toi, o plimbare prin centru expunându-te la anumite riscuri ori de prăfuire, ori de înnoroire. Iohannis era primar, Băsescu era președinte iar în Irak și Afganistan era război. Revenind la Sibiu, nu exista încă invazia de terase, iar copaci erau mult mai mulți. Chiar și lumea era mai veselă și mai puțin copleșită de propriul ego. Era primăvară după o iarnă grea. Era aprilie 2005.

Deci, acum 20 de ani pe vremea asta…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

…Piața 1 Decembrie 1918 pe care toți o știm de „Piața Gării”, era circulabilă din punct de vedere auto și mult mai vie decât pustietatea aceea cu pavaj ce avem acum, care iarna emite frig iar vara căldură. Avea chiar și giratoriu cu restaurant (pe locul fostului wc public) Capela Crucii nu fusese reabilitată și încă avea pe o latură un întinzător de cabluri rămas din vremea tramvaiului care mergea spre Turnișor. Apropo, ce s-o fi ales de pietrele cubice din pavaj?

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

…Piața Mare continua să rămână un șantier noroios a ceea ce va fi viitorul lighean din piatră cubică și captator de căldură pe vreme de caniculă și loc de stat în picioare la evenimente moca sau plătite. Clădirile încă mai aveau forma lor normală, având un aspect istoric original mai mare decât ce avem acum în același loc. Pe clădirea viitorului „Am Ring” încă trona „șevaletul” metalic al unei reclame interbelice plus cele patru lucarne care nu erau șase ferestre de mansardă. Tot aici încă poți recunoaște la stradă unde era magazinul de perdele „Bumbacul” și tutungeria. În plin șantier, în stânga, se poate vedea ce a rămas din soclul statuii Sf. Jan Nepomuk, pe care erau aruncați la mare aroganţă șantieristică, niște colaci de ce-o fi fost alea, cabluri sau tubulatură.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Coadă de mașini în trafic vedeai mai rar. De exemplu aici, pe Rennes, Unicul motiv pentru care circuația era tulburată aici a fost nenea acela cu căruțul metalic care se ambiționa să meargă pe mijlocul drumului, în ciuda decorului ostil. De remarcat cine făcea legea pe șosele: Daciile, Matizurile și mai ales mașinile aduse „de dincolo”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Se țineau prezentări de modă la „Împăratul Romanilor”. Ce am căutat acolo nu mai știu și mi-e lene să caut.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…În Piața Mică, și ea aflată în plin șantier de schimbare a aspectului (am mai scris despre asta) încă se mai afla o bucată de corp de liluminat din vremea primei electrificări a Sibiului. Inscripția „R. Ph. / Waagner /Wien spune și cine este constructorul: Rudolf Philip Waagner, unul dintre pionierii construcțiilor metalice utilitare din Imperiul Austro-Ungar. În ceș mai pur stil sibian, bucata asta de istorie era să ajungă la gunoi dacă nu ar fi fost salvată de oameni cu o conștiință mai dezvoltată decât media pe oraș, adăpostindu-l în curtea Uzinei Electrice. Acum nu mai știu nimic de soarta lui, sper să fie bine.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…A fost una dintre puținele ieșiri publice ale presei locale. Pentru o cauză care nu depindea deloc de ea, dar ajuta la imaginea proprie și publică și dădea impresia de solidaritate colegială nationwide. Deci noi presa, nu știu la a cui idee (felicitări, ce să povestesc…), ne-am gândit că poate cei care (probabil) au răpit pe cei trei jurnaliști care atunci (probabil) erau în Irak sunt fierți să vadă ce mai e pe la Sibiu, așa că le-am transmis două mesaje, unul imperativ, altul patetic: „Eliberați jurnaliștii răpiți în Irak” și „Orice pentru viața lor!” Nu am avut nicio reacție a răpitorilor sau a răpiților (nici măcar un „mersi fain” pentru deranj). Eu eram ca de obicei, circumspect, spre revolta colegilor. Circumspectul care făcea poze. În una din poze, în spate, apare blocul „Prima Ardeleană” cu reclama veche „Economisiți la CEC”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Se lansa, la Sibiu, noul Opel „Tigra”, la Autohaus Huber.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Încă mai exista Parcul Gării cel original, sau ce mai rămăsese din el, nu colțul acela mic de stradă 9 Mai care e acum. Da, nu era chiar drăguț (devenise un fel de loc de stat, cantină și wc public pentru tot felul de călători și homeleși), însă oricum mai drăguț față de ruina aceea neterminată care e acum şi strică complet peisajul.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Era plin de sportivi amatori de tenis la terenul privat din parcul Sub Arini, probabil din lumea bună a orașului. Aşa de iubitori de sport și de mișcare încât numai că nu intrau cu mașinile pe teren. Dar transformau parcul în parcare. Ceea ce strica atât ca estetic cât și ca reputație…

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

 

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
15 aprilie 2025 la 22:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Pasare de ce nu canti , o sa astept pana o sa canti!

    Ia uite-l si pe AB la protest. Arta pentru arta!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 zile
Din 5 octombrie se poate solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) din cadrul Primăriei Sibiu primește, începând de luni, 5 octombrie, cererile pentru ajutorul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Nocturna Bibliotecii ASTRA 2026: filme, jocuri, robotică, povești și muzică până seara târziu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu își ține porțile deschise până seara târziu, vineri, 2 octombrie, cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Ajungem MARI caută 40 de voluntari în Sibiu pentru copiii instituționalizați
Sunt ultimele zile de înscrieri în programul de voluntariat Ajungem MARI. Organizația caută 40 de voluntari care să...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
100 de vârstnici din județul Sibiu au primit consultații oftalmologice gratuite. Vor primi și ochelari
O sută de vârstnici din județul Sibiu au beneficiat gratuit de consultații oftalmologice, în cadrul campaniei „Ajută un...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Sibiul, în top 3 județe la numărul de ONG-uri. Ce a favorizat dezvoltarea asociațiilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 săptămâni
Club de lectură pentru seniori, deschis în centrul Sibiului. Peste 800 de cărți pot fi împrumutate
Seniorii care beneficiază de serviciile Centrului Catedral Social „Sfânta Treime” din Sibiu au, de acum, și un club...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 săptămâni
Crucea Roșie Sibiu a oferit ghiozdane și rechizite pentru 30 de copii vulnerabili
Crucea Roșie Sibiu a oferit 30 de ghiozdane echipate cu rechizite copiilor care provin din medii defavorizate, din...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 săptămâni
Teodor are nevoie de noi. Sibianul de 51 de ani trebuie să ajungă la investigații în străinătate
La doar 51 de ani, sibianul Teodor Drăgoiu trece printr-o nouă luptă cu o boală gravă. Operat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 săptămâni
Sprijin pentru copiii vulnerabili din Sibiu. Masa caldă îi ajută să rămână aproape de școală
Pentru copiii din familii vulnerabile, începutul școlii vine și cu grija mesei de zi cu zi. În județul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 1 lună
Victorie pentru bicicliști: un stâlp pus de Primăria Sibiu le-a redat 10 locuri de parcare
Urban Bike Revolution, asociația sibiană care promovează mersul pe bicicletă, a salutat recenta decizie a Primăriei Municipiului Sibiu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 lună
Apel pentru George, un student al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu. Are nevoie de sprijin pentru a-și continua tratamentul
George-Ciprian Melinte, student al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, trece de șase luni prin cea mai...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.