Actualizare – Misiune de salvare la Hașag

Acasa >

Articol

Actualizare ora 16:50

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“ Salvatorii au ajuns la fața locului. Este vorba despre un bazin de canalizare. Trei persoane de sex masculin au fost extrase din bazin. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost extras conștient, acesta a suferit un traumatism facial, a fost preluat de ambulanță SAJ și este transportat la UPU Sibiu.  Un bărbat în vârstă aproximativ 37 de ani a fost extras inconștient, în stop cardio-respirator. S-au aplicat de urgență manevre de resuscitare, acesta a răspuns manevrelor. A fost preluat de ambulanță SAJ L, este transportat la UPU Sibiu. Al treilea bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani a fost extras însă din nefericire acesta nu a putut fi salvat, medicul prezent a declarat decesul acestuia”, precizează Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

Știrea inițială:

ISU Sibiu intervine de urgență în localitatea Hașag. 3 persoane au căzut într-un bazin adânc de 5 metri.

“ Pompierii sibieni intervin de urgență în localitatea Hașag cu o autospecială de stingere, o autoscară, o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj SMURD pentru a salva trei persoane care din primele informații ar fi căzute într-un bazin adânc de aproximativ 5 metri. De asemenea la fața locului intervin și două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

Autor
10 iunie 2024 la 13:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 9 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit